Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
„Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte. Dar Dumnezeu, prin Învierea Sa, a «condamnat» oamenii la nemurire. În schimbul loviturilor, el le-a dat săruturi, în schimbul batjocoririlor, binecuvântări, iar în schimbul morţii Sale le-a dat viaţa veşnică. Ura oamenilor faţă de Dumnezeu n-a fost niciodată mai mare ca atunci când L-au răstignit, iar dragostea lui Dumnezeu pentru oameni nu s-a arătat niciodată mai deplin decât atunci când a înviat. Oamenii au voit să facă din Dumnezeu o fiinţă muritoare, dar, prin Învierea Sa, El i-a făcut pe oameni nemuritori. Dumnezeu Cel răstignit a înviat şi a ucis moartea. Nu mai există moarte. (...) Prin Învierea Sa, Dumnezeu-Omul a deschis oamenilor calea vieţii veşnice. (...) Tot aşa cum până la Învierea lui Hristos era firesc ca omul să fie muritor, în acelaşi fel, după Înviere, destinaţia firească a omului este viaţa veşnică." SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI, Omul si Dumnezeu-Omul
Ce ar fi existenÅ£a omenească fără Învierea lui Hristos? O rătăcire istovitoare ÅŸi zadarnică într-un pustiu de dimensiuni planetare, în care toate căile duc la moarte: „M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare ÅŸi iată: totul este deÅŸertăciune ÅŸi vânare de vânt” (Ecl. 1, 14). Care ar fi rostul vieÅ£ii... Citeste articolul
„Oamenii şi neamurile, popoarele şi rasele, cu toţii fără deosebire se află înhămaţi în jugul timpului şi spaţiului. Încovoiaţi zi şi noapte sub greutatea poverii (...), ei se târăsc, se clatină, (...) se prăbuşesc şi pier. (...) Aceasta este făptura omenească, aceasta este lumea, când nu le simt prin Hristos, când nu le văd întru Hristos. Dar cu El totul se schimbă: şi eu, şi lumea din jurul meu. De îndată ce Îl întâlnim, curge în om un şuvoi cu totul nou, ceva ce n-am simţit niciodată, nici n-am imaginat sau cunoscut. (... ) Atunci răsună în toate adâncurile lumii şi în străfundurile omului un glas binefăcător şi blând (...) care îi salvează pe cei căzuţi, vindecă orice rană, alină orice suferinţă, uşurează orice povară şi îndulceşte orice amărăciune; astfel ne grăieşte singurul Prieten al omului: «Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă» (Mt 11,28)." SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI, Omul si Dumnezeu-Omul
ToÅ£i prietenii pe care îi avem în această lume sunt prietenii făpturii noastre muritoare. Dar omul trupesc, care se veÅŸtejeÅŸte cu timpul ÅŸi cunoaÅŸte soarta unui osândit la moarte, nu este fiinÅ£a noastră reală. Trupul nostru vizibil nu este decât veÅŸmântul vremelnic ÅŸi pieritor al omului lăuntric, veÅŸnic ÅŸi nemuritor, căci a fost... Citeste articolul
„Niciunul din lucrurile care au un început, un mijloc si un sfârşit nu exclude cu desăvârsire atributul relaţiei. Dar Dumnezeu, Care în toate cele Se află infinit mai presus decât orice fel de relaţie, nu are, bineînţeles, nici început, nici mijloc, nici sfârsit, nici absolut nimic din ceea ce poate fi considerat atributul relaţiei. (...) Veacurile, timpurile si locurile aparţin lucrurilor care sunt în relaţie unele cu altele. Fără acestea nimic nu poate exista din cele ce sunt întocmite numai cu acestea. Dar Dumnezeu nu aparţine lucrurilor care sunt în relaţie unul cu altul. (... ) Deci dacă răsplata celor demni de aceasta este Dumnezeu Însusi, cel care este demn de a primi harul Domnului va fi mai presus decât toate veacurile, decât toate timpurile si toate locurile. Sălasul lui va fi Dumnezeu Însusi, asa cum a fost scris: «Fii mie Dumnezeu apărător si loc întărit, ca să mă mântuiesti» (Ps. 70, 3)." SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, Cele 200 capete despre teologie
