publicat in Asociaţia Nepsis pe 7 Septembrie 2015, 05:18
Plăcut este lui Dumnezeu să vadă că făptura Lui, omul, ştie să-şi folosească libertatea oferită de El. Aşa că anul acesta, la a doua ediţie a activităţii „Nepsis Summer Trip", ne-am bucurat de libertate în natură. Această excursie organizată de Frăţia NEPSIS Irlanda a avut un scop dublu: de a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi de a-i cunoaşte mai bine pe sfinţii Lui prin urcarea pe muntele Croagh Patrick, unde Sfântul Patrick s-a pocăit o perioadă, şi de a ne bucura de frumuseţile naturii care ne îndrumă cugetul spre Frumuseţea Supremă. Excursia s-a desfăşurat pe o perioadă de trei zile (1-3 august) şi a fost deschisă tuturor tinerilor din MOREOM. Drept urmare, am avut bucuria de a avea cu noi şi oaspeţi din Belgia, Franţa şi Scoţia.
Punctul de întâlnire a fost Centrul Misionar Cultural „Sfântul Ioan Botezătorul" din Dublin. Slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a binecuvântat cu acest loc! Aici este şi locul de întâlnire al nepticilor din Irlanda. Înainte de a pleca la drum, am avut şi marea bucurie de a primi binecuvântare de la Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul.
Newgrange a fost primul popas al drumeţiei noastre. Acest punct turistic este un monument preistoric construit în perioada neolitică, în jurul anului 3200 î.Hr., o construcţie chiar mai veche decât piramidele egiptene. Aici am vizitat muzeul unde ne-am îmbunătăţit cunoştinţele despre cum trăiau oamenii înaintea erei noastre pe aceste meleaguri, iar apoi am făcut un tur al locului unde se depunea cenuşa celor decedaţi.
Priveşte frumuseţea ce te înconjoară şi vei fi fericit! Causeway Coast este o creaţie a lui Dumnezeu în nordul Irlandei de Nord, un loc minunat de frumuseţea căruia ne-am bucurat făcând mai multe popasuri de-a lungul coastei. Efectiv am fost ca nişte copii ce săreau în sus de bucurie. Nu ne mai puteam opri din a privi apa agitată a oceanului, verdele incomparabil din Irlanda şi soarele care ne zâmbea, încălzindu-ne obrajii. Iar la finalul primei zile de drumeţie ne-am luat rămas-bun de la natură şi priveliştea pe care ne-o oferea Giants Causeway citind Paraclisul Maicii Domnului drept mulţumire pentru toate.
Ziua de duminică ne-a adus noi bucurii prin reîntâlnirea cu prietenii noştri din parohia Irlandei de Nord, situată în localitatea Ballymena, unde am participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. După ce ne-am încărcat sufletele cu harul Domnului, ne-am deplasat către coasta de vest a Irlandei, unde în dimineaţa următoare am pornit pe urmele Sfântului Patrick.
Sfântul Patrick (385-461 d.Hr.) este, pe bună dreptate, cel mai iubit şi cel mai cunoscut dintre sfinţii irlandezi, fiind socotit astăzi atât ocrotitorul insulei, cât şi apostolul ei. Ar fi multe de spus despre Sfântul Patrick, însă mă voi rezuma doar la activitatea lui de pe muntele Croagh Patrick. Acesta este un munte cu o altitudine de aproximativ 764 m, aflat în partea de apus a Irlandei. Se ştie că acest munte era sălaşul unui idol păgânesc înainte de venirea Sfântului Patrick. Într-adevăr, când omul lui Dumnezeu a urcat pentru întâia oară acolo, a descoperit că vârful era bântuit de demoni. Cu credinţa care sălăşluia în el, sfântul i-a îndepărtat de acolo, făcând din vechea capişte idolească un loc în care petrecea adesea în rugăciune şi priveghere. La puţin timp înainte de sfârşitul său, omul lui Dumnezeu s-a urcat pe munte spre a se ruga pentru poporul la care fusese trimis. Atunci a avut de îndurat ultima sa mare ispită, căci mulţimi nenumărate de diavoli au năvălit asupra lui în chip înfricoşător, pentru a-l tulbura din rugăciune şi pentru a-şi lua înapoi fosta lor casă. Însă sfântul, întărit fiind de Duhul Sfânt, nu a luat în seamă înşelăciunea vrăjmaşului, ci cu lacrimi s-a rugat lui Dumnezeu să fie izbăvit de primejdie. Iar Stăpânul a toate îndată a căutat la rugăciunea alesului Său, risipind cu puterea Sa toată oastea drăcească. Se spune că după ce sfântul a rămas întreaga noapte în rugăciune fierbinte pentru fiii săi duhovniceşti, un înger i-a descoperit că Domnul Hristos îi dăduse darul de a judeca poporul irlandez la a Doua Sa Venire. Până astăzi, acest munte pe care s-a nevoit Sfântul Patrick este socotit a fi unul dintre cele mai sfinte şi mai binecuvântate locuri ale Irlandei.
Cu greu, pe durata a aproximativ trei ore, am urcat pe muntele Croagh Patrick. Am meditat asupra unor cuvinte de folos din viaţa Sfântului Patrick, iar spre final am citit „Patoşa Sfântului Patrick”, una dintre cele mai cunoscute rugăciuni ale Sfântului. Mai jos vă redau doar un fragment din aceasta:
Nepsis Irlanda