Postul Mare – răstimp de primenire ÅŸi nevoinÅ£ă, expresii vii ale libertăÅ£ii spirituale

O PERIOADÄ‚ DE „REVIZIE TEHNICÄ‚” RIGUROASÄ‚

Pentru a folosi o metaforă, am putea spune că Biserica, prin slujbele specifice aces­tei perioade (Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Liturghia Darurilor mai înainte sfinÅ£ite, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul) ne invită să ne facem o „revizie, in­specÅ£ie tehnică” riguroasă asupra vieÅ£ii noastre. Este un fel de „răsucire” înspre noi în­ÅŸine, concretizată în asumarea propriei noastre interiorităÅ£i, care ne va ajuta să avem o imagine mai justă despre noi înÅŸine.

Desigur, toate acestea devin realizabile dacă vom Å£ine cont de rostul esenÅ£ial al pos- tirii: schimbarea conÅ£inutului păcătos al vieÅ£ii noastre în tânjire perpetuă de a-L cuce­ri pe Dumnezeu să vină în inima noastră. Dacă energia postului nu ne schimbă sau nu ne virează existenÅ£a de la păcat la virtute, de la cele pământeÅŸti la cele cereÅŸti, de la cele trecătoare la cele veÅŸnice, de la diavol la Dumnezeu, atunci rămâne o simplă dietă ali­mentară, fără putinÅ£a de a ne determina să dorim cât mai mult săvârÅŸirea binelui. Nu postirea în sine este importantă, ci bucuria inimii de a-L avea pe Dumnezeu ca pe Mirele cel mai de preÅ£ al vieÅ£ii noastre.

NEVOINÅ¢A POSTIRII - O REALITATE ACTUALÄ‚, PENTRU CÄ‚ ACTUALÄ‚ ESTE ÅžI LIBERTATEA SPIRITUALÄ‚

S-ar putea cineva întreba de ce e ne­voie să postim? Nu cumva este total inac­tual? De ce postul presupune în dubla lui dimensiune - sufletească (de la păcate ÅŸi răutate) ÅŸi trupească (abstinenÅ£ă de la anu­mite alimente) – o luptă împotriva a tot ceea ce este rău în noi înÅŸine? De ce tre­buie să postim ÅŸitrupeÅŸte pentru a stârni în noi dorul după Dumnezeu?

Răspunsul poate părea paradoxal pen­tru ideologia lumii de astăzi: postul afir­mă demnitatea noastră de fiinÅ£e spiritua­le, care avem ca trăsătură esenÅ£ială capacitatea de a fi liberi de tot ceea ce ne desfigurează, spiritual vorbind, ca oa­meni.

Libertate este să poÅ£i să te înfrânezi, atunci când ai tendinÅ£a de a te îmbuiba ÅŸi de a-Å£i maltrata stomacul; libertate este să înveÅ£i ce înseamnă să renunÅ£i la ceva ce-Å£i place foarte mult; libertate este să refuzi oferta răului, care te transformă într-un sclav al lui, ÅŸi să doreÅŸti binele, care Å£i se pare mai greu de făptuit; libertate este să decizi să ai o minte „sprintenă”, ca urma­re a postirii; libertate este să te rogi, ca în felul acesta să te smulgi din tot ceea ce te Å£ine legat de cele ale teluricului; libertate este să vezi că o tânără/tânăr poate să Å£ină, cu suficientă lejeritate, o dietă severă pen­tru a scăpa de kilogramele în plus, iar tu eÅŸti neputincios în a te abÅ£ine de la ceva; libertate este să constaÅ£i că este un „trend” să mănânci vegetarian sau raw food,iar tu nu poÅ£i renunÅ£a în ruptul capului la „legu­ma” care se numeÅŸte carne; libertate este să constaÅ£i că altul posteÅŸte, având în su­flet încredinÅ£area că în felul acesta îÅŸi stru­neÅŸte voinÅ£a ÅŸi că mai domoleÅŸte porniri­le năvalnice ÅŸi instinctuale ale trupului; libertate este să crezi că mâncarea de post, aÅŸa cum inspirat spunea patriarhul Bisericii noastre, PF Daniel, este cea care ne dă im­boldul de a fi oameni de lumină, pentru că vegetalele se dezvoltă prin asimilarea energiei luminoase; în sfârÅŸit, libertate este ÅŸi să doreÅŸti, cu toată fiinÅ£a ta, libertatea pe care numai viaÅ£a spirituală Å£i-o poate afirma deplin.

Prin urmare, postul este actual, pentru că actual este ÅŸi să ne exercităm libertatea spirituală ori de câte ori simÅ£im că ne înrobesc viciile ÅŸi patimile, care ne fac să demi­sionăm de la vocaÅ£ia noastră de a fi în comuniune cu Dumnezeu.

