Interviu cu părintele Vasile Mihoc

Pr. V. M.: De câteva zile, de când sunt aici, trăiesc bucuria unui lucru frumos, fru­mos în sine ÅŸi frumos realizat. Sunt a treia oară la Universitatea de vară: am fost acum patru ani, acum doi ani ÅŸi anul acesta, ÅŸi nu pot să admir îndeajuns foarte buna organi­zare a UniversităÅ£ii de vară (parcă anul aces­ta e ÅŸi mai bine decât a fost înainte!), pre­cum ÅŸi calitatea participanÅ£ilor ÅŸi a prezentărilor, a conferinÅ£elor. Am avut mai multe referate pe tema pocăinÅ£ei ÅŸi a măr­turisirii, ÅŸi am impresia că în faÅ£a ochilor s-a desfăÅŸurat o întreagă lume a vieÅ£ii du­hovniceÅŸti. Sigur, pentru o Biserică din diaspora, în care credincioÅŸii ÅŸi parohiile or­todoxe sunt minoritare, lucrul pare, ÅŸi este!, cu adevărat de excepÅ£ie. Mai este încă o trăsătu­ră interesantă: faptul că aici vorbim în franceză, pentru că majoritatea participanÅ£ilor sunt francofoni. Acest lucru nu este de la sine înÅ£eles pentru o Biserică orto­doxă din diaspora. Impresia mea este că e singurul spaÅ£iu din diaspora românească în care lucrurile se întâmplă aÅŸa. Cunosc destul de bine diaspora, ÅŸi nici în Italia, nici în Spania nu prea sunt convertiÅ£i care să ne facă să vorbim limba lor, nici în Germania, nici în Canada, unde avem o diasporă ro­mânească importantă, nici în Statele Unite, practic nicăieri o conferinÅ£ă ca aceasta nu impune folosirea limbii majorităÅ£ii, dato­rită bilingvismului Bisericii respective. Or, în MOREOM, lucrul acesta se impune ca o  necesitate datorită faptului că avem atâ­Å£ia oameni extraordinari, preoÅ£i, diaconi, credincioÅŸi, care sunt francofoni. Åži aceas­ta este o altă dimensiune pe care o găsesc foarte importantă ÅŸi deosebită aici, iar pen­tru noi, cei care venim din România, este o  exigenÅ£ă în plus, care ne face să descope­rim noi valenÅ£e ale credinÅ£ei ÅŸi ale Bisericii Ortodoxe.

Mi-au plăcut mult prezentările ÅŸi discu­Å£iile foarte bune care s-au succedat, ÅŸi se cu­vine să laud programul în sine, modul în care au fost gândite temele, ÅŸi nu mai puÅ£in programul liturgic, cu slujbe dimineaÅ£a, cu Sfânta Liturghie ÅŸi împărtăÅŸirea, cu slujbe­le de seară, privegherea de aseară de dina­intea praznicului [Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, n. r.], iar în sufletul meu răsună de ani de zile, de când am fost prima dată aici, această cântare care merge jumă­tate în franceză, jumătate în româneÅŸte. De altfel, ÅŸi preoÅ£ii, ÅŸi cântăreÅ£ii, ÅŸi întreaga bi­serică participă la ambele. Atmosfera este de mare seriozitate, de mare angajare spiri­tuală. Deci este un program exemplar pen­tru ceea ce trebuie făcut ÅŸi în România - ÅŸi noi facem, desigur, dar la noi este mult mai simplu. Mă gândesc la oamenii care au ve­nit aici de foarte departe, din Belgia sau din nordul FranÅ£ei, după drumuri de multe ore, care ÅŸi-au făcut timp să vină ÅŸi au plătit dru­mul ÅŸi cheltuielile de aici. Toate acestea pre­supun o dorinÅ£ă autentică de a-ÅŸi aprofun­da credinÅ£a, ÅŸi observ la participanÅ£i bucuria de a fi aici. Ei nu lasă niciodată impresia că simt că au făcut un efort prea mare să ajun­gă, ÅŸi cred că sunt gata să vină ÅŸi anul viitor. IarăÅŸi, din câte am aflat ÅŸi de la alÅ£i participanÅ£i, nu au venit toÅ£i cei care au dorit să vină, pentru că locul are posibilităÅ£i limitate de cazare, masă, conferinÅ£e, ÅŸi sunt curi­os, dacă s-ar deschide posibilitatea unei par­ticipări fără limită de număr, câÅ£i ar fi gata să facă efortul de a participa la acest eveniment extrem de concentrat al diasporei noas­tre din această parte a Europei.

