Fericita nebunie de a deveni diacon

Părintele Ioan Căputan, ca o voce a întregii parohii din Grenoble, a propus ÎnaltpreasfinÅ£itului Iosif, acum câÅ£iva ani, ca Jean-Pierre să fie hirotonit diacon, ca o încununare a dăruirii lui neobosite în viaÅ£a paro­hiei. AÅŸa cum a spus PreasfinÅ£itul Marc în cu­vântul Å£inut cu această ocazie, faptul că parohia a ales pe cineva pentru a sluji ca diacon arată că s-a ajuns la un grad de maturitate”a între­gii comunităÅ£i. O maturitate duhovniceas­că, ce presupune o angajare ÅŸi o servire mult mai responsabilă în numele lui Hristos.

Atât pentru Jean-Pierre, cât ÅŸi pentru so­Å£ia lui, FranÅŸoise, este o „fericită nebunie”, după cum a explicat PreasfinÅ£itul Marc.

De ce? Pentru că „ajungând la o vârstă când cea mai mare parte dintre oameni se retrag pentru a profita puÅ£in, pentru a avea timp să citească sau să aibă grijă mai mult de casa lor”, ei au ales ca, din contră, să nu se oprească ÅŸi să slujească în continuare. Căci „când iubeÅŸti, nu există moment de retragere. Poate fi o ieÅŸi­re la pensie o retragere din dragoste? Poate fi o retragere din dăruirea de sine? Parohia a ÅŸtiut să discearnă ÅŸi să vadă în ei această capacita­te, iar ei au acceptat să se dăruiască”.

Hirotonia lui Jean-Pierre este ÅŸi un răs­puns la chemarea lui Hristos. Acest dialog a început printr-o căutare mai asiduă în 1972, când Jean-Pierre asista la fondarea comunităÅ£ii catolice „Schimbarea la FaÅ£ă” de rit bizantin, de către diaconul Jacques Langhart, devenit mai târziu Arhimandri­tul Jacob de la Mănăstirea Cantauque. Ca membru al acestei comunităÅ£i, pleacă în 1975, împreună cu soÅ£ia sa, în Israel, la Am Karem, lângă Ierusalim, pentru a pune ba­zele unui centru de formare. În această pe­rioadă îl cunosc pe părintele Sofian Boghiu, care le va rămâne în amintire prin chipul său deosebit de luminos ÅŸi blând, precum ÅŸi pe fraÅ£ii MoroÅŸan, Mihai ÅŸi Gavril, ico- nografi ce au pictat biserici în Å¢ara Sfântă, dar ÅŸi în alte locuri renumite, printre care se numără ÅŸi Mănăstirea Putna. După întoarcerea lor în FranÅ£a, în 1977, Jean-Pierre începe să participe la cursu­rile Institutului Ortodox „Saint Serge” din Paris ÅŸi, în paralel, studiază iconografia cu Bernard Frinking, ucenic al cunoscutului Leonid Uspensky. Întâlnirea, în 1978, cu părintele Placi­de Deseille, care Å£inea conferinÅ£e la Mongeron după slujba de duminică, face ca tânăra familie să se îndepărteze de comuni­tatea „Schimbarea la FaÅ£ă” ÅŸi să se apropie de comunităÅ£ile ortodoxe, găsind acolo o manifestare autentică a lui Hristos în viaÅ£a Bisericii. Astfel, în 1981, împreună cu cei doi copii ai lor, primesc Sfântul ÅŸi Marele Mir la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Vercors. De atunci frecventează diferi­te parohii ortodoxe greceÅŸti ÅŸi participă la Congresul anual al FraternităÅ£ii Iustin Popovici, unde îi întâlnesc pe ucenicii Sfântu­lui, de origine sârbă, deveniÅ£i mai târziu cunoscuÅ£i episcopi.

