Avva Pior, smerita așteptare a veșniciei

publicat in Cuvânt filocalic pe 2 Iulie 2014, 16:36

Majoritatea părinților din Pa­teric își marchează prezența în sfera evlaviei noastre prin învățături profunde sau fapte minunate. Sunt între aceștia, însă, mulți trăitori tă­cuți, care, dincolo de cuvinte sau minuni ce copleșesc, ne cuceresc nu prin învăță­tură directă, ci prin viețuirea care ne ara­tă cum se însușește și împlinește învăță­tura. Åži aceasta este poate cea mai înaltă treaptă a di­dacticii pustiei.

Astfel, așezat în Pateric cu o discreție pe măsura nevoințelor sale, Avva Pior ni se arată ca un mare pe­dagog al înțelepciunii re­feritoare la efemerul vie­țuirii în trup.

Prăznuit de Biserică la 17 iunie, Avva Pior a fost ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, ca membru al primei generații de mo­nahi ai pustiului (sec. al IV-lea). Dornic de liniște, s-a retras în sin­gurătate, lângă un izvor cu apă atât de ama­ră, încât cei care veneau la el trebuiau să își aducă apă de acasă. Pentru Avva Pior, însă, toate cele ale firii erau auxiliare vie­țuirii în Hristos. Se spune despre el că mânca numai în picioare, umblând, de aceea l-a întrebat cineva: „De ce mănânci așa?” Åži avva i-a răspuns: „Nu vreau să am mâncarea ca pe un lucru”, ca pe ceva important în viață. Iar al­tuia, care i-a pus aceeași între­bare, i-a spus: „Ca nici când mă­nânc să nu simtă sufletul meu dulceață trupească”.

Dând trupului osteneală pentru aceeași nevoință, avva Pior a muncit trei veri la rând la un om avut, care de fiecare dată uita înadins să-i plătească. Atunci când Dumnezeu l-a mustrat, lipsindu-l de binecu­vântări, omul s-a dus în grabă, spăsit, să-l caute pe avva și să-i plătească din urmă. Iar când l-a găsit, fericitul Pior i-a spus că și-a primit plata din plin de la Dumnezeu și l-a trimis să lase totul la biserică.

Pentru umila așteptare a veșnicei părtășii cu iubirea lui Dumnezeu, Avva Pior ră­mâne vrednic model celor ce caută cu sinceritate să se adâncească mereu în anonima­tul smeritei viețuiri.

DIN CUVINTELE AVVEI PIOR
(cuvântul 2)

„Avva Pior mânca umblând și când
un frate l-a-ntrebat de fapta sa răspunsu-i-a bătrânul lui așa:
„- Nu vreau să am ca un lucru mâncarea”.
Iar altuia ce i-a pus iarăși întrebarea i-a zis părintele uscat la față:
„- Nu vreau să-mi fie hrana ca dulceață”.

Pr. Trandafir Vid, Din volumul „De dragul păcătoșilor - Încercări de versificare a Patericului"