Pericole ÅŸi încercări în calea unei spovedanii adevărate

Fericit este însă omul care conÅŸtient se apropie de Domnul într-un duh de spo­vedanie, ÅŸi este fericit pentru că se bucu­ră din belÅŸug de toate darurile pe care Domnul, în dragostea Sa, le împărtăÅŸeÅŸte acelui suflet prin Taina Spovedaniei.

Ce se întâmplă de fapt în Taina Spovedaniei? Ea se numeÅŸte al doilea bo­tez ÅŸi taină a pocăinÅ£ei. Prin ea sufletul se eliberează din robia ÅŸi tira­nia păcatului. Sufletul sin­cer se recunoaÅŸte ca fiind greÅŸit, ca fiind bolnav, ca având nevoie de ajutor, ÅŸi în acea măsură a deschiderii ÅŸi recunoaÅŸterii acestui adevăr lă­untric al lui, Hristos lucrează taina mântuirii în adâncul acelui suflet.

Prin spovedanie, Biserica îl învaÅ£ă pe om să nu repete greÅŸeala făcută de Adam în Rai, adică să se ascundă de Dumnezeu, să se închidă lucrării de mântuire pe care Domnul voieÅŸte să o săvârÅŸească cu fieca­re dintre noi. Prin spovedanie, omul înva­Å£ă să îÅŸi descopere păcatul înaintea Domnului ÅŸi să ceară de la El ajutorul, con­ÅŸtient fiind că aceasta este singura cale re­ală de a depăÅŸi răul din noi ÅŸi de a avea po­sibilitatea de a trăi altfel decât înjugat cu moartea ÅŸi cu păcatul.

Taina Spovedaniei cere de la noi des­chiderea inimii faÅ£ă de Domnul, deschide­re a inimii în iubire, având încredere în Cel ce ne-a iubit întâi, atât de mult, încât a dat pe Fiul Său să moară pe cruce ca noi să avem viaÅ£ă, si să o avem din belÅŸug. Ea ne îndeam­nă ca în libertatea noastră să nu fim indife­renÅ£i la chemarea Domnului, ci să alegem să fim împreună lucrători cu El la mântui­rea noastră. Atunci prin ea ni se împărtă­ÅŸeÅŸte iertarea păcatelor, sufletul se eliberea­ză de mustrările de conÅŸtiinÅ£ă, omul devine capabil să pătrundă într-o altă realitate a vieÅ£ii, cea duhovnicească, ÅŸi să se împărtă­ÅŸească de toate darurile lui Dumnezeu.

Dacă spovedania noastră nu este since­ră sau despovărătoare, atunci cu siguranÅ£ă undeva greÅŸim, ÅŸi putem greÅŸi în multe fe­luri, pentru că multe capcane ale vrăjma­ÅŸului se află ascunse pe parcursul acestui itinerar duhovnicesc pe care îl numesc a fi o spovedanie adevărată. Duhurile răutăÅ£ii se luptă din răsputeri ca omul să nu cum­va să ajungă la limanul spovedaniei adevă­rate, pentru că el ÅŸtie că atunci i se zădărni­ceÅŸte toată lucrarea lui ÅŸi omul se poate bucura deplin de mântuirea Domnului.

Despre aceste capcane duhovniceÅŸti aÅŸ dori să îmi fie cuvântul, dar sunt conÅŸtient că nu pot singur să duc la îndeplinire aceas­tă misiune, ci avem nevoie de prezenÅ£a ha­rului călăuzitor care să ne lumineze să în­Å£elegem cum putem păstra în inima noastră duhul de spovedanie ÅŸi sinceritatea înain­tea Domnului, astfel încât mintea să poată petrece deplin în lumina adevărului lui Hristos, ÅŸi prin această lumină să vadă ÅŸi să înÅ£eleagă cum lucrează păcatul în inima lui ÅŸi să dea mărturie prin glasul conÅŸtiinÅ£ei despre cele adânci ale omului.

