ÃŽnnoirea altarului

Resfințirea Altarului bisericii Sfinții Arhangheli din strada Jean de Beauvais, din Paris, este un eveniment mare, sfânt și binecuvântat pentru toții românii, în mod special pentru clerul și credincioșii români din orașul luminilor, care se adună în această biserică plină de istorie, cultură și spiritualitate, pentru a păstra vie flacăra credinței ortodoxe strămoșești și a spori dragostea față de țară și de valorile autentice românești.

Târnosirea sau sfințirea unei biserici este un ritual sfânt și bogat în semnificații spirituale prin care se cere lui Dumnezeu harul Său sfințitor pentru ca biserica - locaș de închinare - ofrandă a ctitorilor și binefăcătorilor ei - să fie sfințită așa cum sfințim în biserică ofrandele (darurile) pe care le aducem la Sfântul Altar.

Slujba de resfințire a altarului bisericii Sfinții Arhangheli este o rugăciune de reînnoire a harului sfințitor al lui Dumnezeu, o reinaugurare a acestei biserici, devenită Catedrală mitropolitană a Mitropoliei Ortodoxe Române din Paris.

Chiar și în cazul sfințirii întregii bisericii, slujba de târnosire se concentrează tot în Sfântul Altar și pe Sfânta Masă în special. Aceasta deoarece pentru noi, creștin-ortodocșii, mântuirea este unirea cu Hristos, numită viață în Hristos. Centrul acestei vieți în Hristos fiind Sfântul Altar, care Îl reprezintă pe Hristos, Cel răstignit, îngropat, înviat din morți și înălțat întru slavă.

Ritualul bogat și plin de semnificații duhovnicești, este inspirat din mai multe evenimente biblice din Vechiul Testament, în special sfințirea Chivotului (Cf. Ieșire 40) și sfințirea Templului lui Solomon (Cf. III Regi 8; II Cronici 5 - 7).

În Vechiul Testament altarele erau construite din pietre și stâlpi, iar apoi sfințite cu untdelemn. Astfel, Avraam a clădit câte un "jertfelnic Domnului" atât la stejarul Mamvri, lângă Sichem, cât și la Betel, unde Domnul i se arătase (Cf. Facere 12, 7 și 8).

Iacov, după visul avut în Haran, la Luz, numit apoi Betel (care înseamnă "casa lui Dumnezeu"), a exclamat: "Aceasta nu e altceva decât casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta cerului!" (Facere 28, 17); el a înălțat acolo un altar folosind doar piatra pe care o avusese de căpătâi în timpul somnului.
Cel mai de seamă locaș de închinare pentru epoca Vechiului Testament a fost templul lui Solomon (Cf. III Regi 8).

La sfințirea acestuia regele Solomon a rostit o rugăciune către Dumnezeu, în fața jertfelnicului, în care a formulat de fapt, pentru prima oară, scopul și sensul religios al locașului de rugăciune: „...Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ? Cerul și cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puțin această casă pe care am zidit-o numelui Tău; dar caută la rugăciunea robului Tău (...) și sa fie ochii Tăi deschiși ziua și noaptea la casa aceasta, la acest loc pentru care Tu ai zis: Numele Meu va fi acolo! (...) să asculți rugăciunea robului Tău și a poporului Tău din locul locuinței Tale celei din cer (…) și milostiv să le fii lor!" (III Regi 8, 27 - 30).

O parte din această mare și frumoasă rugăciune a lui Solomon este citită, ca prima dintre paremiile din slujba ortodoxă a sfințirii bisericii, iar ideile formulate de Solomon îsi găsesc ecoul în aproape toate rugăciunile și imnele din această slujbă.

Templul lui Solomon, în care veacuri de-a rândul poporul ales a preamărit pe Dumnezeu - Creatorul și a nutrit speranța venirii Mântuitorului, a devenit centrul vieții religioase a acestui popor și simbolul unității lui naționale; el a fost cinstit de către Mântuitorul Hristos, Care a fost adus aici la patruzeci de zile după nașterea Sa, "ca să-L pună înaintea Domnului" (Luca 2, 22), iar când a împlinit doisprezece ani, a mers la Ierusalim, împreună cu dreptul Iosif și Sfânta Fecioară Maria, după datina sărbătorii. După ce părinții L-au căutat îngrijorați, El le spune: "Oare, nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu". (Luca 2, 49).

Deci templul din Ierusalim, ca loc al prezenței și întâlnirii lui Dumnezeu cu poporul Său era o prefigurare a tainei întrupării lui Hristos. De aceea, Iisus va spune despre legătura dintre templu și trupul Său: ”Dărâmați acest templu și îl voi ridica (reface) în trei zile”, referindu-se profetic la moartea și învierea Sa (Cf. Ioan 2, 19, Ioan 2, 21, Marcu 14, 58).

