Câteva gânduri la începutul Postului Mare

Asceza creÅŸtină, sau nevoinÅ£a, nu priveÅŸte doar ideea de a se abÅ£ine de la consum în diverse feluri. Una dintre formele cele mai dificile de asceză pentru noi este de fapt iertarea, ÅŸi mai cu seamă pentru creÅŸtin, care este chemat să ierte fără încetare, aceasta fiind condiÅ£ia pentru ca el însuÅŸi să fie iertat (cf Mt. 6, 12). Nevoia de a ierta este proprie firii omeneÅŸti, dar pentru a ajunge acolo omul are nevoie de harul lui Dumnezeu ÅŸi de voia sa proprie, supusă ÅŸi ea voii lui Dumnezeu, Cel Care ne-a iertat toate prin Fiul Său Cel mult-iubit Care S-a răstignit pentru noi.

O altă asceză sau nevoinÅ£ă este cea a credinÅ£ei ÅŸi a încrederii, aceea de a crede ÅŸi de a avea încredere în Dumnezeu.

Desigur, cea de-a treia formă de asceză sau nevoinÅ£ă pe care aÅŸ vrea să o amintesc este nevoinÅ£a iubirii, „a iubi pe aproapele ca pe sine însuÅŸi” ÅŸi a iubi pe duÅŸmani. De ce este aceasta o nevoinÅ£ă? Pentru că în acelaÅŸi fel în care ne abÅ£inem de la hrană, în contextul unei crize economice vizibile, cu toate problemele care o însoÅ£esc, există această nevoinÅ£ă, se poate spune nevăzută ochilor trupeÅŸti, neluată în seamă, lăsată la o parte, care însă e cheia scurtei noastre vieÅ£i în această lume.

În vremea acestei aÅŸa-zise crize economice, ne dăm seama că două lumi radical opuse se înfruntă: de o parte lumea lui a avea, lumea lui a părea, lumea belÅŸugului, ÅŸi de cealaltă parte lumea lipsei, a nevoii materiale permanente. Aceasta din urmă este o lume foarte bogată lăuntric, o lume care nu spune niciodată: nu am, ci care dă mereu chiar din ceea ce nu are, în timp ce cealaltă este o lume care are de toate ÅŸi care mereu strigă: nu mai avem, nu avem nimic, e criză.

În această lume în criză, care este atitudinea noastră? Ne întrebăm: ce este criza economică, criza financiară? Există ele cu adevărat? Este reală această criză? Ne dăm seama că poate nu. Ne dăm seama că nu a existat niciodată atâta hrană, atâtea bunuri, atâtea produse câte sunt astăzi. Văzând toate câte avem, ne dăm seama cu adevărat că nu există criză economică, este ceva artificial. Niciodată nu a existat atâta risipă ca în vremurile noastre, hrana aruncată depăÅŸeÅŸte cu mult în cantitate pe cea consumată.

Ce facem ca să-i ajutăm pe cei aflaÅ£i în nevoi? Când nu ne implicăm personal, când nu vrem să ÅŸtim de ce suferă celălalt, care este cauza crizei unei persoane sau a alteia, trimitem un cec la o asociaÅ£ie ÅŸi avem conÅŸtiinÅ£a împăcată că „am ajutat”. Dacă judecăm criza economică precum un lucru exterior omului, aÅŸa vom face ÅŸi aÅŸa trebuie să facem mai departe (cf Mt. 25). Însă criza nu este numai aceasta. Criza economică, criza financiară nu este numai de ordin exterior, ne dăm seama din ce în ce mai mult că ea Å£ine de lăuntrul omului. Criza lumii este criza omului întreg, a persoanei, ÅŸi această criză se răsfrânge asupra lumii exterioare, este criza datorată egoismului ÅŸi egocentrismului.

Nu ne putem imagina, dacă nu am trăit acest lucru, ce poate simÅ£i cineva când merge la magazin ÅŸi nu găseÅŸte nimic de cumpărat, sau dacă este pâine, zahăr sau puÅ£ină carne, să trebuiască să stea la o coadă de câteva ore, fără a fi sigur că ajunge ÅŸi pentru el. Care ar fi starea noastră lăuntrică într-o asemenea împrejurare? Am fi oare gata să dăm chiar ÅŸi ultima pâine adusă de cineva sau singura noastră haină? Dar aÅŸa am trăit, acestea se petreceau în România de acum câteva zeci de ani, sau în FranÅ£a de după război. Ce solidaritate exista pe vremea aceea între oameni! Străinii erau primiÅ£i cum nu se poate mai bine, ÅŸi ce atenÅ£ie pentru aproapele se putea vedea atunci! Se puneau pe masă pentru oaspeÅ£i ultima picătură sau ultima bucăÅ£ică din cea mai bună hrană care se mai găsea. Astăzi nu mai este acelaÅŸi lucru, nu mai suntem atenÅ£i la aproapele, trăim în bunăstare, confort, avem de toate, congelatoarele sunt pline de hrană ÅŸi sunt bani mulÅ£i, deÅŸi din toate părÅ£ile se strigă că nu mai sunt bani.

Ce înseamnă acestea? Înseamnă că toate sunt legate în viaÅ£a noastră. Cămara plină sau goală nu ne lasă aceeaÅŸi impresie, suntem condiÅ£ionaÅ£i de faptul că avem cămara plină sau goală, suntem condiÅ£ionaÅ£i de ceea ce avem.

NevoinÅ£a implică să ne punem în situaÅ£ia în care nu mai avem nimic. Aceasta este nevoinÅ£a, asceza, postul, nu mai avem nimic. Åži ce facem cu ceea ce avem? ReuÅŸim să-l dăruim, să-l punem la dispoziÅ£ia celorlalÅ£i? De aceea, fără nevoinÅ£ă, mântuirea omului, a creÅŸtinului, a celui care crede nu este cu putinÅ£ă. A ne gândi la celălalt, a ne pune în locul celuilalt, a trăi viaÅ£a celuilalt. Lumea are nevoie de rugăciunea celor care astăzi încă mai au credinÅ£ă.

† Mitropolitul Iosif