Teologia ÅŸi ÅŸtiinÅ£a – incompatibilitate sau complementaritate între credinÅ£ă ÅŸi raÅ£iune

TEOLOGIA revelată, adică Teologia iudeo-creÅŸtină care are ca bază ÅŸi structură elementele, adevărurile revelate, descoperite de Dumnezeu,ÅŸi nu ideile speculative ale unor moduri de gândire filozofice sau ale credin­Å£elor religioase animiste ori politeiste, înva­Å£ă de circa 3.500 de ani că Dumnezeu-Creatorul este Cel care a adus totul la existenÅ£ă – lumea în care El fiinÅ£ează si a îngerilor, cos­mosul, viaÅ£a si omul – din nimic, ex nihilo – sau, ÅŸi mai corect spus, din punct de vedere lingvistic, Dumnezeu creează totul, aduce totul de la nonexistenÅ£ă la existenÅ£ă, de la nefiinÅ£ă la fiinÅ£ă, de la nimic la tot ceea ce există, după un plan, o organizare, o rânduială, o ordine divină.

ÅžTIINÅ¢A, prin care înÅ£elegem ÅŸtiinÅ£ele naturii în general, are rădăcini la fel de vechi ca ÅŸi Teologia, ce duc până în Babilonul, Egiptul ÅŸi Grecia antice; însă ea a început să se dezvolte în mod sistematic în Europa ÅŸi America după Evul Mediu, mai precis în Epoca Luminilor sau RaÅ£iunii (sec. XVII-XIX), cunoscută sub numele de Iluminism, perioadă în care a fost promovat principiul existenÅ£ei legilor naturale ÅŸi ordinii univer­sale, precum ÅŸi încrederea în raÅ£iunea fiinÅ£ei umane ÅŸi în capacităÅ£ile acesteia, urmărindu-se crearea unei societăÅ£i „raÅ£ionale", prin răspândirea culturii, a „luminilor" în mase, pe baza experienÅ£ei proprii. Pornindu-se de la aceste precepte, unii dintre filozofii ÅŸi oamenii de ÅŸtiinÅ£ă ai acestei perioade (Descartes, Spinoza, Bacon, Locke, Voltaire, Kant, Montesquieu, Franklin, Jefferson, Hume, Lomonosov etc.) au ajuns la ideea generală că omul are capacitatea cognitivă de a descoperi toate principiile ÅŸi legile va­labil universale care guvernează umanitatea ÅŸi natura. RaÅ£ionalismul extrem ÅŸi scepti­cismul epocii au condus în mod firesc la deism.Inspirându-se din descrierea newto­

niană a universului, ca fiind un imens me­canism construit ÅŸi pus în miÅŸcare de către Creator, deiÅŸtii au promovat ideea conform căreia totul – miÅŸcarea fizică, omul, natura, politica, societatea, economia etc. – îÅŸi are propriul set de legi ÅŸi principii raÅ£ionale stabilite de Dumnezeu, care pot fi înÅ£elese de către fiinÅ£ele umane exclusiv prin inter­mediul raÅ£iunii.Aceasta a dus la concluzia că realităÅ£ile din lumea fizică, biologică ÅŸi umană pot fi înÅ£elese fără a lua în calcul divinitatea ÅŸi religia în ecuaÅ£ia existenÅ£ei, independent, deci, de aspectele sau expli­caÅ£iile de ordin teologic. De aici ÅŸi până la apariÅ£ia în 1859 a celebrei ÅŸi controversatei lucrări Originea speciilora celui mai cunos­cut naturalist englez, Charles Darwin, nu a fost decât un pas. Darwin intenÅ£iona să demonstreze că toate speciile s-au dezvol­tat de-a lungul timpului dintr-un strămoÅŸ comun prin procesul numit de el selecÅ£ie naturală.Această teorie sau concepÅ£ie nu­mită a evoluÅ£ieisau evoluÅ£ionistă, întrucât explică dezvoltarea lumii biologice ÅŸi uma­ne ca un proces evolutiv, stă la baza teoriei evoluÅ£ioniste moderne.

Teoria evoluÅ£ionistă actuală, din punct de vedere ÅŸtiinÅ£ific, contestă învăÅ£ătura teologică despre CreaÅ£ie ÅŸi pe Dumnezeu în calitate de Creator. Universul, viaÅ£a ÅŸi omul nu mai sunt opera Creatorului, ci rezultatul unui proces autoevolutiv care se desfăÅŸoară autonom de miliarde ÅŸi milioane de ani. În acest caz, între învăÅ£ătura teologică ÅŸi cea ÅŸtiinÅ£ifică există o deosebire radicală ÅŸi antinomică, cele două poziÅ£ii excluzându-se reciproc, fiind parÅ£ial sau total incompatibile.

