ÃŽnvierea Domnului Hristos între mit și realitate

Au fost recunoscute drept posibil-veridice minunile făcute, valoarea morali­zatoare a învăÅ£ăturilor Sale, precum ÅŸi aspecte legate de ultima săptămână din timpul vieÅ£ii pământeÅŸti, dar continuu contestat faptul de a fi Dumnezeu. Până astăzi nimic nou sub soare. Nici nu tre­cuseră trei secole de la moartea ÅŸi învi­erea Sa ÅŸi în Biserică deja I se contesta divinitatea¹. Nu putem lua în discuÅ£ie acum obiecÅ£iile celorlalte trei mari reli­gii: iudaismul, budismul ÅŸi islamul. Ceea ce mi se pare însă provocator sunt des­tul de desele „ÅŸtiri” ce privesc atacul la Învierea Sa.

CunoaÅŸtem încercarea autorului Dan Brown de a-I atribui lui Iisus o viaÅ£ă co­mună pământească, de familist, diferite­le contestări asupra giulgiului din Torino, dar doresc să aduc în atenÅ£ie ÅŸi un documentar de pe canalul de televiziune Discovery, despre care prima dată în lite­ratura teologică ortodoxă scrie un profe­sor de la Facultatea de Teologie Ortodo­xă din IaÅŸi².

Acestea toate nu fac altceva decât să conteste faptul Învierii din morÅ£i a Dom­nului Iisus Hristos, eveniment pe care omenirea creÅŸtină, cu excepÅ£ia unor secte ÅŸi grupări religioase, îl sărbătoreÅŸte an de an, dar care este totodată ÅŸi fundament al credinÅ£ei creÅŸtine. Sfântul Apostol Pavel arată că fără acceptarea Învierii sunt za­darnice atât eforturile Sale misionare, cât ÅŸi credinÅ£a noastră (I Cor. 15, 14).

Documentarul de pe Discovery³ susÅ£i­nea că la Ierusalim a fost găsit un osuar care conÅ£ine scheletele lui Iisus din Nazaret, ale Mariei Magdalena ÅŸi ale lui Iuda, fiul lui Iisus, bazându-se pe o inscripÅ£ie în limba aramaică situată deasupra mormântului. Fără să conteste clar ÅŸi direct Învierea, arhe­ologul Simcha Jacobovici insinua că atâta vreme cât avem mormântul ÅŸi rămăÅŸiÅ£ele pământeÅŸti ale lui Iisus, cele două eveni­mente, Învierea ÅŸi ÎnălÅ£area, fac parte din mitologia creÅŸtină.

Articolul preotului profesor Melniciuc-Puică reuÅŸeÅŸte să explice modul în care arheologul iudeu a fost indus în eroa­re de inscripÅ£ia găsită în acel mormânt, clarificând încă o dată, deÅŸi indirect, veri­dicitatea Învierii. Argumentele sale pro­vin din analiza textului aramaic ÅŸi din ar­heologia biblică.

Un fapt poate uÅŸor de trecut cu vede­rea, acesta al contestării Învierii ÅŸi consi­derării ei drept element al mitologiei creÅŸ­tine, dacă evenimentul, împreună cu altele la fel de importante, NaÅŸterea, Botezul, Răstignirea, Moartea ÅŸi ÎnălÅ£area Domnului, nu ar fi dus la apariÅ£ia ÅŸi per­petuarea Bisericii.

Putem fi de acord că omul grăbit ÅŸi preocupat din zilele noastre fie trece ne­păsător pe lângă „ÅŸtirile de senzaÅ£ie” care încearcă iar ÅŸi iar să încadreze Învierea la mitologie, fie le primeÅŸte ca „argumente” ale justificării modului său de viaÅ£ă. Ceea ce însă nu putem accepta este contestarea adevărului istoric ÅŸi a argumentelor ofe­rite, prin mărturie cu preÅ£ul vieÅ£ii, de cel puÅ£in doisprezece⁴ dintre contemporanii evenimentului.