Ca să-mi fie mai uÅŸor să mă fac înÅ£eles ÅŸi cuvântul să fie un pic mai sistematic, am luat însăÅŸi structura spovedaniei, aÅŸa cum este ea descrisă la SfinÅ£ii PărinÅ£i, ca de­mers prin care să desluÅŸim împreună, fie ÅŸi într-o mică măsură, câteva din capca­nele duhovniceÅŸti ÅŸi ispitele prin care se împiedică sufletele necercate ÅŸi nu sunt lăsate să se poată bucura de taina unei spo­vedanii autentice, spovedanie care umple sufletul celui ce se pocăieÅŸte de harul ier­tării ÅŸi al petrecerii în Dumnezeu.

AÅŸadar, citim în învăÅ£ăturile Bisericii că Taina Spovedaniei este cuprinsă în pa­tru mari etape prin care trece sufletul ca să poată ajunge să trăiască o spovedanie adevărată. Prima etapă eu am intitulat-o venirea întru sine,dar ea se poate numi ÅŸi altfel, important este că ea cuprinde mus­trarea de conÅŸtiinÅ£ă care apare după ce Duhul lui Dumnezeu vădeÅŸte în noi lu­crarea păcatului. Lumina Duhului Adevărului vădeÅŸte depărtarea ÅŸi înstrăi­narea pe care păcatul a săvârÅŸit-o în viaÅ£a noastră ÅŸi prin aceasta conÅŸtiinÅ£a omului se luminează ÅŸi începe să reacÅ£ioneze, tre­zind în adâncul inimii dorul după adevă­rata viaÅ£ă, dorul după Dumnezeu.

Al doilea moment este însăÅŸi mărturi­sirea păcatelor,prin care omul cultivă o re­laÅ£ie personală cu Hristos, o relaÅ£ie de în­credere ÅŸi iubire, o relaÅ£ie prin care omul se defineÅŸte tot mai mult în libertatea lui, re­cunoscând ceea ce este el înaintea Domnului ÅŸi în acelaÅŸi timp alegând prin spovedanie să se despartă de viaÅ£a păcătoasă.

Al treilea este pecetluit de rugăciunea de dezlegarepe care ne-o face duhovni­cul, moment în care duhovnicul poartă mărturie că Domnul ne desparte de lu­crarea păcatului, că El lucrează cele drep­te în noi, dorind să ne facă asemenea Lui întru toate, în iubire, în viaÅ£ă, înveÅŸnicind darurile Lui în noi.

Iar al patrulea moment este primi­rea canonuluidupă spovedanie, canon care este, aÅŸa cum spunea Părintele Rafail Noica, asemenea unui baston pe care se sprijină omul până i se vindecă piciorul ÅŸi este capabil să poarte întreaga greuta­te a corpului sau, dacă devine neputin­cios din pricina bătrâneÅ£ii, bastonul să îi fie de ajutor pentru a-l face capabil să poată merge.

Fiecare etapă sau moment al spove­daniei îÅŸi are capcanele ei, prin care du­hurile necurate caută să tragă sufletul de la calea adevărului spre rătăcire ÅŸi pierza­nie, prin care voieÅŸte să zădărnicească lu­crarea de mântuire a lui Hristos Dumnezeu. Sufletele SfinÅ£ilor PărinÅ£i au fost pline de iubire ÅŸi înÅ£elepciune ÅŸi au biruit aceste piedici ÅŸi ne-au învăÅ£at ÅŸi pe noi cum să fa­cem faÅ£ă la provocările vieÅ£ii ÅŸi la încercă­rile pe care le avem de trecut, astfel încât nici noi să nu putem fi păcăliÅ£i, ci să ajun­gem la liman.

VENIREA ÎNTRU SINE

Cel mai întrebuinÅ£at meÅŸteÅŸug prin care duhurile necurate amăgesc mulÅ£i cre­dincioÅŸi este amânarea pocăinÅ£eiÅŸi a mân­tuirii. Era chiar o întâmplare povestită de Părintele Cleopa, prin care Satana fericea în chip drăcesc pe un drac bătrân care avea această armă, el le ÅŸoptea la ureche cre­dincioÅŸilor să creadă că este Dumnezeu, să creadă că va fi o judecată viitoare unde vor fi pedepsiÅ£i cei păcătoÅŸi, dar pe lângă toate acestea le sugera să se pocăiască în­cepând de mâine. Astăzi să se mai bucu­re de dulceaÅ£a păcatului, că Domnul o să primească pocăinÅ£a chiar dacă va fi de mâi­ne începută, ÅŸi tot amânând acel mâine omul ajungea la bătrâneÅ£e fără să se mai pocăiască de păcatele sale. AÅŸa vrăjmaÅŸul ne încurajează să vedem că am căzut în păcat, dar să amânăm pe mâine efortul de a ne întoarce la Domnul ÅŸi de a-i cere ier­tare pentru păcate.