Dacă teoria evoluÅ£iei ar fi fost o simplă teorie, vehiculată în cercul limitat al unor oameni de ÅŸtiinÅ£ă britanici capricioÅŸi care îÅŸi aminteau nostalgic de „marele Darwin” la fiecare aniversare a zilei lui de naÅŸtere, nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit, însă de la segmentul biologic sau paralel cu acesta, ideile evoluÅ£ioniste naturaliste au pătruns ori s-au dezvoltat în toate domeniile ÅŸtiinÅ£e­lor naturii, iar principiile evoluÅ£ioniste, care L-au exclus pe Dumnezeu din lume ÅŸi din viaÅ£ă, au avut ÅŸi au un enorm impact politic, social, educaÅ£ional, religios ÅŸi ecologic, stând direct sau indirect la baza marilor probleme ale lumii ÅŸi ale umanităÅ£ii.

Astăzi, evoluÅ£ia naturală a lumii ÅŸi a vie­Å£ii este socotită „adevăr fundamental ÅŸi uni­versal”, predându-se ÅŸi dezvoltându-se prin intermediul disciplinelor ÅŸcolare de la ÅŸcoa­la primară până la cele mai înalte studii sau propagându-se direct ori indirect prin aproa­pe toate mijloacele de informare.

RezoluÅ£ia 1580 din 4 octombrie 2007 a Parlamentului European intitulată „Perico­lele creaÅ£ionismului ÅŸtiinÅ£ific în educaÅ£ie” arată, printre altele, că „obiectivul acestei re­zoluÅ£ii nu este punerea la îndoială sau comba­terea unei anume credinÅ£e – dreptul la libera credinÅ£ă nu o permite. Scopul este acela de a pune în gardă contra anumitor tendinÅ£e de a trece o anume credinÅ£ă drept ÅŸtiinÅ£ă. CredinÅ£a trebuie separată de ÅŸtiinÅ£ă. Nu este vorba de antagonism. ÅžtiinÅ£a ÅŸi credinÅ£a trebuie săpoa- tă coexista. Nu este vorba de a opune credinÅ£a ÅŸtiinÅ£ei, dar trebuie împiedicată opunerea cre­dinÅ£ei contra ÅŸtiinÅ£ei. (...) Pentru unii, creaÅ£ia, fixată pe o convingere religioasă, dă un sens vieÅ£ii. Însă Camerele Parlamentului se îngrijo­rează în privinÅ£a influenÅ£ei pe care o pot avea tezele creaÅ£ioniste asupra sistemelor educaÅ£io­nale si asupra urmărilor asupra democraÅ£iei. CreaÅ£ionismul, dacă nu ne opunem lui, poate fi o ameninÅ£are la adresa respectării drepturilor omului, atribut aflat în sarcina Consiliului Eu­ropei. (...) CreaÅ£ionismul, născut din negarea evoluÅ£iei speciilor, a fost mult timp un fenomen tipic american. Astăzi, tezele creaÅ£ioniste tind să se implementeze în Europa, iar răspândirea lor atinge un număr impresionant de state mem­bre ale Consiliului Europei. (...) ImportanÅ£a învăÅ£ământului cultural-religios a fost sublini­ată deja de Consiliul Europei. Tezele creaÅ£io­niste, ca orice demers teologic, ar putea even­tual – în spiritul libertăÅ£ii de exprimare ÅŸi credinÅ£ă al fiecăruia – să fie integrate în învă­Å£ământul cultural-religios, dar nu pot pretinde respectul ÅŸtiinÅ£ific. În consecinÅ£ă, Parlamentul European încurajează statele membre ÅŸi în spe­cial instanÅ£ele lor educative să:

1. Apere ÅŸi să promoveze cunoaÅŸterea ÅŸti­inÅ£ifică.
2. Întărească învăÅ£ământul fundamentelor ÅŸtiinÅ£ifice, istoriei sale, proceselor ÅŸi metodelor sale, alături de predarea cunoÅŸtinÅ£elor ÅŸtiinÅ£i­fice obiective.
3. Să facă ÅŸtiinÅ£a mai populară, mai atrac­tivă, mai apropiată de realităÅ£ile lumii contem­porane.
4. Să se opună ferm învăÅ£ământului crea- Å£ionist ca disciplină ÅŸtiinÅ£ifică la fel ca teoria evoluÅ£ionistă, ÅŸi în general să se opună prezen­Å£ei ideilor creaÅ£ioniste în orice altă disciplină, alta decât religia.
5. Să promoveze evoluÅ£ionismul ca teorie ÅŸti­inÅ£ifică fundamentală în programele ÅŸcolare.