Biserica, numită de Sfântul Gherman al Constantinopolului, cerul pe pământ, casa în care locuiește și se preumblă Dumnezeu, este preaslăvită mai presus de templul lui Solomon, ea a fost vestită de profeți, întemeiată pe temelia apostolilor (Cf. Efeseni 2, 20), mărturisită de către martiri și așezată pe sfintele moaște ale acestora, ca pe un tron.

În timpul Patriarhilor Vechiului Testament, altarul era locul arătării sau întâlnirii lui Dumnezeu cu oamenii (Cf. Facere 12, 7 - 8; I Cronici 6, 49). Moise numește altarul “Domnul este scăparea mea” (Ieșire 17,15), iar Iezechiel îl numește “Masa Domnului” (Cf. Iezechiel 41, 22; 44,16). Așa se numește el și astăzi în biserică, Sfânta Masă, Altar sau Prestol.

De la Altarul lui Avraam pregătit pentru jertfa lui Isac pe muntele Morea și până la Altarul Templului din Ierusalim ridicat pentru aducerea jertfelor de împăcare cu Dumnezeu și Altarul tămâierii de bună mireasmă, toate au fost o preînchipuire a Crucii lui Hristos, Altarul pe care Hristos S-a adus pe Sine jertfă (Cf. Numeri 21, 8-9 și Ioan 3,14-15).

În Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Masă numită și Altar sau Prestol se află după catapeteasmă, motiv pentru care întreaga încăpere a sanctuarului poartă numele de Altar. Ea este locul unde se aduce jertfa nesângeroasă a Sfintei Euharistii. În timpul Sfintei Liturghii pâinea și vinul de pe Sfânta Masă, prin lucrarea Duhului Sfânt și rugăciunea arhiereului sau preotului slujitor, se prefac în însuși Trupul și Sângele Domnului spre împărtășirea credincioșilor cu ele. Astfel, altarul este spațiul lucrării sfințitoare și mântuitoare a lui Hristos, este centrul liturgic unde are loc întâlnirea, comuniunea noastră cea mai plenară cu Hristos prin lucrarea Sfântului Duh, Care preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele Domnului și le umple pe acestea de prezența Sa.

Sfânta Masă simbolizează masa Cinei celei de Taină, mormântul Său, precum și tronul ceresc pe care S-a așezat întru slavă Hristos Cel răstignit și înviat. Prin Sfânta Euharistie, Hristos se află pe Sfânta Masă cu toate actele Sale mântuitoare recapitulate.

Rugăciunile și actele arhiereului de la sfințirea altarului noii biserici exprimă într-o mare varietate de forme prezența și lucrarea sfințitoare a lui Hristos în mijlocul celor ce cred în El potrivit făgăduinței Sale: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor!” (Matei 28, 20).

Sfințirea bisericii se face prin arhiereu, arătându-se că Hristos însuși Se sălășluiește în ea și săvârșește în ea lucrarea Sa mântuitoare prin Duhul Sfânt lucrător în vestirea Evanghelii și Sfintele Taine ale Bisericii.

Sfânta Masă se spală cu apă, închipuindu-se tainic Botezul lui Hristos, când începe lucrarea Sa mântuitoare.

După spălarea cu apă (și săpun) și ștergerea ei, Sfânta Masă se spală cu apă sfințită în care se adaugă parfum de trandafir. Aceasta simbolizează mirul întru cinstea îngropării lui Hristos, cum a spus Iisus despre spălarea picioarelor Lui cu lacrimi și cu mir de mare preț de către femeia păcătoasă (Cf. Matei 26, 13).

Urmează apoi ungerea Sfintei Mese cu Sfântul și Marele Mir de către arhiereu, care simbolizează ungerea trupului lui Hristos cu ulei de aloe și aromate de către Iosif din Arimateia și Nicodim (Cf. Ioan 19, 38-40). Prin mirul turnat în chip de trei cruci se unge Sfânta Masă în vreme ce se cântă Aliluia. Prin Sfântul Mir coboară peste Sfânta Masă Duhul Sfânt, iar prin cântarea întreită Aliluia se anunță venirea lui Dumnezeu Cel în Treime slăvit. Ungerea întreită în chipul crucii arată și ea pe de o parte că Duhul Sfânt este nedespărțit de celelalte două Persoane dumnezeiești și că El vine împreună cu Hristos Cel răstignit pe cruce pentru noi, Care acum se îngroapă în Sfânta Masă ca într-un mormânt, din care izvorăște tot darul desăvârșit.

