Despre teologie ÅŸi ÅŸtiinÅ£ă în tâlcuirea învăÅ£ăturii sfântului Siluan Athonitul de către ucenicul său, arhimandritul Sofronie - Partea a II-a

Teologia Sfântului Siluan exprimă simplitate. Această simplitate, trăită prin preocuparea ardentă cu esenÅ£ialul vieÅ£ii creÅŸtine, rămâne departe de simplismul zgomotos ÅŸi încordat al teologiilor înÅ£elese ca demonstraÅ£ie de erudiÅ£ie academică sau ca demers de persuasiune intelectuală privind adevărurile de credinÅ£ă. Mărturia sfântului vine din registrul unei vieÅ£i preocupate de Hristos. Nu un Hristos întâlnit însă conceptual, cu mintea, din relatările altora, ci adus lăuntric prin gestul de trăire. De aici ÅŸi caracterul discursului teologic al Sfântului Siluan, de mărturie, de mărturisire existenÅ£ială. O mărturisire pe care Arhimandritul Sofronie o vede împlinită, credibilă tocmai prin caracterul ei liber faÅ£ă de condiÅ£ionările intelectuale de orice fel, proaspătă prin continuitatea cu simplitatea evanghelică:

 

„M-am întrebat adesea ce ar fi fost stareÅ£ul dacă, având în vedere darurile sale naturale puÅ£in obiÅŸnuite, ar fi primit o formaÅ£ie ÅŸtiinÅ£ifică ÅŸi teologică avansată. Uneori mi se părea că ar fi devenit un titan de faimă mondială. Alteori credeam însă exact contrariul: faptul că a fost un om de o simÅ£ire atât de nemijlocită asemenea celei pe care o vedem la evangheliÅŸti, că a rămas cu totul ferit de ravagiile civilizaÅ£iei contemporane, tocmai acest lucru face mărturia sa irezistibil de convingătoare. Åži, într-adevăr, nicio ÅŸtiinÅ£ă omenească n-ar putea adăuga ceva la profunzimea ÅŸi la calitatea adevărului de care dă mărturie el”.[1]

 

Simplitatea teologiei Sfântului Siluan ascunde bogăÅ£ia inestimabilă a unei calităÅ£i de nepreÅ£uit, cea a eficienÅ£ei duhovniceÅŸti. Nu este vorba de o simplitate căutată pe linie estetică, ci de cea legată de gestul continuu de esenÅ£ializare a trăirii. Dacă BrâncuÅŸi sculpta în piatră nu păsări, ci zborul însuÅŸi, sculptura aceasta prin care Hristos lucrează teologia în om este eficientă când omul împlineÅŸte gesturile lepădării de tot prisosul venit prin păcat. Rămâne astfel esenÅ£ialul, omul pregătit pentru veÅŸnicie. Iar dacă prin demersul ÅŸtiinÅ£ei unii au putut admira ceea ce considerau a fi spectacolul permanent al eficacităÅ£ii ÅŸtiinÅ£ifice opus celui al credinÅ£ei[2], sfinÅ£i precum Sfântul Siluan au trăit cu intensitate tocmai acest spectacol interiorizat al eficacităÅ£ii duhovniceÅŸti acolo unde ÅŸtiinÅ£ele nu pot demonstra nimic. Acest mod de teologhisire rămâne însă străin ÅŸi necunoscut oricui se încăpăÅ£ânează, pe urmele modernilor, să considere cunoaÅŸtere sigură demersul raÅ£iunii analitice, ÅŸi eventual, să facă gestul necugetat al importului tipului de eficienÅ£ă intelectuală în interiorul demersului teologiei. Oameni ca Sfântul Siluan ne spun că, dimpotrivă, eficacitatea gestului teologic este legat de reuÅŸita întâlnirii cu harul dumnezeiesc, har care este accesibil oricui gustă pocăinÅ£a. Întâlnirea cu harul nu Å£ine nicidecum de succesul cu care mintea omenească reuÅŸeÅŸte să manipuleze logic concepte ÅŸi idei, fie ele ÅŸi religioase. După cum nimeni nu acordă încredere medicului a cărui diplome nu sunt acoperite faptic de practică, de experienÅ£a concretă în vindecarea bolnavilor, nici teologia nu este împlinită ÅŸi vie ÅŸi eficientă fără să fie expresia întâlnirii concrete cu harul lui Hristos. 

Sfântul Siluan ne arată în ce măsură frustrările de tot felul, manifestate în câmpul teologiei de după modernitate în relaÅ£ia cu ÅŸtiinÅ£ele, nu au sens. În măsura în care omul se preocupă cu adevărata teologie, el gustă existenÅ£ial o bogăÅ£ie mai presus decât cea despre care vorbeÅŸte toată lumea astăzi, în această epocă impregnată de ÅŸtiinÅ£e ÅŸi în care cel care are succes în exercitarea raÅ£iunii analitice pare a fi devenit model de subiect cunoscător pentru toÅ£i:

 

„nu e nimic uimitor dacă omul neduhovnicesc organizează mai bine lucrurile vremelnice decât omul duhovnicesc. Cel dintâi se dedă acestor lucruri, câtă vreme celălalt se sileÅŸte să rămână cu mintea în Dumnezeu. AcelaÅŸi lucru se întâmplă adeseori ÅŸi între oamenii din lume: un negustor iscusit râde de savantul care nu înÅ£elege nimic din mărfurile pe care le vinde, dar aceasta nu înseamnă defel că negustorul e mai deÅŸtept decât el...”[3].

 

(va continua)

Pr. Răzvan Ionescu