De ce ne rugăm în Biserică

publicat in De ce...? pe 2 Septembrie 2015, 05:34

De ce ne rugăm în Biserică?

Auzim deseori spunându-se: „Eu mă rog acasă, am credință în sufle­tul meu, dar la biserică nu merg". Avem de-a face cu un suflet, ca de altfel nu puține, care nu-și conștientizează și nu-și trăiește credința în care este botezat. Cel ce-și trăiește Botezul nu ca pe o apartenență confesională, ci ca viață în Hristos și în Duhul Sfânt s-a dăruit pe sine lui Dumnezeu. Locul cel mai sfânt în care primești harul lui Dumnezeu prin Taine și te întâlnești cu Hristos este spațiul Bisericii. Biserica este adunarea celor credincioși, împărtășirea cu Dumnezeu, laborator al sfințeniei și prefigu­rare a Împărăției Cerurilor: „În casa Slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare”.

Este adevărat că ne putem ruga oriunde, dar totul începe în Biserică, de aici primim sfințenia pe care, desigur, o prelungim în viața de toate zi­lele.

De ce ne numim creștini?

Numele de creștin este atribuit ucenicilor lui Hristos și apare imediat după Învierea Domnului în Antiohia (FA 11, 26). În limba greacă, hristianos înseamnă „al lui Hristos”, de aici înțelegem că toți care se numesc creștini ar aparține lui Hristos.

Creștinismul nu este o nouă religie, ci este credința în Dumnezeul Cel viu, este un mod de viață și de trăire.

De ce primul om a fost numit Adam?

În limba ebraică adamahînseamnă „pământ”. Potrivit cărții Facerii (1, 26-31), ființa umană a fost plăsmuită din țărână de mâna lui Dumnezeu în ziua a șasea, ca încoronare a creației, primind suflare de viață. Omul este cinstit cu chipul (icoana) lui Dumnezeu, destinat să se asemene cu Făcătorul. Adam reprezintă punctul de plecare al umanității, al existen­ței omului, fiind numit și părintele neamului omenesc. Prin Hristos, „noul Adam”, privim umanitatea întreagă asumată a Adamului întreg.