Cuvânt la Sfântul Praznic al Cincizecimii şi pentru ce nu se mai fac acum semne şi minuni

...Firea noastră mai înainte cu zece zile s-a suit pe scaunul cel împărătesc, iar astăzi Duhul Sfânt s-a pogorât la firea noas­tră. A suit Domnul pârga noastră şi a co­borât pe Duhul Sfânt. Alt Domn, zic, care împarte darurile, căci şi Duhul este Domn, şi s-a împărţit între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt iconomia cea pentru noi. Încă nu avea Hristos zece zile de când Se înălţase şi ne-a trimis daruri duhovniceşti, daruri ale împăcării. Şi ca nimeni să nu se îndo­iască şi să fie nedumerit, după ce Hristos S-a înălţat la Tatăl, împăcându-ne cu El şi făcându-ni-L milostiv, ne-a trimis nouă îndată darurile împăcării.

...Iar evanghelistul zice: Căci încă nu era Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese pro­slăvit (In 7, 39). Nu era dat Duhul Sfânt oamenilor, pentru că Iisus nu Se răstig­nise. Cuvântul nu Se proslăvise, înseamnă că nu Se răstignise; că deşi lucrul era de ocară, dar fiindcă se făcea pentru cei ce-i iubea, evanghelistul îl numeşte proslăvire. Şi pentru care pricină, spune-mi, mai îna­inte de Cruce nu s-a dat Duhul? Pentru că lumea era în păcate, în vrajbă şi în necin­ste şi pentru că încă nu Se jertfise Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii. Deci, fiindcă nu Se răstignise Hristos, nu se făcuse nici împăcarea. Şi fiindcă nu se făcuse împăcare, nici Duhul nu fusese tri­mis! Pentru aceasta semnul împăcării este trimiterea Duhului Sfânt. De aceea şi Hris­tos zice: Vă este de folos să Mă duc. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi...(In 16, 7). De nu Mă voi duce şi voi împăca pe Tatăl, nu vă voi trimite vouă pe Mângâietorul. Şi aţi văzut prin câte dovezi v-am arătat că lipsa Duhului Sfânt dintru oameni este semn al mâniei lui Dumnezeu.

...Şi fiindcă nu era Duh Sfânt, nu puteam chema pe Domnul Iisus, că nimeni nu poate să zică Domn este Iisus, decât în Duhul Sfânt (1 Cor 12, 3). Şi de nu ar fi fost Duh Sfânt, noi, credincio­şii, nu ne-am fi putut ruga lui Dumnezeu, nici am fi putut zice: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri. Deci pre­cum nu putem numi Domn pe Iisus fără de cuvânt, tot aşa nici Tată nu putem numi pe Dumnezeu; dar de unde este arătat? De la acelaşi apostol, căci zice: Si pentru că sun­teţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! (Gal 4, 6). De aceea când chemi pe Tatăl, cugetă că Duhul, atingând sufle­tul tău, te-a învrednicit de chemarea aceea. De nu era Duhul, nu ar fi fost cuvântul înţe­lepciunii şi al cunoştinţei în Biserică. Că unuia i se dă, prin Duhul Sfânt, cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei (1 Cor 12, 8). De nu ar fi fost Duh Sfânt, nu ar fi fost în Biserică păstori şi dascăli, că şi aceştia prin Duhul Sfânt se fac, precum zice Pavel: ...întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păs­toriţi Biserica lui Dumnezeu... (FA 20, 28). Vezi că şi lucrarea aceasta prin Duhul se face. De nu ar fi fost Duh Sfânt, nu aţi fi răs­puns toţi într-un glas: „Şi duhului tău!”, Părintelui şi Dascălului nostru de obşte, când cu puţin mai înainte s-a suit pe acest scaun sfânt şi v-a dat tuturor pace. Pentru aceasta nu numai când stă pe scaun şi vor­beşte către voi, nici numai când se roagă pentru voi răspundeţi acest cuvânt, ci şi când stă la acest sfânt jertfelnic şi aduce jertfa cea înfricoşată. Iar cei ce sunt învă­ţaţi întru cele ale Tainelor ştiu ceea ce face, că nu se atinge de cele puse înainte până nu vă va cere vouă darul de la Domnul, zicând: „Harul Domnului nostru Iisus Hris­tos ...” şi celelalte, iar voi răspundeţi: „Şi cu duhul tău!”, prin răspunsul acesta arătaţi că cel ce este de faţă nu el lucrează singur, nici aceste isprăvi nu sunt ale firii omeneşti, ci darul Duhului venind de faţă săvârşeşte această Jertfă de taină; că deşi om este cel ce este de faţă, dar Dumnezeu este Cel ce lucrează prin el. .De nu ar fi fost Duh, nu s-ar fi întemeiat Biserica. Dar de vreme ce s-a întemeiat şi lucrează, arătat este că Duhul e de faţă!

...A luat Hristos pârga firii noastre şi ne-a dat darul Duhului. Şi precum după un război îndelungat se face pace şi se risipeş­te vrajba, iar cei ce erau învrăjbiţi între ei îşi dau unii altora încredinţări de pace, aşa şi între Dumnezeu şi oameni s-a făcut. A tri­mis Hristos ca zălog şi încredinţare pârga noastră lui Dumnezeu şi ne-a trimis în schimb ca zălog şi încredinţare pe Duhul Sfânt. Şi avem acest semn de încredinţare, din neam împărătesc. Căci Duhul Sfânt care ni s-a trimis nouă este din Fiinţa cea împă­rătească, iar Cel ce de la noi S-a înălţat la ceruri este de neam împărătesc, fiind din seminţia lui David. Pentru aceasta nu mă mai tem, căci Pârga noastră stă sus! De aceea şi despre viermele cel neadormit de-mi va spune cineva, sau despre focul nestins, sau despre alte chinuri şi pedepse, nu mă mai tem. Şi nu că nu mă tem, dar nu deznădăjduiesc de mântuirea mea, că de nu ar fi pregătit Dumnezeu mari bunătăţi pentru neamul nostru, nu ar fi luat sus pârga noas­tră. Mai înainte de aceasta, când priveam la cer şi cugetam la puterile cereşti simţeam marea noastră sărăcie, dar acum, privind în sus la Scaunul cel împărătesc, unde stă firea cea luată de la noi, vedem neamul nostru cel bun. Deci să ne gătim ca să nu cădem din slava aceea. Căci precum Fiul Omului S-a suit cu trup la Cer, tot aşa va veni ne­greşit şi nu va zăbovi să ne judece.

Note:

1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Vita teologica et mo­nastica. Omilii şi cuvântări,Introducere, tradu­cere, note şi comentarii de †Irineu Slătineanu, Părinţi orientali I/1994.