Nu putem omite că cele patru Evanghelii au fost scrise după cel puÅ£in douăzeci de ani de la Înviere ÅŸi, dacă o cât de mică în­doială ÅŸi-ar fi putut face loc, istorisirile lor despre aceasta ar fi arătat măcar contradic­torii, dacă nu direct polemice.

În opinia mea, două sunt întâmplări­le post-Înviere care confirmă autenticita­tea ei: necredinÅ£a lui Toma ÅŸi călătoria spre Emaus. DeÅŸi Apostol, cunoscător al per­soanei Iisus, Toma îÅŸi manifestă îndoiala cu privire la Înviere. Acestuia îi arată Domnul semnele doveditoare cerute ÅŸi îi permite să le atingă. CunoaÅŸtem deja re­zultatul. CeilalÅ£i doi ucenici nu reuÅŸesc iniÅ£ial să distingă în tovarăÅŸul de drum pe Iisus, „ochii lor erau Å£inuÅ£i ca să nu-L cu­noască” (Lc. 24, 16). Abia după ce Iisus, prin argumentările veterotestamentare cu privire la Mesia ÅŸi prin „frângerea pâinii”, le „deschide ochii” înÅ£eleg că Învierea era autentică ÅŸi veridică.

Revenind la aspectul „necredinÅ£ei” Apostolului Toma, trebuie arătat că noi, cei de astăzi, suntem dintre „cei ce nu au văzut ÅŸi au crezut” sau putem fi căzuÅ£i în „ador­mire” precum ostaÅŸii de pază lângă mor­mânt. Învierea Lui poate lăsa indiferenÅ£i pe cei care nu o acceptă din argumentele Scripturii ÅŸi nu o înÅ£eleg, neparticipând la „frângerea pâinii’. Åži unora, ÅŸi altora Domnul le oferă din roadele Învierii Sale, ceea ce va face totuÅŸi diferenÅ£a va fi primirea sau neprimirea acestora. Putem să Îl „vedem” pe Domnul înviat în fiecare Liturghie sau în lumina din noaptea de Înviere, aÅŸa cum pu­tem călători cu El spre Ierusalimul ceresc în fiecare clipă a vieÅ£ii noastre.

Note:

1. Mă refer la erezia preotului creÅŸtin Arie din Alexandria (subordinaÅ£ianismul sau arianis­mul). Erezia sa Îi accepta lui Iisus Hristos în­tâietatea între creaturi, dar Îi contesta dumne­zeirea, deofiinÅ£imea cu Dumnezeu Tatăl. Arie era un foarte bun predicator la cea mai de vază biserică din Alexandria (Baucalis) ÅŸi avea da­rul de a aduna multă lume în jurul său. AÅŸa se ÅŸi explică de ce avea atât de mulÅ£i adepÅ£i încât a generat primul Sinod ecumenic de la Niceea în anul 325, sinod care l-a condamnat ÅŸi i-a combătut erezia adoptând formula „de o fiin­Å£ă cu Tatăl” întâlnită până astăzi în Simbolul de credinÅ£ă creÅŸtin ortodoxsau Crezul.
2. Lect. dr. pr. Ilie Melniciuc-Puică, InscripÅ£ii funerare din Ierusalim ÅŸi relaÅ£ia lor cu Noul Testament,în Analele ÅžtiinÅ£ifice ale UniversităÅ£ii „Al. I. Cuza” din IaÅŸi (Serie Nouă),Teologie Ortodoxă, Tom XIII, 2008, Editura UniversităÅ£ii „Alexandru Ioan Cuza” IaÅŸi, 2008, pp. 113-128.
3. The Lost Tomb of Jesus,http://www.dis- covery.com/tv-shows/other-shows/vide- os/the-lost-tomb-of-jesus-finding-the- tomb/.
4. Am numit aici cei doisprezece Apostoli dar nu putem trece cu vederea pe Apostolul Pavel ÅŸi pe ceilalÅ£i mărturisitori din secolul I.