Sfânta taină a cununiei sau a nunÅ£ii

Sfânta taină a cununiei sau a nunÅ£ii

Taina Cununiei sau Taina NunÅ£ii¹ este un act sfânt, de origine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtăÅŸeÅŸte harul Sfântului Duh unui bărbat ÅŸi unei femei care se unesc liber în căsătorie, care sfin­Å£eÅŸte ÅŸi înalÅ£ă legătura naturală a căsători­ei la demnitatea reprezentării unirii du­hovniceÅŸti dintre Hristos ÅŸi Biserică².

Slujba Cununiei se săvârÅŸeÅŸte în bise­rică, deoarece Cununia este una din cele ÅŸapte Taine ÅŸi aici e locaÅŸul sfânt în care se săvârÅŸesc ÅŸi celelalte Sfinte Taine ÅŸi pen­tru că aici se adună ÅŸi Biserica în înÅ£elesul ei de comunitate, adică obÅŸtea credincio­ÅŸilor care participă la unul dintre cele mai de seamă prilejuri de bucurie din viaÅ£a membrilor ei, după cum ia parte ÅŸi la ne­cazurile ÅŸi durerile acestora.

Fiind prilej de bucurie ÅŸi de veselie, Cununia se săvârÅŸeÅŸte în zilele de sărbă­toare, îndată după Liturghie, când toÅ£i cre­dincioÅŸii se află în biserică, dar, potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunÅ£i în următoarele zile ÅŸi răstimpuri de peste an:

a) în cele patru posturi de peste an, ca ÅŸi în toate zilele de post, pentru că ospeÅ£ele ce însoÅ£esc de obicei nunta nu se potri­vesc cu pocăinÅ£a ÅŸi înfrânarea pe care ne-o impune postul³.

b) în săptămâna brânzei (sau săptămâ­na albă), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post.

c) în Săptămâna Luminată (dintre Duminica PaÅŸtilor ÅŸi Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre CrăciunÅŸi Bobotează, precum ÅŸi în ajunul tuturor Praznicelor împărăteÅŸti, pentru ca veselia nunÅ£ilor să nu întunece sau să ne facă să uităm bucuria duhovnicească a ce­lor mai mari sărbători creÅŸtine.

Taina Cununiei este precedată de Logodnă (cuvânt slav, care înseamnă a face făgăduinÅ£ă de căsătorie), care e rân­duită tocmirii sau aÅŸezării nunÅ£ii a doi ti­neri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvântează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare nunÅ£ii sau cununiei; slujba Logodnei se face de cele mai multe ori împreună cu slujba Cununiei, săvârÅŸindu-se imediat înaintea acesteia (dar se poate face ÅŸi aparte, cu mult mai înainte).

Partea cea mai de seamă a slujbei Logodnei e punerea inelelor în degetele logodnicilor de către preot ÅŸi apoi schim­barea acestor inele de către naÅŸi. Inelele sunt semnul iubirii, al credincioÅŸiei ÅŸi al legăturii trainice pe care o făureÅŸte Taina Căsătoriei între viitorii soÅ£i.

Atât la Logodnă, cât ÅŸi la Cununie, mi­rii sunt însoÅ£iÅ£i de naÅŸi (nuni). Rostul ÅŸi datoria naÅŸilor la cununie sunt aceleaÅŸi ca ale naÅŸilor de la Botez. Ei sunt martori ÅŸi chezaÅŸi ai temeiniciei făgăduinÅ£elor făcu­te de viitorii soÅ£i unul faÅ£ă de altul ÅŸi ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vieÅ£ii. De aceea pun mâna pe cununii, atât atunci când sunt puse pe capul mirilor, cât ÅŸi atunci când sunt luate. De re­gulă, ei sunt aceiaÅŸi de la Botez sau urmaÅŸii lor ÅŸi trebuie să fie ortodocÅŸi ÅŸi cu bună vieÅ£uire creÅŸtinească, purtându-se faÅ£ă de miri ca niÅŸte părinÅ£i ÅŸi învă­Å£ători ai acestora. În timpul sluj­bei, naÅŸii Å£in în mână făclii aprin­se, simbol al curăÅ£iei mirilor, al luminii darului de sus ÅŸi al bu­curiei nuntaÅŸilor⁴.