Desacralizarea lumii moderne, în care ateismul si indiferenÅ£a religioasă au luat proporÅ£ii mondiale, provine din faptul că raÅ£iunea omenească a fost ridicată la rangul de autoritate supremă a cugetului nostru, iar ÅŸtiinÅ£ele materiei sunt considerate ca fiind singura sursă reală si incontestabilă a adevărului. Dacă Dumnezeu nu poate fi aflat pe această cale, este pentru că... Citeste articolul
„Noi, cei ce aparţinem în acelaşi timp – mai bine zis, în paralel – de două lumi, de cea de sus şi de cea de jos, suntem oarecum împărţiţi de-a lungul întregii noastre vieţi pământeşti. Tânjim către viaţa veşnică, având înaintea noastră chipul fiinţării dumnezeieşti, neschimbată în desăvârşirea sa, iar în acelaşi timp ne afundăm în grija celor pământeşti, nefiind în putere a defăima cerinţele acestei vieţi. «Aştept învierea morţilor.» Numai ea, cea aşteptată veşnică viaţă, este adevărata viaţă. (...) Când «Dumnezeu va fi toate întru toţi» (1 Cor. 15, 28), atunci şi noi ne vom arăta ca stăpânind veşnicia, iar de acum nu în parte, ci în deplinătate. Către această «margine a doririlor» năzuieşte sufletul. De-abia atunci va fi cu putinţă bucuria cea de nimic întunecată.” ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Scrisori de la Athos
Steaua din Betleem nu este un corp ceresc ca oricare altul. Este absolut inutil să încercăm să identificăm – aÅŸa cum au încercat unii astronomi – sursa materială a acestei lumini miÅŸcătoare. Steaua de la Betleem este un semn trimis de Dumnezeu, iar lumina ei nu este un fenomen astronomic, ci o revelaÅ£ie a FiinÅ£ei dumnezeieÅŸti, care nu poate fi văzută... Citeste articolul
„Evul Mediu, Antichitatea şi chiar întreaga omenire, de la primii ei paşi şovăielnici, au trăit cu convingerea unui suflet esenţial, în vreme ce epoca modernă a zămislit, începând cu a doua jumătate a secolului XIX, o psihologie fără suflet. Sub influenţa materialismului ştiinţific, tot ce nu poate fi văzut cu ochii sau atins cu mâna este supus îndoielii sau poate chiar deveni un motiv de defăimare, sub acuzaţia de metafizică. De acum înainte este considerat «ştiinţific», deci demn de crezare, numai ceea ce se manifestă sub o formă materială sau ceea ce poate fi dedus din cauze accesibile simţurilor. (...) Ce este oare, în fond, această materie atotputernică? Nimic altceva decât un alt Dumnezeu creator, dar acum despuiat de trăsăturile lui antropomorfice" C.-G. JUNG, Omul în căutarea sufletului său
„Materialismul nu are nimic material”,afirma pe bună dreptate Heidegger. Într-adevăr, materialismul este o manifestare a spiritului omenesc, o viziune a lumii ÅŸi o teorie intelectuală fondată nu pe materie, ci pe ideea de materie, care, ca orice idee, nu are nicio substanÅ£ă materială. Marx însuÅŸi, tatăl materialismului aÅŸa-zis „ÅŸtiinÅ£ific”,... Citeste articolul
„Nu trebuie să-mi închipui că a gândi infinitul nu este o adevărată idee, ci numai negarea a ceea ce este finit, tot aşa cum nu concep odihna şi întunericul ca fiind contrarul mişcării şi al luminii. Dimpotrivă, văd cât se poate de limpede că substanţa infinită conţine mai multă realitate decât substanţa finită, şi prin urmare, că am avut într-un anume fel în mine mai întâi ideea infinitului şi nu a finitului, adică a lui Dumnezeu, înainte de a mea însumi. Căci cum ar fi cu putinţă să cunosc îndoiala şi dorinţa, adică faptul că îmi lipseşte ceva şi nu sunt cu totul desăvârşit, dacă nu aş fi avut în mine ideea unei fiinţe mai desăvârşite decât mine, în comparaţie cu care pot cunoaşte defectele naturii mele? Şi nu putem spune că ideea de Dumnezeu este falsă, neavând nicio realitate materială şi că deci ea provine din neant (...). Dimpotrivă, această idee fiind cât se poate de clară şi evidentă şi conţinând în sine mai multă realitate obiectivă decât oricare alta, nu există niciuna care să fie mai adevărată, nici mai puţin bănuită de a fi eronată sau falsă. Ideea, vă spun, a acestei fiinţe desăvârşite în cel mai înalt grad este cu totul adevărată (...)" DESCARTES, Meditaţii