Sfânta Masă primește darul Duhului Sfânt care va lucra dintr-însa, săvârșindu-se pe ea Sfânta Liturghie și punându-se pe ea Sfânta Evanghelie și chivotul cu Sfânta Euharistie care, amândouă, reprezintă pe Hristos.

Se pun apoi patru icoane de pânză pe cele patru colțuri ale Sfintei Mese, având imprimate chipurile și numele celor patru Evangheliști, arătându-se prin aceasta că pe Hristos, “Piatra cea din capul unghiului”, sunt așezați Apostolii ca temelie, ca prim început al zidirii Bisericii pe El, precum și că El este vestit în cele patru laturi ale lumii prin Sfintele Evanghelii. Icoanele celor patru evangheliști de pe Sfânta Masă mai simbolizează și mărturia că la altarul sfințit se păstrează și se predică învățătura lui Hristos așa cum s-a fixat în scrierile evanghelice.

Sfânta Masă reprezentând pe Hristos e îmbrăcată apoi în cămașa albă (măsărița) care simbolizează giulgiul lui Hristos. Iar deasupra ei se pune o altă pânză, un acoperământ mai frumos, strălucitor, care reprezintă haina de lumină și de slavă a lui Hristos Cel Înviat, sau strălucirea feței Domnului de pe muntele Tabor și de la venirea a doua a lui Hristos, când va judeca vii și morții.

Peste acest acoperământ se pune Sfântul Antimis, care reprezintă îngroparea lui Hristos-Domnul. În el sunt cusute sfinte moaște de mucenici, arătând că Biserica se întemeiază pe jertfa lui Hristos, dar crește și prin jertfa adăugată la ea, din puterea ei, a celor ce cred în El și dau mărturie cu prețul vieții pentru El (Cf. Apocalipsa 6, 9)

Antimisul se oferă fiecărei biserici din eparhie de către arhiereu, căci Biserica cea Una, întemeiată de Hristos prin Duhul Sfânt întâi în Ierusalim, se extinde în lume tot prin lucrarea lui Hristos, prin arhierei, ca slujitori ai Lui în bisericile locale, care se țin toate într-o unitate prin episcopi, urmașii Apostolilor.

Deasupra Antimisului pe Sfânta Masă se pune Sfânta Evanghelie, pentru că prin ea se vestesc toate cele ce s-au săvârșit și se săvârșesc de Hristos-Domnul spre mântuirea oamenilor. Evanghelia reprezintă pe Hristos, Care ne-a dat Legea cea Nouă a învățăturii Sale. Tot pe Sfânta Masă stă permanent Sfânta Cruce, simbol al Răstignirii și Învierii Domnului și al mântuirii noastre, întrucât “prin Cruce a venit mântuire la toată lumea”.

După ce s-a sfințit Sfânta Masă, cu apă sfințită se stropește sfântul altar și toată biserica, pentru că de la Sfânta Masă, ca de la un izvor și ca de la un început de sfințenie, se sfințește toată biserica și întreaga comunitate, precum și Hristos a sfințit prin întrupare, toată firea noastră. În acest timp cântăm: „Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre”. Aflăm deci, că odată cu sfințirea bisericii are loc și sfințirea sufletelor noastre. Se sfințește biserica aceasta din zid, dar se sfințesc și persoanele care participă la sfințirea ei și la sfintele slujbe care se săvârșesc în această biserică.

După sfințirea bisericii, toți credincioșii ortodocși prezenți au permisiunea să intre în Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă din Altar.

Sfințirea altarului unei biserici este o Cincizecime reînnoită, ea transfigurează acest spațiu într-un alt plan al realității. Biserica sfințită se arată ca fiind un spațiu plin de lumină dumnezeiască, loc al sălășluirii și lucrării sfințitoare a lui Hristos, prin Duhul Sfânt.

Felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, cu ocazia sfințirii altarului Catedralei mitropolitane a românilor ortodocși din Paris, pe părintele paroh stavrofor Constantin Târziu, ajutat de preoții Iulian Nistea și Jean Boboc, dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească de aici, luminată de evlavie creștină și simțire românească, pe toți binefăcătorii și ajutătorii acestui sfânt lăcaș, precum și pe toți clericii și credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt și solemn de spiritualitate și demnitate creștină.

Rugăm pe Hristos-Domnul, Cel răstignit și înviat, să ocrotească această biserică și pe toți închinătorii și binefăcătorii ei, pentru rugăciunile Sfinților Arhangheli, ocrotitorii acestui sfânt lăcaș și al întregii comunități din Paris.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române