„... A ieșit din mormânt ca un Mire...”
publicat in Zis-a un Părinte pe 15 Aprilie 2014, 15:29
Cuvântul Paște semnifică trecerea de la nefiinÅ£ă la fiinÅ£ă, de la iad la cer, de la moarte și de la stricăciune la viaÅ£a cea veșnică. Se stie că în evreiește peschah înseamnă trecere.
Iar această trecere se face în Hristos, pentru că în El se unesc pentru totdeauna, comunică si se întrepătrund „energetic” cele omenești si cele dumnezeiești, cerul prezenÅ£ei dumnezeiești și pământul oamenilor. Paștile nostru [este] Hristos(1 Cor. 5, 7).
Tema soarelui – adevărat „soare de la miezul nopÅ£ii” „strălucind mai presus de lumină” subliniază năvălirea luminii cu neputinÅ£ă de oprit, în sens ioanic: Din mormânt Soarele DreptăÅ£ii nouă ne-a strălucit. Åži: Lumina cea fără de ani e cea care se ridică din mormânt.
Cât este de simÅ£ită cu adevărat și mult prăznuită această noapte de mântuire și strălucită, a zilei celei purtătoare de Lumină a Învierii mai- nainte vestitoare fiind, întru care Lumina cea fără de ani din mormânt trupeÅŸte tuturor a strălucit.
Astfel, mormântul se face cămară de nuntă; Cel Înviat este Mirele, Cel ce vine, Cel ce este așteptat cu frică și cutremur încă de la începutul săptămânii. Prin judecata judecăÅ£ilor despre care vorbește Sfântul Maxim Mărturisitorul, Judecătorul, fiindcă a primit, nevinovat fiind, să se facă osândit, mai prejos decât toÅ£i, Se arată a fi Mirele celor care Îl primesc în pocăinÅ£ă si recunoștinÅ£ă.
Să ne apropiem, purtători de Lumină, la Hristos, Cel ce a ieÅŸit din mormânt ca un Mire...
Înviind, ieÅŸi din Mormânt ca dintr-o cămară de nuntă...
Toată istoria mântuirii s-ar putea descrie ca o dramă a iubirii, ca o uriașă Cântare a Cântărilor: însă nu atât logodnica este cea care îl caută pe logodnic, cât Dumnezeu Cel credincios care caută pe poporul său necredincios, care caută omenirea ce s-a depărtat de la El, pentru a vorbi inimii ei si a-i aduce înapoi iubirea cea dintâi (Os. 2, 16-17).
La Paști, nunta se plinește. În Cel Înviat, omenirea întreagă și cosmosul se află tainic zidite din nou, schimbate la faÅ£ă. În ipostasul Său dumnezeiesc, deci desăvârșit, și pentru Care nimic exterior nu poate exista, Hristos, printr-o comuniune fără margini, ia asupra Sa întreaga zidire și o trage după El în Învierea Sa.
Ai înviat pe Adam împreună cu tot neamul sculându-Te din mormânt.
În Hristos Cel vesnic viu si prezent în Duhul Sfânt, fiecare dintre noi moare și înviază: Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, înviind Tu; ÎnsuÅ£i împreună mă preaslăveÅŸte, Mântuitorule, întru ÎmpărăÅ£ia Ta.
Învierea are o cuprindere cosmică, fiindcă trupul cuprinde tainic întreg cosmosul. De aceea, întreg universul este chemat să se bucure după ce a tremurat de groază sfântă dinaintea Patimii și îngropării Ziditorului său...
Cerurile după cuviinÅ£ă să se veselească ÅŸi pământul să se bucure... că Hristos S-a sculat, veselia cea veÅŸnică!
Olivier Clement - Sărbătoarea PaÅŸtelui