Credincioşii de la Bilbao îşi sărbătoresc hramul pentru a zecea oară

Sărbătoarea a început cu slujba Vecerniei cu Litie, săvârsită în ajun de că­tre părintele Vasile. La sfârsit, în cuvântul adresat celor prezenţi, părintele a preci­zat cât de importante sunt slujbele Bisericii, care ne dau posibilitatea „să ne simţim acasă" Doar în Sfânta Biserică „oamenii au posibilitatea, oriunde ar fi, să se simtă ca acasă si această stare ne-o prilejuieste numai si numai Biserica cu sfintele Ei sluj­be”. De aceea, „în timpul sfintelor slujbe nu suntem nici acasă la noi în România, nici în Spania, nici în altă parte, ci suntem în casa Domnului, deoarece Casa lui Dumnezeu este pretutindeni, cu acelasi har, cu aceeasi binecuvântare”.

A doua zi, în predica din cadrul Sfintei Liturghii, părintele a vorbit despre iubi­rea lui Dumnezeu pentru oameni ca fiind una jertfelnică: „Căci Dumnezeu asa a iu­bit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă vesnică” (In 3, 16). Atunci când Dumnezeu a cerut lui Avraam să-l jertfească pe fiul său, Isaac, „a vrut să arate întregii umanităţi că aceasta va face cu Fiul Său, Îl va lăsa să fie răstig­nit... Iubirea cu care L-am iubit pe Tatăl v-am iubit pe voi. Iubirea cu care Tatăl M-a iubit pe mine vă iubeste pe voi”. Şi de aici înţelegem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Referitor la peri- copa evangheliei din această zi, se ridică o întrebare: „Unde este iubirea lui Dumnezeu pentru noi, cea jertfelnică? Când Dumnezeu ne cere să nu iubim pe tată sau pe mamă, pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe El, nu cumva este o iubire egoistă”?. Sigur că nu. „Când ne cere Dumnezeu acestea, noi trebuie să vedem şi să înţelegem dincolo de aceste cuvinte, cu mentalitate şi înţelepciune dumneze­iască”, pentru că „limbajul Scripturii nu mai există în lume, nu numai că nu ştim să citim cu cuvintele Scripturii, dar nu ştim nici să gândim cu cuvintele Scripturii, de­oarece în zilele noastre, pentru mulţi, ele sunt o nebunie”. Noi trebuie să iubim pe tată, pe mamă, pe fiu sau pe fiică în Dumnezeu, El Însuşi arătându-ne aceas­tă iubire în sânul Sfintei Treimi.

Dumnezeu l-a creat pe om „cinstindu-l ca pe o făptură dumnezeiască”. Însă omul a vrut să ajungă la îndumnezeire nu prin Dumnezeu, ci singur. De aceea, „Dumnezeu Îl trimite pe Fiul Său ca să se facă omul pe care Dumnezeu l-a gândit dinainte, pe care l-a făcut prima dată ca să fie om cum l-a gândit şi cum l-a zidit de la început". „Când a arătat Pilat pe Iisus, spu­nând iată Omul,nu ştia ce spune, de ace­ea dacă noi vrem să ştim ce trebuie să fim, trebuie să privim la Mântuitorul Hristos, în El, în Omul Hristos, şi să vedem cum ne-a gândit pe noi Dumnezeu".

După agapă ne-am întors în biserică, unde părintele Vasile ne-a pus în vedere că frământări­le fundamentale ale omului sunt în raport cu mântuirea. Omul, în toate frământările lui, caută infi­nitul, nemurirea, vrea să scape de moarte, de stricăciune. Omul ca­ută fericirea, dar dacă citim Predica de pe Munte descoperim că nu putem fi fericiţi în această lume, şi atunci vine întrebarea: ce este fericirea? „Fericirea este apanajul lu­mii lui Dumnezeu".

Omul are de împlinit o vocaţie mult mai înaltă, şi anume îndumnezeirea. Vocaţia aceasta suntem chemaţi s-o îm­plinim în condiţiile lumii acesteia, unde „oamenii se ceartă, se înjură, se bat ş.a.m.d." Descoperim, aşadar, că „aceasta este ceea ce caută tot omul din toate tim­purile şi că toată ştiinţa despre om şi despre îndumnezeirea omului n-o învăţăm nici la şcoa­lă, nici la universitate (şi nu că n-am avea nevoie de ele), ci în Biserică”, pentru că Biserica este cea mai „grozavă universitate în care se propovăduieşte Evanghelia lui Hristos” Reuşita unei lecţii despre mântuire este colabora­rea dintre „universitatea pustiei şi universitatea cetăţii”.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceas­tă zi minunată şi pentru binecuvântarea de a-l avea în mijlocul nostru pe părinte­le Vasile şi de a ne împărtăşi din cuvântul său atât de bogat şi înălţător.

Nădăjduim în mijlocirea Tuturor Sfinţilor ca şi de aici înainte să ne ajute să învingem toate ispitele, şi aşa cum ei, pri­vind la Mântuitorul Hristos, au învins toa­te încercările, ajungând la desăvârşire, tot aşa şi noi să privim la Hristos Domnul şi să învingem toate ispitele care ne-ar putea despărţi de Biserica Lui.