Taina Spovedaniei

Spovedania sau PocăinÅ£a este Sfânta Taină prin care credinciosul, mărturisindu-se în faÅ£a preotului duhovnic ÅŸi pri­mind dezlegare de la acesta, primeÅŸte, prin puterea Duhului Sfânt, iertarea păcatelor mărturisite.

Ea are diferite numiri. Se numeÅŸte po­căinÅ£ă, pentru că cel ce o primeÅŸte trebu­ie să regrete în mod sincer păcatele săvâr­ÅŸite ÅŸi mărturisite preotului duhovnic; mărturisiresau spovedanie, întrucât creÅŸ­tinul îÅŸi mărturiseÅŸte păcatele în faÅ£a pre­otului; al doilea Botez,pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împa­că cu Dumnezeu.

Mântuitorul Hristos a încredinÅ£at această Taină sfinÅ£ilor Săi apostoli când le-a spus: „Oricâte veÅ£i lega pe pământ, vor fi legate ÅŸi în cer, ÅŸi oricâte veÅ£i dezle­ga pe pământ, vor fi dezlegate ÅŸi în cer” (Mt 18, 18; 16, 19). El a instituit-o apoi după Sfânta Sa Înviere din morÅ£i, când, arătându-Se apostolilor, le-a zis: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit ÅŸi Eu pe voi. Åži zicând aceasta, a suflat asupra lor ÅŸi le-a zis: LuaÅ£i Duh Sfânt; cărora veÅ£i ierta păcatele, le vor fi iertate ÅŸi cărora le veÅ£i Å£ine, vor fi Å£inute” (In 20, 21-23). Puterea de a lega ÅŸi dezle­ga păcatele o are numai Mântuitorul Hristos, cum ne-a arătat (Lc 5, 20 ÅŸi 24), dar El a dat această putere ÅŸi apostolilor (In 20, 21-23) ÅŸi, prin aceÅŸtia, episcopilor ÅŸi preoÅ£ilor.

RecunoaÅŸterea păcatelor se face prin mărturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, în faÅ£a preotului duhovnic. Păcatul apasă conÅŸtiinÅ£a noastră ca o piatră ÅŸi o răneÅŸte dureros. Dar prin mărturisire, su­fletul se uÅŸurează, inima dobândeÅŸte liniÅŸ­te, conÅŸtiinÅ£a câÅŸtigă împăcare ÅŸi rana se vindecă. După cum bucuriile cer să fie mărturisite ÅŸi prin aceasta îÅŸi sporesc fru­museÅ£ea, asemenea ÅŸi durerile se cer mărturisite, ÅŸi astfel sufletul primeÅŸte alinare.

Păcatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie să fie mărturisit în faÅ£a preotului duhovnic, cu adâncă părere de rău, cu ho­tărârea de a nu mai greÅŸi, cu credinÅ£a puternică în Hristos ÅŸi cu nădejdea în în­durarea Lui. Aceasta, pentru a ne păstra mereu curată haina sufletului nostru, pen­tru a nu ne despărÅ£i de Dumnezeu. Sfântul apostol Iacov ne îndeamnă zicând: „MărturisiÅ£i-vă unul (credinciosul) altu­ia (preotului) păcatele ÅŸi vă rugaÅ£i unul pentru altul, ca să vă vindecaÅ£i, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Ic 5, 16). AÅŸadar, când ne simÅ£im apăsaÅ£i de păcate, când suntem bolnavi sufleteÅŸ­te, să alergăm la preoÅ£ii Sfintei Biserici ÅŸi lor să ne mărturisim, ca prin rugăciunea ÅŸi dezlegarea lor să dobândim iertarea pă­catelor (Ic 5, 14-15). Åži în alt loc ni se gră­ieÅŸte despre îndatorirea creÅŸtină de a ne mărturisi păcatele: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înÅŸine ÅŸi ade­vărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele, El, Iisus Hristos, este credincios ÅŸi drept, ca să ne ierte păcatele ÅŸi să ne curăÅ£ească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem minci­nos ÅŸi cuvântul Lui nu este întru noi” (1 In 1, 8-10).

