ÃŽnnoirea altarului

ResfinÅ£irea Altarului bisericii SfinÅ£ii Arhangheli din strada Jean de Beauvais, din Paris, este un eveniment mare, sfânt ÅŸi binecuvântat pentru toÅ£ii românii, în mod special pentru clerul ÅŸi credincioÅŸii români din oraÅŸul luminilor, care se adună în această biserică plină de istorie, cultură ÅŸi spiritualitate, pentru a păstra vie flacăra credinÅ£ei ortodoxe strămoÅŸeÅŸti ÅŸi a spori dragostea faÅ£ă de Å£ară ÅŸi de valorile autentice româneÅŸti.

Târnosirea sau sfinÅ£irea unei biserici este un ritual sfânt ÅŸi bogat în semnificaÅ£ii spirituale prin care se cere lui Dumnezeu harul Său sfinÅ£itor pentru ca biserica - locaÅŸ de închinare - ofrandă a ctitorilor ÅŸi binefăcătorilor ei - să fie sfinÅ£ită aÅŸa cum sfinÅ£im în biserică ofrandele (darurile) pe care le aducem la Sfântul Altar.

Slujba de resfinÅ£ire a altarului bisericii SfinÅ£ii Arhangheli este o rugăciune de reînnoire a harului sfinÅ£itor al lui Dumnezeu, o reinaugurare a acestei biserici, devenită Catedrală mitropolitană a Mitropoliei Ortodoxe Române din Paris.

Chiar ÅŸi în cazul sfinÅ£irii întregii bisericii, slujba de târnosire se concentrează tot în Sfântul Altar ÅŸi pe Sfânta Masă în special. Aceasta deoarece pentru noi, creÅŸtin-ortodocÅŸii, mântuirea este unirea cu Hristos, numită viaÅ£ă în Hristos. Centrul acestei vieÅ£i în Hristos fiind Sfântul Altar, care Îl reprezintă pe Hristos, Cel răstignit, îngropat, înviat din morÅ£i ÅŸi înălÅ£at întru slavă.

Ritualul bogat ÅŸi plin de semnificaÅ£ii duhovniceÅŸti, este inspirat din mai multe evenimente biblice din Vechiul Testament, în special sfinÅ£irea Chivotului (Cf. IeÅŸire 40) ÅŸi sfinÅ£irea Templului lui Solomon (Cf. III Regi 8; II Cronici 5 - 7).

În Vechiul Testament altarele erau construite din pietre ÅŸi stâlpi, iar apoi sfinÅ£ite cu untdelemn. Astfel, Avraam a clădit câte un "jertfelnic Domnului" atât la stejarul Mamvri, lângă Sichem, cât ÅŸi la Betel, unde Domnul i se arătase (Cf. Facere 12, 7 ÅŸi 8).

Iacov, după visul avut în Haran, la Luz, numit apoi Betel (care înseamnă "casa lui Dumnezeu"), a exclamat: "Aceasta nu e altceva decât casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta cerului!" (Facere 28, 17); el a înălÅ£at acolo un altar folosind doar piatra pe care o avusese de căpătâi în timpul somnului.
Cel mai de seamă locaÅŸ de închinare pentru epoca Vechiului Testament a fost templul lui Solomon (Cf. III Regi 8).

La sfinÅ£irea acestuia regele Solomon a rostit o rugăciune către Dumnezeu, în faÅ£a jertfelnicului, în care a formulat de fapt, pentru prima oară, scopul ÅŸi sensul religios al locaÅŸului de rugăciune: „...Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ? Cerul ÅŸi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puÅ£in această casă pe care am zidit-o numelui Tău; dar caută la rugăciunea robului Tău (...) ÅŸi sa fie ochii Tăi deschiÅŸi ziua ÅŸi noaptea la casa aceasta, la acest loc pentru care Tu ai zis: Numele Meu va fi acolo! (...) să asculÅ£i rugăciunea robului Tău ÅŸi a poporului Tău din locul locuinÅ£ei Tale celei din cer (…) ÅŸi milostiv să le fii lor!" (III Regi 8, 27 - 30).

O parte din această mare ÅŸi frumoasă rugăciune a lui Solomon este citită, ca prima dintre paremiile din slujba ortodoxă a sfinÅ£irii bisericii, iar ideile formulate de Solomon îsi găsesc ecoul în aproape toate rugăciunile ÅŸi imnele din această slujbă.

Templul lui Solomon, în care veacuri de-a rândul poporul ales a preamărit pe Dumnezeu - Creatorul ÅŸi a nutrit speranÅ£a venirii Mântuitorului, a devenit centrul vieÅ£ii religioase a acestui popor ÅŸi simbolul unităÅ£ii lui naÅ£ionale; el a fost cinstit de către Mântuitorul Hristos, Care a fost adus aici la patruzeci de zile după naÅŸterea Sa, "ca să-L pună înaintea Domnului" (Luca 2, 22), iar când a împlinit doisprezece ani, a mers la Ierusalim, împreună cu dreptul Iosif ÅŸi Sfânta Fecioară Maria, după datina sărbătorii. După ce părinÅ£ii L-au căutat îngrijoraÅ£i, El le spune: "Oare, nu ÅŸtiaÅ£i că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu". (Luca 2, 49).

Deci templul din Ierusalim, ca loc al prezenÅ£ei ÅŸi întâlnirii lui Dumnezeu cu poporul Său era o prefigurare a tainei întrupării lui Hristos. De aceea, Iisus va spune despre legătura dintre templu ÅŸi trupul Său: ”DărâmaÅ£i acest templu ÅŸi îl voi ridica (reface) în trei zile”, referindu-se profetic la moartea ÅŸi învierea Sa (Cf. Ioan 2, 19, Ioan 2, 21, Marcu 14, 58).

Biserica, numită de Sfântul Gherman al Constantinopolului, cerul pe pământ, casa în care locuieÅŸte ÅŸi se preumblă Dumnezeu, este preaslăvită mai presus de templul lui Solomon, ea a fost vestită de profeÅ£i, întemeiată pe temelia apostolilor (Cf. Efeseni 2, 20), mărturisită de către martiri ÅŸi aÅŸezată pe sfintele moaÅŸte ale acestora, ca pe un tron.

În timpul Patriarhilor Vechiului Testament, altarul era locul arătării sau întâlnirii lui Dumnezeu cu oamenii (Cf. Facere 12, 7 - 8; I Cronici 6, 49). Moise numeÅŸte altarul “Domnul este scăparea mea” (IeÅŸire 17,15), iar Iezechiel îl numeÅŸte “Masa Domnului” (Cf. Iezechiel 41, 22; 44,16). AÅŸa se numeÅŸte el ÅŸi astăzi în biserică, Sfânta Masă, Altar sau Prestol.

De la Altarul lui Avraam pregătit pentru jertfa lui Isac pe muntele Morea ÅŸi până la Altarul Templului din Ierusalim ridicat pentru aducerea jertfelor de împăcare cu Dumnezeu ÅŸi Altarul tămâierii de bună mireasmă, toate au fost o preînchipuire a Crucii lui Hristos, Altarul pe care Hristos S-a adus pe Sine jertfă (Cf. Numeri 21, 8-9 ÅŸi Ioan 3,14-15).

În Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Masă numită ÅŸi Altar sau Prestol se află după catapeteasmă, motiv pentru care întreaga încăpere a sanctuarului poartă numele de Altar. Ea este locul unde se aduce jertfa nesângeroasă a Sfintei Euharistii. În timpul Sfintei Liturghii pâinea ÅŸi vinul de pe Sfânta Masă, prin lucrarea Duhului Sfânt ÅŸi rugăciunea arhiereului sau preotului slujitor, se prefac în însuÅŸi Trupul ÅŸi Sângele Domnului spre împărtăÅŸirea credincioÅŸilor cu ele. Astfel, altarul este spaÅ£iul lucrării sfinÅ£itoare ÅŸi mântuitoare a lui Hristos, este centrul liturgic unde are loc întâlnirea, comuniunea noastră cea mai plenară cu Hristos prin lucrarea Sfântului Duh, Care preface pâinea ÅŸi vinul în Trupul ÅŸi Sângele Domnului ÅŸi le umple pe acestea de prezenÅ£a Sa.

Sfânta Masă simbolizează masa Cinei celei de Taină, mormântul Său, precum ÅŸi tronul ceresc pe care S-a aÅŸezat întru slavă Hristos Cel răstignit ÅŸi înviat. Prin Sfânta Euharistie, Hristos se află pe Sfânta Masă cu toate actele Sale mântuitoare recapitulate.

Rugăciunile ÅŸi actele arhiereului de la sfinÅ£irea altarului noii biserici exprimă într-o mare varietate de forme prezenÅ£a ÅŸi lucrarea sfinÅ£itoare a lui Hristos în mijlocul celor ce cred în El potrivit făgăduinÅ£ei Sale: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârÅŸitul veacurilor!” (Matei 28, 20).

SfinÅ£irea bisericii se face prin arhiereu, arătându-se că Hristos însuÅŸi Se sălăÅŸluieÅŸte în ea ÅŸi săvârÅŸeÅŸte în ea lucrarea Sa mântuitoare prin Duhul Sfânt lucrător în vestirea Evanghelii ÅŸi Sfintele Taine ale Bisericii.

Sfânta Masă se spală cu apă, închipuindu-se tainic Botezul lui Hristos, când începe lucrarea Sa mântuitoare.

După spălarea cu apă (ÅŸi săpun) ÅŸi ÅŸtergerea ei, Sfânta Masă se spală cu apă sfinÅ£ită în care se adaugă parfum de trandafir. Aceasta simbolizează mirul întru cinstea îngropării lui Hristos, cum a spus Iisus despre spălarea picioarelor Lui cu lacrimi ÅŸi cu mir de mare preÅ£ de către femeia păcătoasă (Cf. Matei 26, 13).

Urmează apoi ungerea Sfintei Mese cu Sfântul ÅŸi Marele Mir de către arhiereu, care simbolizează ungerea trupului lui Hristos cu ulei de aloe ÅŸi aromate de către Iosif din Arimateia ÅŸi Nicodim (Cf. Ioan 19, 38-40). Prin mirul turnat în chip de trei cruci se unge Sfânta Masă în vreme ce se cântă Aliluia. Prin Sfântul Mir coboară peste Sfânta Masă Duhul Sfânt, iar prin cântarea întreită Aliluia se anunÅ£ă venirea lui Dumnezeu Cel în Treime slăvit. Ungerea întreită în chipul crucii arată ÅŸi ea pe de o parte că Duhul Sfânt este nedespărÅ£it de celelalte două Persoane dumnezeieÅŸti ÅŸi că El vine împreună cu Hristos Cel răstignit pe cruce pentru noi, Care acum se îngroapă în Sfânta Masă ca într-un mormânt, din care izvorăÅŸte tot darul desăvârÅŸit.

Sfânta Masă primeÅŸte darul Duhului Sfânt care va lucra dintr-însa, săvârÅŸindu-se pe ea Sfânta Liturghie ÅŸi punându-se pe ea Sfânta Evanghelie ÅŸi chivotul cu Sfânta Euharistie care, amândouă, reprezintă pe Hristos.

Se pun apoi patru icoane de pânză pe cele patru colÅ£uri ale Sfintei Mese, având imprimate chipurile ÅŸi numele celor patru EvangheliÅŸti, arătându-se prin aceasta că pe Hristos, “Piatra cea din capul unghiului”, sunt aÅŸezaÅ£i Apostolii ca temelie, ca prim început al zidirii Bisericii pe El, precum ÅŸi că El este vestit în cele patru laturi ale lumii prin Sfintele Evanghelii. Icoanele celor patru evangheliÅŸti de pe Sfânta Masă mai simbolizează ÅŸi mărturia că la altarul sfinÅ£it se păstrează ÅŸi se predică învăÅ£ătura lui Hristos aÅŸa cum s-a fixat în scrierile evanghelice.

Sfânta Masă reprezentând pe Hristos e îmbrăcată apoi în cămaÅŸa albă (măsăriÅ£a) care simbolizează giulgiul lui Hristos. Iar deasupra ei se pune o altă pânză, un acoperământ mai frumos, strălucitor, care reprezintă haina de lumină ÅŸi de slavă a lui Hristos Cel Înviat, sau strălucirea feÅ£ei Domnului de pe muntele Tabor ÅŸi de la venirea a doua a lui Hristos, când va judeca vii ÅŸi morÅ£ii.

Peste acest acoperământ se pune Sfântul Antimis, care reprezintă îngroparea lui Hristos-Domnul. În el sunt cusute sfinte moaÅŸte de mucenici, arătând că Biserica se întemeiază pe jertfa lui Hristos, dar creÅŸte ÅŸi prin jertfa adăugată la ea, din puterea ei, a celor ce cred în El ÅŸi dau mărturie cu preÅ£ul vieÅ£ii pentru El (Cf. Apocalipsa 6, 9)

Antimisul se oferă fiecărei biserici din eparhie de către arhiereu, căci Biserica cea Una, întemeiată de Hristos prin Duhul Sfânt întâi în Ierusalim, se extinde în lume tot prin lucrarea lui Hristos, prin arhierei, ca slujitori ai Lui în bisericile locale, care se Å£in toate într-o unitate prin episcopi, urmaÅŸii Apostolilor.

Deasupra Antimisului pe Sfânta Masă se pune Sfânta Evanghelie, pentru că prin ea se vestesc toate cele ce s-au săvârÅŸit ÅŸi se săvârÅŸesc de Hristos-Domnul spre mântuirea oamenilor. Evanghelia reprezintă pe Hristos, Care ne-a dat Legea cea Nouă a învăÅ£ăturii Sale. Tot pe Sfânta Masă stă permanent Sfânta Cruce, simbol al Răstignirii ÅŸi Învierii Domnului ÅŸi al mântuirii noastre, întrucât “prin Cruce a venit mântuire la toată lumea”.

După ce s-a sfinÅ£it Sfânta Masă, cu apă sfinÅ£ită se stropeÅŸte sfântul altar ÅŸi toată biserica, pentru că de la Sfânta Masă, ca de la un izvor ÅŸi ca de la un început de sfinÅ£enie, se sfinÅ£eÅŸte toată biserica ÅŸi întreaga comunitate, precum ÅŸi Hristos a sfinÅ£it prin întrupare, toată firea noastră. În acest timp cântăm: „Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o ÅŸi a sfinÅ£it sufletele noastre”. Aflăm deci, că odată cu sfinÅ£irea bisericii are loc ÅŸi sfinÅ£irea sufletelor noastre. Se sfinÅ£eÅŸte biserica aceasta din zid, dar se sfinÅ£esc ÅŸi persoanele care participă la sfinÅ£irea ei ÅŸi la sfintele slujbe care se săvârÅŸesc în această biserică.

După sfinÅ£irea bisericii, toÅ£i credincioÅŸii ortodocÅŸi prezenÅ£i au permisiunea să intre în Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce ÅŸi Sfânta Masă din Altar.

SfinÅ£irea altarului unei biserici este o Cincizecime reînnoită, ea transfigurează acest spaÅ£iu într-un alt plan al realităÅ£ii. Biserica sfinÅ£ită se arată ca fiind un spaÅ£iu plin de lumină dumnezeiască, loc al sălăÅŸluirii ÅŸi lucrării sfinÅ£itoare a lui Hristos, prin Duhul Sfânt.

Felicităm pe ÎnaltpreasfinÅ£itul Părinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale ÅŸi Meridionale, cu ocazia sfinÅ£irii altarului Catedralei mitropolitane a românilor ortodocÅŸi din Paris, pe părintele paroh stavrofor Constantin Târziu, ajutat de preoÅ£ii Iulian Nistea ÅŸi Jean Boboc, dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească de aici, luminată de evlavie creÅŸtină ÅŸi simÅ£ire românească, pe toÅ£i binefăcătorii ÅŸi ajutătorii acestui sfânt lăcaÅŸ, precum ÅŸi pe toÅ£i clericii ÅŸi credincioÅŸii prezenÅ£i la acest eveniment sfânt ÅŸi solemn de spiritualitate ÅŸi demnitate creÅŸtină.

Rugăm pe Hristos-Domnul, Cel răstignit ÅŸi înviat, să ocrotească această biserică ÅŸi pe toÅ£i închinătorii ÅŸi binefăcătorii ei, pentru rugăciunile SfinÅ£ilor Arhangheli, ocrotitorii acestui sfânt lăcaÅŸ ÅŸi al întregii comunităÅ£i din Paris.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române