PărinÅ£ii noÅŸtri însă ne-au îndemnat să învăÅ£ăm să gândim altfel, ÅŸi anume că omul este la fel de trecător ca iarba pe faÅ£a pă­mântului, înfloreÅŸte ÅŸi trece ÅŸi nimeni nu îl mai pomeneÅŸte. Singură dragostea Domnului nu numai că îl pomeneÅŸte, ci îl ÅŸi înveÅŸniceÅŸte. AÅŸa ne învaÅ£ă PărinÅ£ii, că astăzi avem libertatea să alegem, astăzi tre­buie să fie ziua mea de mântuire. După ce omul moare nu mai este capabil să se îm­părtăÅŸească de cele ale Domnului aÅŸa cum poate cât timp trăieÅŸte pe pământ, chiar dacă trecerea lui este aÅŸa de grăbită.

Această ispită din prima etapă se îmbi­nă foarte bine cu o alta, prin care omul ca­ută să-ÅŸi îndreptăÅ£ească căderea în păcat. De aceea Psalmistul David cerea Domnului să nu-i abată inima spre cuvinte de vicle­ÅŸug, ca să izvodească îndreptăÅ£iri pentru pă­cate. Omul trebuie să aibă curajul să mear­gă înaintea Domnului aÅŸa cum este el, să îÅŸi asume greÅŸelile înaintea unui Dumnezeu atât de iertător cum este Dumnezeul nos­tru ÅŸi să biruiască ruÅŸinea păcatului.

Părintele Zaharia de la Essex chiar subliniază faptul că omul care are curajul ÅŸi trăieÅŸte ruÅŸinea păcatului în Taina Spovedaniei nu rămâne păgubit, ci prin această ruÅŸine atrage mult mai uÅŸor harul asupra sufletului. RuÅŸinea trăită în Taina Spovedaniei are ÅŸi această putere de a dez­lipi păcatul de sufletul nostru, de a întări inima în bine.

Ca omul să poată să aibă curajul de a se deschide total în spovedanie nu este cu putinÅ£ă altfel decât prin credinÅ£a că Domnul este ÅŸtiutorul inimii, că înaintea Lui toate sunt descoperite ÅŸi că Hristos iubeÅŸte pe păcătoÅŸii care se pocăiesc ÅŸi că voia ÅŸi dorinÅ£a Domnului este ca omul să nu moară, ci să devină capabil să se îm­părtăÅŸească de viaÅ£a veÅŸnică. Taina Spovedaniei este un act de credinÅ£ă din partea noastră, ÅŸi primim prin credinÅ£a în Hristos lumina Adevărului, realitatea pe care ne-o descoperă nouă lăuntric Domnul. În lumina Adevărului putem să ne jude­căm pe noi înÅŸine, putem să judecăm fap­tele noastre, precum ÅŸi măsura duhovni­cească la care noi am ajuns.

Lumina Adevărului este o lucrare a Duhului Sfânt care, aÅŸa cum spunea Mântuitorul Hristos, vădeÅŸte lumea de păcat, de dreptate ÅŸi de adevăr, însă taina aceasta este mărginită de o altă mare tai­nă care este inima omului. Ea are uÅŸa cu mânerul doar spre interior, cum este de­scrisă în cartea Apocalipsei, ÅŸi prin liber­tatea aceasta lăuntrică a omului de a ale­ge să deschidă sau nu uÅŸa, el poate alege viaÅ£a ÅŸi binele în ciuda lucrării păcatului ÅŸi a se încredinÅ£a lucrării harului prin aceas­tă alegere. AÅŸa uÅŸa inimii se deschide Duhului Sfânt, iar Acesta descoperă omu­lui cele despre el. Deci Duhul lui Dumnezeu nu poate săvârÅŸi în inima omu­lui această lucrare dacă inima nu este sin­ceră ÅŸi deschisăÅŸi gata să primească ceea ce Duhul îi va arăta ca fiind adevărul.