Un lucru deosebit de însemnat nu este însă numai mărturisirea păcatelor, ci ÅŸi că­inÅ£a,adică părerea de rău, durerea sufle­teascăpe care o simte creÅŸtinul pentru pă­catele săvârÅŸite în felurite chipuri. Căci fără de căinÅ£ă, Sfânta Spovedanie sau Po­căinÅ£a nu ne aduce roadele dorite; nu ne aduce iertarea ÅŸi împăcarea cu Dumne­zeu. Iar căinÅ£a trebuie să fie sinceră, depli­nă (pentru toate păcatele) ÅŸi să izvorască din credinÅ£a, nădejdea ÅŸi iubirea lui Dum­nezeu.

AceeaÅŸi însemnătate o are ÅŸi hotărâ­rea de îndreptare, curajul prin care pu­nem hotar între viaÅ£a trecută ÅŸi cea vii­toare; o hotărâre sfântă, că vom duce de acum înainte o viaÅ£ă nouă, viaÅ£ă în Hristos, făcând fapte vrednice de pocă­inÅ£ă (Mt 3, 7). Mărturisirea sau înÅŸirarea păcatelor fără căinÅ£ă adevărată ÅŸi fără ho­tărâre de îndreptare nu aduce iertarea pă­catelor (Lc 13, 5).

CerinÅ£ele unei bune mărturisiri a pă­catelor trebuie împlinite printr-o pregăti­re din bună vreme, cu deosebire prin post ÅŸi rugăciune. Căci postul smereÅŸte trupul, iar rugăciunea deschide sufletul credin­ciosului în faÅ£a lui Dumnezeu. De aseme­nea, să cercetăm în ce măsură ne-am îm­plinit datoriile către Dumnezeu, către Sfânta Biserică, apoi către aproapele, că­tre familie, către noi înÅŸine, ÅŸi aÅŸa să pă­ÅŸim către Sfânta Taină a Spovedaniei.

Åžtiut este că Sfânta Spovedanie este strâns legată de Sfânta ÎmpărtăÅŸanie, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Să se cerceteze însă omul pe sine ÅŸi aÅŸa să mă­nânce din pâine ÅŸi să bea din pahar” (1 Cor 11, 28), adică să ia Sfântul Trup ÅŸi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos nu­mai după vrednică mărturisire.

Potrivit cu greutatea păcatelor mărtu­risite ÅŸi după cea mai bună socotinÅ£ă a pre­otului duhovnic, celui ce s-a spovedit i se dă, înainte de dezlegare, un canon de po­căinÅ£ă, ca de pildă: rugăciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe ÅŸi îndeosebi la Sfânta Liturghie din duminici ÅŸi sărbă­tori, fapte de milostenie, înfrânări de la anumite mâncăruri sau fap­te. Toate acestea nu urmă­resc pedepsirea celui ce s-a mărturisit, ci îndreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre însănătosire duhovnicească, spre întă­rire în virtute si îndepărta­re de păcat.

Roadele Sfintei Spove­danii sunt de nepreÅ£uit. Căci ea ne dezbracă de haina întinată a păcatelor si ne îmbracă în haina cea nouă a virtuÅ£ilor crestine, în haina luminoasă a haru­lui dumnezeiesc; din starea de păcat si de osândă, ea ne trece în starea de har mân­tuitor. Ea ne deschide calea spre desăvârsire, ne sporeste evlavia, rodeste curăÅ£ia sufletului, pacea cugetului, îndreptarea vieÅ£ii spre câs- tigarea fericirii vremelnice si vesnice.

Nu există date fixe pen­tru Sfânta Spovedanie, dar e bun si folositor lucru, pentru viaÅ£a noastră du­hovnicească, să ne spove­dim cât mai des, dar mai ales cu prilejurile arătate în legătură cu Sfânta Împărtășanie.