Parlamentul mulÅ£umeÅŸte academiilor de ÅŸtiinÅ£e a 27 de state membre pentru faptul că au semnat, în iunie 2006, o declaraÅ£ie asupra predării evoluÅ£ionismului ÅŸi face un apel către academiile care nu au semnat încă declaraÅ£ia să o facă.

Demersurile teologice ÅŸi ale anumitor oa­meni de ÅŸtiinÅ£ă oneÅŸti, lipsiÅ£i de interese mes­chine, care au încercat să demonstreze că nu există o evoluÅ£ie naturală a lumii ÅŸi a vieÅ£ii par o utopie, care nu mai are nimic de spus sau de îndreptat la „adevărul” despre care se cre­de că este „fundamental ÅŸi universal”.

Există, de altfel, ÅŸi motivaÅ£ia lipsei de ac­tualitate a subiectului originii lumii, a vieÅ£ii ÅŸi a omului, fiind considerat fie o temă re­zolvată ÅŸi închisă, fie una abordată într-o lu­mină lipsită de interes, cel mult subordona­tă teoriilor general acceptate, evoluÅ£ioniste ÅŸi creaÅ£ioniste, care sunt prezentate ca atare sau, mai nou, într-un raport de dialog steril care nu depăÅŸeÅŸte limitele autonomiei dis­ciplinelor pe care le reprezintă. Omul actu­al este focalizat pe rezolvarea problemelor cotidiene, stringente, apăsătoare ÅŸi perpetue cu care se confruntă, ajungându-se la nepu­tinÅ£a firească de a mai conÅŸtientiza ca atare importanÅ£a temei. Se are probabil în vede­re ÅŸi faptul că tratatele, studiile, dialogurile, conferinÅ£ele, simpozioanele, întrunirile, cu­vântările teologice ÅŸi cele ÅŸtiinÅ£ifice de bună credinÅ£ă nu reuÅŸesc să sensibilizeze decât un foarte mic procent din populaÅ£ia Terrei, ÅŸi aceasta pentru că „raÅ£iunea umană ilumina­tă, ÅŸtiinÅ£ifică, experimentală” a făcut ca una dintre temele fundamentale ale existenÅ£ei să ajungă notă de subsol, aproape de neabor­dat în mod deschis, interdisciplinar, sau în­cadrată formal într-un dialog interdiscipli- nar arid, critico-abstract, fără nici o concluzie clară, din care omul obiÅŸnuit nu mai înÅ£elege nimic.

Dintr-un anumit punct de vedere, Teologia se vede neputincioasă în faÅ£a „Colosului ÅžtiinÅ£ific” care a cucerit lumea, de vreme ce în urmă cu câÅ£iva ani, la cea de a 200-a ani­versare de la naÅŸterea lui Darwin, reprezen­tanÅ£i de seamă ai Bisericii Anglicane au pu­blicat un articol în care se scria că este momentul potrivit de a-i cere iertare lui Darwin „pentru neînÅ£elegerea” cu care a fost întâmpinată teoria sa. Iar ministrul Culturii din Vatican, arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, la o conferinÅ£ă organizată în martie 2009 la Universitatea Pontificală Gregoriană cu pri­lejul aniversării a 150 de ani de la publicarea lucrării Originea speciilor,a repetat ceea ce a declarat ÅŸi în 2008, ÅŸi anume că nu există ni- cio antinomie între CreaÅ£ie ÅŸi EvoluÅ£ie, că nu se poate vorbi de o incompatibilitate între cele două; desigur, au fost exprimate nuan­Å£ări pe această temă, însă presa italiană ÅŸi in­ternaÅ£ională, precum ÅŸi mulÅ£i credincioÅŸi ca­tolici au interpretat afirmaÅ£iile exprimate sintetic ca fiind o concesie făcută de Biserica Catolică evoluÅ£ionismului.

Din punctul de vedere al Teologiei Ortodoxe nu poate fi vorba de antinomie sau incompatibilitate între Teologia revela­tă, CredinÅ£a pe care o presupune aceasta ÅŸi ÅžtiinÅ£a corectă, demonstrată experimental, cunoaÅŸterea indubitabilă, care are la bază RaÅ£iunea, Ordinea, Planul divin, reflectate în raÅ£iunea umană sănătoasă, care face par­te din însuÅŸirile sufletului uman. De altfel, realitatea pământească este numită sugestiv în Sfânta Scriptură „pom al cunoÅŸtinÅ£ei (sau cunoaÅŸterii) binelui ÅŸi răului” (Facerea 2, 9), ceea ce presupune în mod inevitabil raÅ£iu­ne, analiză, studiu, proces cognitiv. „Crede ÅŸi nu cerceta” nu apare niciodată în Biblie sau în scrierile teologice, ci este un slogan comunist prin care s-au discreditat Teologia, Biserica ÅŸi CredinÅ£a.