AÅŸa se face că de multe ori îndreptăÅ£i­rea pentru păcate se împleteÅŸte uÅŸor cu o a treia mare ispită, care este pregătirea pentru spovedanie. Unii oameni amână spovedania cu cea mai bună intenÅ£ie de a se pregăti pentru ea, doar că ridică aceas­tă pregătire la un standard foarte înalt, care îi face de fapt să se descurajeze ÅŸi să nu se mai apropie deloc de spovedanie sau să o amâne multă vreme.

Pregătirea pentru spovedanie constă esenÅ£ial în a fi deschis cu inima ÅŸi a te lăsa purtat de Duhul încotro voieÅŸte El, chiar dacă această deschidere are diferite trep­te, funcÅ£ie de devenirea noastră ÅŸi de pu­terea duhovnicească a fiecăruia. Pregătirea pentru spovedanie se descoperă de mul­te ori în însuÅŸi simÅ£ământul inimii care dă mărturie, prin aceea că se simte împovă­rată de păcate; alteori însă pregătirea pen­tru spovedanie este regăsită în nevoia min­Å£ii de a trăi într-o perspectivă deschisă de Duhul Domnului ÅŸi confirmată de reacÅ£ia inimii duhovnicului.

Numai că acestea sunt accente pe care Duhul le pune asupra noastră, ce capătă caracterul spovedaniei; adică spovedania poate deveni una ascetică, în care omul, conÅŸtient fiind de patimile care invadea­ză inima, le spovedeÅŸte regulat înaintea Domnului ca un act de credinÅ£ă, prin care harul iertării curăÅ£ă inima de efectul mor­tal al păcatului, pe de o parte, iar pe de alta, omul îÅŸi mărturiseÅŸte alegerea bine­lui. Iar această spovedanie poate fi cuprin­să în puÅ£ine cuvinte înaintea duhovnicu­lui, sau spovedania poate deveni una de perspectivă, dacă o putem numi aÅŸa; adi­că duhovnicul împărtăÅŸeÅŸte o întreagă vi­ziune duhovnicească, ca un fel de atmo­sferă în care sufletul să petreacă înaintea Domnului în efortul său de a fi mai bun, mai adevărat, mai ca Dumnezeu.

AlternanÅ£a între cea mai simplă ÅŸi adân­că, prin care omul îÅŸi mărturiseÅŸte simplu păcatele pentru a primi iertare de la Dom­nul, ÅŸi cea prin care nevoitorul – spun aici nevoitorul pentru că această atitudine este mult mai cultă în cultura duhovnicească ascetică ÅŸi filocalică – deci nevoitorul ca­ută voia lui Dumnezeu, caută să primeas­că de la Dumnezeu cuvânt prin duhovnic, pentru a înÅ£elege mai bine traiectoria du­hovnicească ce o are de parcurs, este lu­crarea strictă a Duhului de care omul se lasă purtat ÅŸi povăÅ£uit.

AÅŸadar, pregătirea pentru spovedanie nu are în sine un tipar sau un tipic de îm­plinit, ci mai degrabă o disponibilitate a inimii de a se lăsa purtată de Duhul Sfânt, de a avea o inimă curajoasă care să poar­te ruÅŸinea păcatului înaintea Domnului, o inimă care să îÅŸi dorească să petreacă în lumina Adevărului lui Hristos.

Ca efort mai concret, personal, al omului, pregătirea pentru spovedanie cuprinde ÅŸi ceea ce numesc părinÅ£ii cer­cetarea conÅŸtiinÅ£ei. Această lucrare as­cetică a cercetării conÅŸtiinÅ£ei dezvoltă în inima omului ascultarea lăuntrică de glasul conÅŸtiinÅ£ei. Despre aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „primul du­hovnic al omului este glasul conÅŸtiin­Å£ei”, prima legătură duhovnicească a omului cu Dumnezeu. ConÅŸtiinÅ£a noas­tră se luminează ÅŸi se maturizează prin ascultarea de cuvântul Evangheliei, prin lucrarea lăuntrică a rugăciunii ÅŸi prin împărtăÅŸirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

Va urma