Plăcinta leprosului. Mărturia iubirii avvei Aghaton
publicat in Cuvânt filocalic pe 3 Mai 2014, 04:28
Fără putinÅ£ă de tăgadă, pustiul Egiptului a fost o binecuvântare dată de Dumnezeu Bisericii, prin nevoinÅ£a atâtor ÅŸi atâtor ostenitori, poate în cea mai mare parte rămaÅŸi dincolo de cunoaÅŸterea noastră, în anonimatul sfânt al tăcerii. MulÅ£i dintre aceÅŸti nevoitori s-au păstrat însă în memoria colectivă a Bisericii, fie prin trăire pilduitoare, fie prin învăÅ£ătură înÅ£elepÅ£ită de apropierea de Dumnezeu. Între ei, luminat de puterea rugăciunii neîncetate, arde avva Agathon, cel care, pentru a deprinde tăcerea, a purtat neîncetat în gură o piatră, timp de trei ani.
Prăznuit de Biserică pe 8 ianuarie, avva Aghaton s-a nevoit în pustiul Egiptului la cumpăna secolelor al IV-lea ÅŸi al V-lea. A fost o vreme ucenic al avvei Pimen, „dascălul plânsului” din pustiu, si apoi al mareu i M a c a r i e Egipteanul. Deprins cu tăcerea, marea ÅŸi draga lui osteneală, awa Agathon a devenit una dintre cele mai bune pilde ale lucrării rugăciunii neîncetate, cum îl vor socoti sfinÅ£ii părinÅ£i de după el.
Multe au fost faptele sale pilduitoare pentru ucenicii care îl urmau. Se spune că, mutându-se adesea din chiliile făcute doar pentru osteneala trupului, nu lua cu sine decât cuÅ£itasul pentru despicat nuiele. Împletea cosuri si le vindea în cetate cu cât i se oferea. Scopul muncii sale era osteneala trupească, nicidecum câștigul. O dată, pe când mergea spre cetate să-si vândă rodul muncii, l-a întâmpinat un lepros, care i-a cerut să-l ia cu sine. Fără a cârti, avva l-a luat în spinare. Pe drum, leprosul l-a iscodit, întrebându-l unde merge si ce face în cetate. Avva i-a spus rostul drumului său, iar leprosul i-a cerut să-l ducă si pe el în piaÅ£ă. Ajunsi acolo, avva a vândut un cos. „Cu cât l-ai dat?”,l-a întrebat leprosul. „Cu atât...”, i-a răspuns avva. „Du-te si ia-mi o plăcintă”Åži avva i-a luat. Åži tot asa, la fiecare cos vândut, leprosul îi cerea câte ceva. La urmă, când să plece spre chilie, avva îsi ia rămas-bun. Leprosul îl întreabă iar unde merge, si, aflând drumul avvei, îi cere să îl ducă si pe el si să îl lase de unde l-a luat mai întâi. Supunându-se din nou fără cârtire, avva l-a ridicat în spinare si l-a dus la locul în care îl întâlnise. După ce l-a lăsat jos, a auzit glasul leprosului: „Binecuvântat esti, Agathon, de Dumnezeu în cer si pe pământ”. Åži ridicând avva ochii, n-a mai văzut pe nimeni. Leprosul fusese îngerul Domnului, care a venit să-l ispitească, dovedindu-i iubirea. De altfel, cândva le spusese avva ucenicilor săi: „De mi-ar fi fost cu putinÅ£ă să găsesc un bubos ÅŸi să-i dau trupul meu ÅŸi să-l iau pe al lui, bucurie aÅŸ fi avut”.Åži Dumnezeu i-a dăruit, în parte, această bucurie.
DIN CUVINTELE AVVEI AGATHON
CUVÂNTUL 5:
CUVÂNTUL 8:
CUVÂNTUL 9:
Pr. Trandafir Vid, din volumul De dragul păcătoÅŸilor - încercări de versificare a Patericului