CredinÅ£a nu este iraÅ£ională, ci omul par­ticipă prin puterea lui raÅ£ională, de cunoaÅŸ­tere, la adevărurile supraraÅ£ionale pe care Dumnezeu le revelează, le descoperă, ca în ultimă instanÅ£ă aceste adevăruri să poată fi explicate logic, coerent, ÅŸi în anumite cazuri chiar empiric, experimental. Deci, Teologia ÅŸi ÅžtiinÅ£a ortodoxe, în sens de corecte, juste, drepte, care au la bază CredinÅ£a ÅŸi RaÅ£iunea luminate de Dumnezeu ÅŸi nu întunecate de idolatrie, superstiÅ£ii, erezii, fanatism, orgo­lii, frustrări, oprimări, refulări sau alte com­plexe psihice umane, nu sunt nicidecum incompatibile, ÅŸi nici măcar nu trebuie se­parate, ci sunt complementare, se comple­tează, împlinesc, explică reciproc. De altfel, Mântuitorul Hristos avea să spună: „Cerce­taÅ£i Scripturile...” (Ioan 5, 39), care însem­nau, în sens strict, scrierile Vechiului Tes­tament, în care erau cuprinse profeÅ£iile despre El, dar în sens larg, aceste cuvinte îndeamnă, invită mereu la studiul a ceea ce este scris, elaborat ca produs al inspiraÅ£iei divine ÅŸi al raÅ£iunii umane.

În articolele care vor urma, vom încerca să vedem cum au răspuns la tema fundamen­tală a originii lumii, cosmosului, a vieÅ£ii ÅŸi a omului atât teologi de seamă ai Bisericii CreÅŸtine, în general, dar mai ales numeroÅŸi oameni de ÅŸtiinÅ£ă, cercetători oneÅŸti ÅŸi ne­părtinitori, necunoscuÅ£i, din păcate, publi­cului larg, care au adus dovezi ÅŸtiinÅ£ifice so­lide din Geologie, Biologie, Biologie Moleculară, Astro-Fizică, Fizică, Chimie, Genetică, Embriologie, Paleontologie, Geologie, Antropologie etc., prin care se cer­tifică faptul că originea Lumii, în sens larg (Univers materie nevie viaÅ£ă om), nu poate fi explicată prin autoevoluÅ£ie sau evoluÅ£ie pur naturală.

Tema abordată în articolele următoare, departe de a avea pretenÅ£ii exhaustive, va fi intitulată sugestiv „Originea Lumii, între CreaÅ£ie ÅŸi EvoluÅ£ie?!”, întrucât, pe de o par­te, această temă apare astăzi ca fiind perce­pută între CreaÅ£ie ÅŸi EvoluÅ£ie, iar, pe de altă parte, poziÅ£ia ortodoxă, nefiind exclusivis­tă, nu vede realitatea în maniera ori CreaÅ£ie, ori EvoluÅ£ie, deoarece Teologia nu dispune de mecanismele de cercetare ÅŸtiinÅ£ifică prin care poate infirma principiile evoluÅ£ioniste, ÅŸi nu acesta este rolul ei, iar ÅžtiinÅ£a nu are ca­pacitatea de a nega învăÅ£ătura teologică, pen­tru că baza teologiei transcende orice cu­noaÅŸtere empirică. De aceea este nevoie de un dialog interdisciplinar real, bazat pe des­coperiri, principii ÅŸi dovezi nepărtinitoare, care să facă lumină la acest capitol, prin care să fie cunoscut ÅŸi acceptat adevărul de cei care doresc să-l afle.

Tema nu intenÅ£ionează să se prezinte ca o apologetică modernă, din care reiese că o abordare într-o revistă teologică nu poate avea decât o argumentare ÅŸi o concluzie te­ologice, teologia având deja răspunsul, ră­mânând doar să-l mai dovedească ÅŸi ÅŸtiinÅ£i­fic, însă adresează cititorilor rugămintea de a o privi atât cu credinÅ£ă, cât ÅŸi analitic, cri­tic, după principiile ÅŸtiinÅ£ifice, la nivel de re­vistă, întrucât constituie subiectul unei lu­crări de doctorat, care va fi analizată după toate rigorile teologico-ÅŸtiinÅ£ifice.

Cititorii revistei au fără îndoială liberta­tea de a accepta sau nu concluziile acestui studiu, de a decide dacă Lumea este CreaÅ£ie sau, dimpotrivă, EvoluÅ£ie, ori mai mult sau mai puÅ£in ÅŸi una, ÅŸi cealaltă, ca în felul aces­ta să se împlinească, ÅŸi în ceea ce priveÅŸte această problemă, cuvintele Mântuitorului Hristos: „VeÅ£i cunoaÅŸte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32).