A.I.: CredeÅ£i că, dincolo de frumuseÅ£ea si de calitatea intervenÅ£iilor, ele îi pot ajuta cu adevărat pe păstori si pe laici să dea un răs­puns problemelor care apar în lumea contem­porană laicizată – mă refer mai ales la socie­tatea franceză – si în ce fel?

Pr. V. M.: Este foarte evident pentru mine că oamenii vin aici cu întrebări ÅŸi că află răspunsuri. Åži nu e vorba numai de cei care nu-s teologi, pentru că problemele care s-au prezentat la această întâlnire sunt de o asemenea importanÅ£ă încât ÅŸi noi, teologii, simÅ£im că ni se deschid noi porÅ£i de înÅ£ele­gere. M-aÅŸ referi, în această privinÅ£ă, la mai multe aspecte: de la modul în care se pre­zintă ierarhii ÅŸi seriozitatea lor în ceea ce pri­veÅŸte formarea turmei – preoÅ£i, credincioÅŸi, formarea spirituală, liturgică etc. –, până la modul în care gândesc laicii, care se vede că-ÅŸi pun foarte clar problema mântuirii. Întrebarea pe care ne-o punem este cea a tâ­nărului din Evanghelia de duminica trecu­tă: ÎnvăÅ£ătorule bun, ce să fac ca să mă mân- tuiesc, ce să fac ca să dobândesc viaÅ£a veÅŸnică? Iar când îÅ£i pui această întrebare nu te poÅ£i mulÅ£umi cu răspunsuri facile, sau cu răspunsuri care acoperă numai o parte din adevăr, ci mergi la adânc, la miez, ÅŸi în dis­cuÅ£iile din aceste zile am observat cum sunt atinse lucruri adânci. Am avut ÅŸansa aici să-l cunosc pe părintele Melchisedec de la mă­năstirea de la Maldon, din Essex, ÅŸi pentru mine a fost o surpriză extraordinară; mai ales în discuÅ£ia de ieri după-amiază, când am răspuns la întrebările auditoriului, au fost atâtea lucruri extraordinare pe care le-am auzit de la părintele Melchisedec, încât am spus cuiva de lângă mine: se vede că are o ÅŸcoală bună, ÅŸi când spun „ÅŸcoală” nu mă re­fer la o ÅŸcoală din asta, universitară, deÅŸi ÅŸi din acest punct de vedere el este bine for­mat, căci este doctor în teologie, ci o ÅŸcoa­lă spirituală, ÅŸi asta spune ceva despre mănăstirea pe care a reprezentat-o aici. Sigur, îl avem aici ÅŸi pe părintele Jean Boboc, ÅŸi alÅ£i părinÅ£i care au vorbit, iar mulÅ£i ÅŸi-au adus o contribuÅ£ie importantă prin întrebările pe care le-au pus sau prin comentariile pe care le-au făcut. Oamenii aceÅŸtia au lucruri de spus. Nu este ÅŸi nu trebuie să fie pentru noi indiferent felul în care suntem ortodocÅŸi. Tema de anul acesta, pocăinÅ£a, care este atât de cuprinzătoare, ÅŸi mărturisirea, ca parte a pocăinÅ£ei, dezvoltă lucruri din care toÅ£i avem de învăÅ£at. Nu este duhovnic care să poată spune că nu are ce învăÅ£a în privinÅ£a aceas­ta, ÅŸi nu este vârstă la care să putem spune că ÅŸtim totul. Or, aici ÅŸi în acest context, la Centrul Sainte-Croix, realmente am învă­Å£at, ÅŸi toÅ£i au putut învăÅ£a, ÅŸi impresia mea este că Universitatea de vară nu numai că ne-a dat răspunsuri, ci ne-a deschis ÅŸi un gust pentru seriozitate, ÅŸi pentru a continua să învăÅ£ăm, ÅŸi ne-a învăÅ£at că trebuie să învăÅ£ăm, că nu e destul ce ÅŸtim sau ce spunem altora, iar nouă, preoÅ£i duhovnici, ne-a dat din nou un semnal că trebuie să mergem mai în adânc, pentru că lucrurile sunt dum­nezeieÅŸte de adânci ÅŸi de frumoase.

A.I.: Ne puteÅ£i reaminti câteva dintre ide­ile pe care le-aÅ£i reÅ£inut aici, sau pe care chiar sfinÅ£ia voastră ni le-aÅ£i împărtăÅŸit, legate de această temă a pocăinÅ£ei ÅŸi a spovedaniei, ceva ce ar trebui să reÅ£inem îndeosebi?

