publicat in Din viaţa parohiilor pe 25 Septembrie 2014, 19:40
Parohia ortodoxă română „Sfântul Dionisie Exiguul” din localitatea Albacete desfăşoară în această perioadă un amplu proiect social-filantropic intitulat „Să împărţim bucurie!” Acest frumos proiect a debutat în data de 7 iulie a.c. şi va continua până la sfârşitul lunii septembrie a anului 2014. În fiecare săptămână, prin rotaţie, câte două familii, plus familia preotului paroh, se implică asigurând procurarea şi împărţirea alimentelor (mâncare caldă, pâine, apă, dulciuri etc.) beneficiarilor acestui proiect.
„Duminica Sfântului Ilie Tesviteanul a fost pentru parohia noastră un prilej de a fi mai aproape unii de ceilalţi, atât prin rugăciune, cât şi prin fapte bune. Astfel, după oficierea Sfintei Liturghii, am dăruit, prin implicarea voluntară a mai multor familii din parohia noastră, mâncare caldă pentru cei care, temporar şi din diverse motive, dorm sub cerul liber într-unul din parcurile din Albacete”, mărturiseşte părintele paroh Sebastian Cătălin Hogea.
Duminică, 27 iulie 2014, după Sfânta Liturghie, s-a organizat o agapă a bucuriei în faţa bisericii, având în vedere că se apropia Postul Adormirii Maicii Domnului, însă această bucurie a fost împărtăşită mai apoi, prin implicarea enoriaşilor, cu fraţii nevoiaşi care trăiesc prin parcurile oraşului Albacete, neavând un acoperiş deasupra capului.
Pe lângă acest proiect, în cadrul parohiei se desfăşoară mai multe activităţi caritabile, sociale, filantropice şi de ajutorare a semenilor. Astfel, printr-o bună colaborare cu Banca de Alimentedin Albacete, în parohie se distribuie săptămânal sute de kilograme de alimente, legume şi fructe.
Dumnezeu să binecuvânteze aceste acţiuni de ajutorare a celor nevoiaşi!