Comunitatea ortodoxă românească au cunoscut-o în mod special încă de la sosi­rea lor din regiunea pariziană în Isere, la în­ceputul lui 2005. CuceriÅ£i de smerenia episcopilor noÅŸtri, care sunt în mod deosebit apropiaÅ£i de cei pe care îi păstoresc, de pri­mirea călduroasă ÅŸi plină de dragoste pe care au avut-o la Grenoble din partea părintelui Cătălin Cordos, precum si de faptul că pă­rintele Ioan Căputan, care conduce parohia din 2007, le-a permis realizarea unor pro­iecte în cadrul parohiei, lăsându-le un mare grad de autonomie, dar si, în general, de su­fletul românesc deschis si primitor, soÅ£ii Ge­rm au decis să se ataseze parohiei noastre.

Încă de la început, s-au remarcat imediat prin implicarea în viaÅ£a parohiei „ToÅ£i SfinÅ£ii” din Grenoble, usa casei lor fiind mereu des­chisă, ca o mărturie a deschiderii inimii, pri­mind pe oricine si găzduind evenimente im­portante pentru comunitate. Jean-Pierre a reunit câteva persoane din parohie, interesa­te de iconografie, pentru a lucra împreună si a progresa în învăÅ£area acestei arte bizantine. Totodată, s-a implicat si în asigurarea unei cântări bizantine în franceză de înalt nivel, urmând cursuri specializate cu Andrea Atlanti, cunoscută în special prin traducerea si adap­tarea imnelor liturgice bizantine în limba fran­ceză. De remarcat este si atenÅ£ia lor acordată rugăciunii, aplecându-se în spe­cial asupra nevoilor fiecăruia sau când diferite evenimente ale vieÅ£ii îsi spun cuvântul.

În rugăciune ne-am strâns si noi în această duminică de la începutul Triodului, când, alături de parohia „ToÅ£i SfinÅ£ii” din Grenoble, au venit fraÅ£ii nostri de la Lyon, comunitatea strânsă în jurul Mănăstirii Sfân­tul Antonie cel Mare din Vercors, familia noului diacon, ve­nită din toate colÅ£urile FranÅ£ei, dar si alte persoane dornice să ni se alăture. Cu toÅ£ii – români, francezi, greci, maghiari s.a. – ne-am simÅ£it ca acasă, dând mărturie totodată că ortodoxia este cu adevărat Bise­rica neamurilor.

Pentru toate aceste binecuvântări, îndrep­tăm mulÅ£umiri mai întâi de toate bunului Dumnezeu, Care ne-a strâns cu atâta dragos­te laolaltă; PreasfinÅ£itului Marc, care încă de la sosirea sa, în ajunul evenimentului, ne-a împărtăsit bucurie si sfinte binecuvântări; Părintelui Marc Antoine, cu care am putut sta la o adevărată agapă a cuvântului după Sfân­ta Liturghie si care ne-a povestit despre întâl­nirile pe care le-a avut cu mari PărinÅ£i duhovnici ai neamului românesc precum Dumitru Staniloae, Sofian Boghiu, Benedict Ghius, Paisie Olaru, Ilie Cleopa si Paulin Lecca. Am spune un francez cu inimă de român, care ne-a vorbit cu simplitate despre rugăciune, dragoste si spiritualitatea poporului român. MulÅ£umiri se cuvin a fi aduse stranei care, prin trudă si har, a asigurat minunata cântare bizantină, pe de-o parte în limba română, fiind formată din tinerii parohiei noastre ÅŸi, pe de altă parte, în limba franceză, având invitaÅ£i de onoare printre care s-au numărat Andrea Atlanti, Patrick ÅŸi Antoine MarÅŸais, Paul Serge Ferrier ÅŸi Manuel Hercenberger. MulÅ£umiri părintelui Ioan, împreună cu toÅ£i cei care s-au ocupat de organizarea acestei minunate zile ce s-a încheiat cu o agapă la care bucătăria românească a etalat cele mai îmbietoare feluri de mân­care gătite în zi de sărbătoare; ÅŸi, nu în ultimul rând, mulÅ£umiri familiei Gerin, care a accep­tat să se dăruiască pentru a servi comunitatea ÅŸi, mai înainte de toate, pe Dumnezeu.

Dovadă a comuniunii ÅŸi înfrăÅ£irii omului cu natura, în plină iarnă am avut parte de o zi de primăvară, în care cerul senin ne-a rămas în suflet ÅŸi am plecat cu toÅ£ii spre casele noas­tre cu soare în inimi, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.