Partea cea mai importantă a slujbei NunÅ£ii este punerea cununiilor; preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste feÅ£e­le mirilor, rostind la fiecare, de câte trei ori, cuvintele: „Cunună-se robul (roaba) lui Dumnezeu (N) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui ÅŸi al Fiului ÅŸi al Sfântului Duh”,apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui ÅŸi apoi al miresei.

Cununiile sunt făcute în chipul coroa­nelor cu care se încununau odinioară re­gii ÅŸi împăraÅ£ii. Ele închipuie podoaba, cinstea ÅŸi răsplata care se aduc curăÅ£iei ÅŸi fecioriei mirilor pentru care aceÅŸtia sunt încununaÅ£i ca niÅŸte împăraÅ£i, înzestraÅ£i cu puterea de a da viaÅ£ă, a naÅŸte copii. De ace­ea se ÅŸi cântă pentru dânÅŸii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire ÅŸi cu cinste încununează-i pe dânÅŸii!”.

Paharul de obÅŸte sau paharul comun din care gustă mirii înseamnă, pe de o par­te, bucuria ÅŸi veselia nunÅ£ii, iar pe de alta, unirea într-un cuget ÅŸi menirea comună a viitorilor soÅ£i pe care ei vor împărtăÅŸi-o împreună de aici înainte, având parte de aceleaÅŸi bucurii ÅŸi aceleaÅŸi necazuri. AceleaÅŸi lucruri închipuie ÅŸi bucata de pâi­ne din care se dă acum mirilor să guste, odată cu paharul de obÅŸte.

Înconjurarea mesei în chip de horă închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Åži deoarece nunta se face în scopul naÅŸterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la naÅŸterea minunată a dumnezeiescului Prunc din Sfânta Fecioară, naÅŸtere pe care a prezis-o mai ales prorocul Isaia (7, 14). Pe acesta îl îndeamnă acum Biserica, prin cântare, să dănÅ£uiască împreună cu noi, de bucurie că i s-a împlinit prorocia: „Isaie, dănÅ£uieÅŸte! Fecioara a avut în pântece...” Se cântă, de asemenea, ÅŸi celelalte două cântări de la slujba hirotoniei: „SfinÅ£ilor Mucenici...” ÅŸi „Slavă Å¢ie, Hristoase Dumnezeule...”, care înseamnă că mirii tre­buie să se facă părtaÅŸi ai lui Hristos ÅŸi ai sfinÅ£ilor Lui, prin viaÅ£a curată pe care o vor duce ÅŸi în căsnicie.

Biserica Ortodoxă acceptă a doua si a treia nuntă care erau privite odinioară de Biserică cu mai multă asprime ÅŸi îngă­duite numai ca un pogorământ făcut pen­tru slăbiciunea firii omeneÅŸti. De aceea, erau însoÅ£ite de unele epitimii sau canoa­ne de pocăinÅ£ă. Astăzi însă, deoarece ase­menea căsătorii au devenit mai dese, Biserica e nevoită să le îngăduie ÅŸi să le bi­necuvânteze, pentru a nu lăsa pe cei îm­preunaÅ£i cu legătura trupească să trăiască în păcat, fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Cununia a doua ÅŸi a treia se săvârÅŸesc după o rânduială deosebită, în care se vede încă vechea disciplină a asprimii cu care erau privite de către Biserică asemenea căsă­torii. Această rânduială este, în prima ei parte, mult mai simplă ÅŸi mai puÅ£in sărbă­torească decât cea de la prima cununie Atât ectenia, cât ÅŸi molitvele de la Logodnă, precum ÅŸi cele dinaintea punerii cununi­ilor cuprind rugăciuni pentru pocăinÅ£ă ÅŸi iertarea mirilor, pentru că însoÅ£irea lor prin a doua sau a treia nuntă le e socotită ca un păcat izvorât din aprinderea trupeas­că, pe care ei n-au putut-o birui.

A patra nuntă e socotită de Biserică drept o fărădelege, de aceea preoÅ£ii sunt opriÅ£i de a o sluji, sub pedeapsa cateri­sirii⁵.

 

Note: