Biserica

publicat in Dicționar Liturgic pe 2 Noiembrie 2013, 16:16

BISERICA[1] (lat. ecclesia = adunare; gr. SKKÄ‚yoia - ecclisia) era numele dat primelor adunări creÅŸtine care aveau loc la început în anumite case pentru săvârÅŸirea cultului. De la înÅ£elesul de adunare,termenul ecclesias-a ex­tins apoi ÅŸi la locul unde se Å£inea adunarea, loc care a devenit casa Bisericii (o TtfÅ£ SKKlyoiaÅ£ oiKoq - o tis ecclisias ikos); termenul ecclisiaeste cel mai vechi pentru noÅ£iunea de biserică în ambele ei înÅ£elesuri: „loc de cult" ÅŸi „aduna­re", ÅŸi aÅŸa s-a păstrat în limbile neo-latine apu­sene (fr. eglise; it. chiesa; sp. iglesia).

Denumirea latină basilica, gr. ÅžaotXiK^ = lăcaÅŸ împărătesc (de la Åžaoiksvq = rege), casa Domnului (lat. Domus Dei), s-a păstrat numai în două limbi neo-latine: lb. română, biserică, ÅŸi reto-romană, baselgia.

IniÅ£ial, clădirea numită basilicaera, în lu­mea greco-romană, un edificiu folosit pentru diferite adunări publice:politice, comerciale, loc de desfăÅŸurare a activităÅ£ii judecătoreÅŸti ÅŸ.a. Arhitectura unei bazilici era în formă de navă dreptunghiulară, împărÅ£ită longitudinal în trei spaÅ£ii prin două ÅŸiruri de coloane care susÅ£ineau tavanul; la un capăt al sălii se afla o absidă având postamentul mai înălÅ£at ÅŸi care servea drept tribună (la judecăÅ£i ÅŸi întruniri). Aceste bazilici erau de obicei situate în forum, de unde ÅŸi denumirea de basilica forensis.O asemenea construcÅ£ie, datând din secolul al IV-lea, s-a descoperit în Dobrogea.

Din epoca lui Constantin cel Mare, când creÅŸtinismul a căpătat libertatea de a se răs­pândi ÅŸi numărul creÅŸtinilor a crescut, n-au mai fost suficiente spaÅ£iile de adunări (eclisia) din casele particulare ÅŸi au început a se con­strui lăcaÅŸuri proprii pentru nevoile cultului. Acestea aveau la început forma edificiilor spa­Å£ioase ÅŸi încăpătoare ale bazilicilor, cu linia alungită, în formă de corabie. Ea a fost ase­mănată în simbolistica creÅŸtină cu Biserica, salvatoarea sufletelor din furtuna păcatelor, asemenea unei corăbii ce înfruntă furtuna va­lurilor.

Stilurile arhitectonice ale bisericilor creÅŸ­tine au evoluat în timp, marcând deosebiri între Răsărit (stilul bizantin - construcÅ£ii în formă de cruce treflată, rotunjită) ÅŸi Apus (stilul romanic, alungit, stil basilical). Speci­ficul bisericii creÅŸtine îl constituie împărÅ£irea sa interioară în altar, naosÅŸi pronaos,indife­rent de planurile ÅŸi stilurile arhitectonice. Cuvântul care denumeÅŸte locaÅŸul de cult, bi­serica, se scrie cu literă mică. Se scrie Bise­rică cu literă mare când e denumită obÅŸtea sau comunitatea religioasă a credincioÅŸilor ÅŸi se exprimă înÅ£elesul dogmatic sintetizat în Crezul ortodox, „Una, Sfântă, Sobornicească ÅŸi Apostolească Biserică”,comunitatea creÅŸti­nă fiind „trupul tainic” al cărui cap este Hris- tos, Care a întemeiat-o. De aceea este „Una, Sfântă”,dar ÅŸi pentru că întemeierea ei isto­rică a fost sfinÅ£ită de Duhul Sfânt, care S-a coborât sub forma limbilor de foc asupra Apostolilor, în a 50-a zi de la Învierea Dom­nului, sfinÅ£indu-i. În ziua aceasta s-a înteme­iat prima comunitate creÅŸtină, prin botezarea a trei mii de oameni, în numele lui Hristos. Biserica este „Sobornicească” fiindcă trebuie să cuprindă toată lumea, „tot soborul ome­nesc” (slavonă - suboriu = adunare, mulÅ£ime), ÅŸi ,Apostolească”fiindcă se bazează pe învă­Å£ătura propovăduită de SfinÅ£ii Apostoli, care au primit-o de la Iisus Hristos, în mod direct. Prima condiÅ£ie a membrilor comunităÅ£ii care formează Biserica lui Hristos este să primeas­că Botezul în numele Sfintei Treimi, precum ÅŸi celelalte Sfinte Taine, pe care, la momentul corespunzător, trebuie să le primească creÅŸ­tinul spre a se mântui; la acestea se adaugă credinÅ£a puternică în Dumnezeu ÅŸi Domnul nostru Iisus Hristos, faptele bune ÅŸi trăirea învăÅ£ăturilor pe care le propovăduieÅŸte Bise­rica. Comunitatea creÅŸtină (Biserica) este formată din poporul dreptcredincios ÅŸi să- vârÅŸitorii cultului, adică preoÅ£ii, clerul (din toate treptele ierarhice). Unitatea Bisericii se realizează în cultul divin, în centrul căru­ia sunt Sfânta Liturghie ÅŸi Sfintele Taine.

Note:

[1] Cf. Pr. Prof. Dr. Ene BraniÅŸte, Prof. Ecaterina BraniÅŸte, DicÅ£ionar enciclopedic de cunoÅŸtinÅ£e religioase,tipărit cu binecuvântarea PreasfinÅ£itului LAURENÅ¢IU, Episcopul Caransebe­ÅŸului, Editura Diecezană, CaransebeÅŸ, 2001, p. 61-63.