CANONUL SFÂNTULUI ANDREI AL CRETEI - UN VERITABIL „TOMOGRAF” DUHOVNICESC

Una dintre slujbele specifice Postului Mare este Canonul Sfântului Andrei Criteanul, care se săvârÅŸeÅŸte, în fapt de seară, în zilele din prima săptămână, cu excepÅ£ia zilei de vineri, ÅŸi în miercurea din săptămâna a cincea din această perioadă. ConÅ£inutul aces­tei bijuterii a imnografiei ortodoxe este ca un tomograf duhovnicesc: dacă interiori­zăm, metabolizăm fiecare stihiră a acestei cântări sublime, vom ajunge la acea stare de revelaÅ£ie interioară în care descoperim că suntem păcătoÅŸi, că suntem, realmente, bol­navi ÅŸi că avem nevoie de vindecare spirituală. Doctorul este Hristos, asistenÅ£ii sunt toate personajele biblice care au avut o viaÅ£ă sfântă, iar tratamentul sunt PocăinÅ£a ÅŸi Sfânta Cuminecătură. Mai mult, Canonul cel Mare ne dă putinÅ£a să ne cunoaÅŸtem mai bine pe noi înÅŸi­ne. Avem ÅŸansa de a ne vedea ca într-o oglindă prin care ni se face o spărtură în con­ÅŸtiinÅ£a tăbăcită de păcate, pentru a constata, uimiÅ£i de ceea ce vedem, exclamând în duh de rugă: „Doamne, Tu atât de minunat m-ai creat, atât de frumos m-ai făcut ÅŸi eu trăiesc într-o asemenea mizeriei”.

Întâlnirea cu propria noastră murdărie spirituală este cea care inaugurează în noi dorul după restabilirea frumuseÅ£ii interioare pierdute datorită negrijii noastre.

În aceasta constă energia binefăcătoare a Canonului cel Mare: prin Hristos ÅŸi tra­tamentul pocăinÅ£ei ÅŸi al ÎmpărtăÅŸaniei putem recâÅŸtiga frumuseÅ£ea raiului pierdut al sufletului nostru.

LITURGHIA DARURILOR MAI ÎNAINTE SFINÅ¢ITE - PRIMIREA LUI HRISTOS ÎN TÄ‚CERE

Este slujba care se săvârÅŸeÅŸte în toate zilele de peste săptămână, cu excepÅ£ia sâmbetelor ÅŸi a duminicilor, când se slujeÅŸte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur ÅŸi a Sfântului Vasile cel Mare.

Timpul de săvârÅŸire al Liturghiei Darurilor este seara, când apune soarele. În ve­chime modul de postire aspru era respectat întocmai cum prevedeau rânduielile tipiconale: post negru până seara (de luni până vineri) ÅŸi împărtăÅŸirea cu Hristos, Cel Care este capătul tuturor nevoinÅ£elor noastre, dar ÅŸi Cel Care posteÅŸte în noi, adică ne aju­tă să postim. Această împărtăÅŸire a căpătat, în timp, forma unui ritual special de pri­mire a Sfintei Cuminecături, numit Liturghia Darurilor mai înainte sfinÅ£ite. Se numesc „mai înainte sfinÅ£ite” pentru că sunt sfinÅ£ite la liturghia din sâmbăta sau duminica an­terioară zilelor în care se săvârÅŸeÅŸte Liturghia Darurilor.

Caracteristica acestei Liturghii rezidă în faptul că este singura slujbă în care sunt prevăzute două momente concrete de tăcere liturgică: momentul aducerii Sfintelor de pe Sfânta Masă la proscomidiar, în timpul citirii catismei a 18-a, ÅŸi momentul Vohodului Mare, când Sfintele sunt aduse de la proscomidiar la Sfânta Masă.

Care ar putea să fie tâlcul acestor tăceri? La ambele tăceri trece Dumnezeu-Omul, Hristos euharistic, printre oameni. Prin urmare, când trece Dumnezeu, e cuviincios ca firea noastră gălăgioasă ÅŸi locvace să tacă. Dumnezeu nu vine acolo unde este ru­moare, acolo unde este instalată „gargara” patimilor. Vine doar acolo unde este liniÅŸ­tea virtuÅ£ilor ÅŸi a luminii neînserate.

Acesta fiind mesajul acestei Liturghii vesperale: la ceas de seară ne odihnim în Hristos de toată truda zilei, care îÅŸi poate avea „răutatea ei”, ÅŸi tăcem pentru a-L primi pe Cel ce este „medicamentul nemuririi”.)