Taina Sfântului Maslu

Conform practicii SfinÅ£ilor Apostoli, care, după prima lor trimitere, „ungeau cu untdelemn pe mulÅ£i bolnavi si îi tămăduiau” (Mc. 6, 13), și potrivit sfatului Sfântului Apostol Iacov (5, 14), Sfântul Maslu se săvârșea mai întâi de toate pentru cei bolnavi, ca o slujbă de vindecare, pentru sănătatea fizică, socotită ca un dar al lui Dumnezeu si ca un semn al milostivirii Sale. Dar în­trucât prin această sfântă taină se cere și se dobândește nu numai tămăduirea de boli­le trupului, ci și iertarea păcatelor, în Biserica Ortodoxă se poate face Maslul nu numai pentru cei bolnavi, ci și pentru cei sănătoși, chiar și pentru copii, și nu numai o singură dată, ci de mai multe ori. Căci, în fond, orice om este virtualmente bolnav și muritor. Astfel, Simeon al Tesalonicului îndemna pe fiecare creștin să se nevoiască a-și face Maslu. De aceea, mai ales în bise­ricile din orașe, în mănăstiri și la catedra­le, se săvârșește adesea Maslu de obște, adi­că atât pentru bolnavi, cât și pentru cei sănătoși, ca rugăciune pentru iertarea pă­catelor. Dar, de obicei, bolnavul pentru care se săvârșeste în chip special Maslul mai în­tâi se spovedește (atunci când e posibil), pentru ca să capete, prin dezlegarea dată de duhovnic, curăÅ£irea sufletului de păca­te, care va fi apoi pecetluită prin Maslu, aducând după sine și tămăduirea trupului de boală.

Conform tradiÅ£iei vechi a Bisericii, for­mulată adesea în scris prin hotărâri cano­nice ale autorităÅ£ii bisericești, pentru săvârșirea tainei Sfântului Maslu trebuie de regulă șapte preoÅ£i, după numărul celor ÅŸapte daruri ale Sfântului Duh despre care vorbeÅŸte prorocul Isaia (11, 2-3). Numărul acesta simbolic aminteÅŸte ÅŸi unele fapte din istoria sfântă a Vechiului Testament, care au fost ulterior privite ca niÅŸte preînchipuiri ale acÅ£iunii ÅŸi efectelor Sfântului Maslu. Astfel, ÅŸapte au fost preoÅ£ii care sunau din trâmbiÅ£e ÅŸi de ÅŸapte ori a fost înconjurată cetatea Ierihonului când israeliÅ£ii au cuce­rit-o la intrarea lor în pământul sfânt, după izbăvirea din robia egiptenilor (Iosua 4, 13-16). Åži tot de ÅŸapte ori s-a rugat prorocul Ilie pe muntele Carmel, până când Dumnezeu a dat ploaie pământului ars de secetă (III Regi 19, 42-44). Prorocul Elisei l-a înviat pe un tânăr mort, culcându-se pes­te el de ÅŸapte ori (IV Regi 4, 34-35); ÅŸi tot de ÅŸapte ori s-a cufundat în Iordan Neeman sirianul când s-a curăÅ£it de lepră, potrivit sfatului prorocului Elisei (IV Regi 5, 14). De aceea, rânduiala Sfântului Maslu cu­prinde ÅŸapte apostole ÅŸi ÅŸapte evanghelii, precum ÅŸi ÅŸapte rugăciuni deosebite pen­tru binecuvântarea untdelemnului ÅŸi tămă­duirea bolnavului (câte una pentru fiecare preot), motiv pentru care această taină mai e cunoscută la greci ÅŸi sub numele de „tai­na celor ÅŸapte preoÅ£i” (Heptadion), iar în ruseÅŸte sub numele de soboravanie, adică slujba adunării sau soborului (preoÅ£ilor).

În practică, însă, pot sluji Sfântul Maslu ÅŸi mai puÅ£ini preoÅ£i: de obicei cinci sau trei, pentru numărul Treimii – cum reco­mandă Evhologhiul ÅŸi Simeon al Tesalonicului – sau cel puÅ£in doi. SăvârÅŸirea Sfân­tului Maslu numai de un singur preot este o abatere de la tradiÅ£ie. O asemenea prac­tică, în împrejurări normale, este împotri­va cuvântului lămurit al Sfântului Apostol Iacov (V 14), care ne îndeamnă să-i che­măm pe preoÅ£ii Bisericii, iar nu pe un sin­gur preot. Ea este admisibilă numai în ca­zuri de mare nevoie (lipsă de preoÅ£i), cum ar fi de exemplu pe câmpul de război sau în satele răzleÅ£e, de munte, sau în pustie ÅŸi locuri îndepărtate etc.

Sfântul Maslu se săvârÅŸeÅŸte fie la bise­rică, fie la casa bolnavului pentru care ne rugăm sau la spital. În ceea ce priveÅŸte tim­pul, săvârÅŸirea nu este legată de zile sau so- roace anumite (fixe), ci se face oricând e nevoie. Se obiÅŸnuieÅŸte însă să se facă mai ales în zilele de luni, miercuri ÅŸi vineri, ÅŸi de preferinÅ£ă în timpul posturilor de peste an. În unele biserici de oraÅŸ, la catedrale ÅŸi în mănăstiri, se face Maslu de obÅŸte mai ales în Sfânta ÅŸi Marea Miercuri (în Săptămâna Patimilor), în amintirea unge­rii Mântuitorului cu mir de către femeia cea păcătoasă (Lc. 7, 37-38). Se face, de asemenea, Maslu pentru cei sănătoÅŸi ÅŸi Joi sau Vineri din Săptămâna Patimilor, iar une­ori chiar în Marea Sâmbătă, înaintea Ceasurilor (sau a Liturghiei), în amintirea ungerii trupului Mântuitorului cu mires­me de către mironosiÅ£e. În Bucovina se în­dătinează a se face Maslu în Joia Săptămânii Patimilor, în loc de spălarea picioarelor care se face în mănăstiri, iar în unele locuri din Biserica Greciei se obiÅŸnuieÅŸte să se facă Maslu în ziua Sfântului Iacob, ruda Domnului (23 octombrie).