Pr V.M.: În fiecare dintre prezentările la care am participat în aceste zile au exis­tat aspecte care au trezit un foarte mare in­teres: e vorba despre pocăinÅ£a care face din noi creÅŸtini; practic, după ce am fost botezaÅ£i, fără pocăinÅ£ă nu descoperim ce este Botezul; pocăinÅ£a înseamnă a reînno- da mereu legătura cu harul Botezului, a aprofunda chemarea de a fi creÅŸtin, de a fi ceea ce te numeÅŸti – asta s-a repetat me­reu. De fapt, aici intră mai multe aspec­te teologice: hristologia, pentru că Hristos este Cel în Care ne mântuim, în Care ne înnoim, în El am fost botezaÅ£i, în El sun­tem reînnoiÅ£i pentru viaÅ£a veÅŸnică, chema­rea noastră este să intrăm în ÎmpărăÅ£ia Lui; apoi sunt aspectele ancorării noastre în Hristos, în înÅ£elegerea hristologiei. Apoi, ecleziologia, importanÅ£a Bisericii. Hristos a întemeiat Biserica, nu ne putem mântui fără ea, mai ales că în Biserică găsim răs­punsurile. Printre cei care participă la ast­fel de conferinÅ£e sunt ÅŸi cei pe care lumea i-a rănit profund, sunt oameni care au tră­it într-un fel sau altul drama unei vieÅ£i de­parte de Dumnezeu sau drama rătăcirilor de orice fel. AlÅ£ii, ca duhovnici, au văzut aceste drame. Or, răspunsul este Hristos.

În Biserica Lui. Ce minune este Biserica! Stând la slujbă, aveam mereu simÅ£ămân­tul unei stări de bine personale ÅŸi al stării de foarte mare bine pe care o trăiau oame­nii prezenÅ£i în biserică. Oameni care au fost fie necredincioÅŸi odinioară, fie cato­lici mai puÅ£in practicanÅ£i, fie protestanÅ£i, ÅŸi vedeam că ei se simt acolo, în biserică, foarte bine, ÅŸi mă întrebam ce i-a făcut pe aceÅŸti oameni să devină ortodocÅŸi. Oameni care s-au născut într-un anumit context, într-o anumită mentalitate – faptul de a se adăuga la o Biserică Ortodoxă care este uneori miniaturală este un eveniment! Îmi amintesc de o doamnă care îmi spunea ce fericită e că în zona ei s-a înfiinÅ£at o minusculă parohie românească ÅŸi că ea mer­ge acolo. Oamenii aceÅŸtia lasă impresia că au aÅŸteptat acest eveniment – Dumnezeu a făcut o minune că a adus acolo o biseri­cuÅ£ă ortodoxă românească, ÅŸi ei, francezi fiind, s-au afiliat acestei biserici româneÅŸti, deci ei sunt minuni. Åži văd această stare de bine pe care o trăiesc oamenii la slujbe mai lungi decât au catolicii, cum a fost prive­gherea de aseară, în care trupul îÅŸi mai spu­ne neputinÅ£ele.

Mai este ÅŸi aspectul antropologic. În discuÅ£iile purtate zilele acestea s-au atins probleme serioase de antropologie, în sen­sul că noi am fost chemaÅ£i să înÅ£elegem mai bine cine suntem ÅŸi, desigur, nu putem ÅŸti cine suntem decât în raport cu Dumnezeu ÅŸi cu Biserica Lui, iar aceste aspecte au fost uneori abordate cu mare fineÅ£e, având la bază o ancorare bună în TradiÅ£ia Bisericii, în Patristică, în învăÅ£ătura SfinÅ£ilor PărinÅ£i, dar, uneori, ÅŸi cu trimiteri la ÅŸtiinÅ£ele antro­pologice neteologice.

Prezentarea mea s-a referit la bazele bi­blice ale Mărturisirii, ÅŸi am înÅ£eles foarte clar că nu a fost vorba de pocăinÅ£ă în general, pentru că ar fi trebuit să vorbesc măcar un an despre asta, ci e vorba de Mărturisire în sine. Eu am pus înainte niÅŸte texte biblice care sunt extrem de interesante ÅŸi care nu sunt toate cunoscute, sau nu sunt toate ci­tite de noi foarte des, ÅŸi mi-a făcut mare plă­cere să descopăr eu însumi aceste lucruri spuse în Biblie, uneori într-un limbaj extrem de penetrant; mă refer nu numai la texte din Noul Testament, care sunt adeseori invoca­te, ci ÅŸi din cel vechi, pentru că Scriptura este unitară ÅŸi, aprofundând-o, descoperim cât de mult totul este în unitatea aceleiaÅŸi RevelaÅ£ii dumnezeieÅŸti, care ni se adresea­ză pentru mântuire.