NoÅ£iunea de Dumnezeu, ne spune Descartes, este adevărul cel mai evident ÅŸi fundamental pe care-l descoperă cugetul omenesc atunci când se observă pe sine însuÅŸi ÅŸi când observă lumea înconjurătoare. Din momentul în care apariÅ£ia conÅŸtiinÅ£ei de sine ÅŸi a gândirii a dat naÅŸtere speciei omeneÅŸti, primii oameni au înÅ£eles de la bun... Citeste articolul
„A-L slăvi pe Dumnezeu este folositor omului, nu lui Dumnezeu. (...) Nimeni nu va putea, necinstindu-L pe Dumnezeu, să-L păgubească cu ceva şi nimeni nu va putea, lăudându-L, să-L facă să apară mai strălucitor. (...) Oamenii care Îl preamăresc potrivit cu vrednicia Sa, sau mai bine spus după cât le stă lor în putere să Îl preamărească - căci vrednicia Sa nicicând nu va putea fi preamărită îndeajuns -, obţin folos din lauda pe care o aduc. În schimb, cei ce Îl hulesc şi dispreţuiesc îşi pun în primejdie propria lor mântuire. (...) Să-L chemăm, aşadar, pe Dumnezeul de negrăit, Cel care nu poate fi gândit, nici văzut şi nici înţeles; pe Cel care înfrânge puterea limbii omeneşti, Cel care este dincolo de înţelegerea cugetului muritor, pe Cel nedezvăluit îngerilor, Cel pe care serafimii nu Îl pot contempla, heruvimii nu Îl pot pricepe (...), fiindu-le cunoscut numai Fiului şi Duhului.." SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Despre necunoaşterea lui Dumnezeu
Cea dintâi ÅŸi cea mai mare poruncă propovăduită de Hristos, atât prin cuvânt, cât ÅŸi prin faptele Sale ÅŸi jertfa Sa pe cruce, pare a fi ÅŸi cel mai greu – dacă nu chiar imposibil – de pus în practică. Este cu neputinÅ£ă unui orb să aprecieze frumuseÅ£ea naturii sau a unei opere de artă, iar un surd nu poate nicidecum să guste farmecul... Citeste articolul
„Lumea este o prostituată care îi ademeneşte pe cei care o privesc şi jinduiesc după frumuseţea ei. Cel care s-a lăsat amăgit şi a căzut în robia dorinţelor lumeşti nu mai poate scăpa din mrejele lor până în ceasul morţii. Numai atunci, în momentul în care lumea îi răpeşte totul, îl lasă gol şi-l dă pe uşă afară din casa ei, omul cunoaşte înşelăciunea şi minciuna ei. Iar când se străduieşte să iasă din întunericul acestei lumi, care de fapt se află în el însuşi, el nu-i poate vedea capcanele. Astfel încât lumea îi ţine în puterea ei nu numai pe adepţii şi copiii ei, cei care sunt legaţi de ea, dar şi pe asceţii care refuză bunurile lumeşti (...). Iată, lumea îi hăituieşte pretutindeni cu lucrările ei, îi striveşte, îi calcă sub picioarele ei.” SF. ISAAC SIRUL, Cuvântări duhovniceşti
Ceea ce numim în mod obișnuit „lume”, în sensul laic al cuvântului, noÅ£iune care cuprinde totalitatea lucrurilor exterioare, accesibile simÅ£urilor si inteligenÅ£ei noastre, nu este decât o creaÅ£ie imaginară a minÅ£ii omenesti. Căci Duhul lui Dumnezeu este singura substanÅ£ă reală a tot ce există, fără de care nimic – nici chiar o furnică, un... Citeste articolul
„Domnul nostru este singurul izvor de bucurie al îngerilor, al lumii şi al oricărui suflet care-L caută din toată inima. Numai El Se află în veşnicie. Putem căuta mângâiere pe acest pământ, pe lângă cei apropiaţi nouă, dar aceasta nu poate fi decât un lucru limitat, datfiind că suntemfăpturi create, limitate în timp şi spaţiu, care nu pot cuprinde veşnicia. Numai Dumnezeu poate să împlinească toate năzuinţele sufletului omenesc. Chiar dacă suntem făpturi create între anumite limite, noi toţi căutăm veşnicia, iar această veşnicie – altfel spus, bucuria veşnică, viaţa veşnică, şi toate lucrurile veşnice de care vom dispune – nimeni pe pământ, nici cel mai apropiat şi altruist om, nu ne-o poate oferi. (...) Dumnezeu este mângâierea şi bucuria tuturor. De aceea vă doresc să dobândiţi pacea şi bucuria Domnului. În vremurile schizofrenice în care trăim, nimic nu este mai important decât pacea inimii şi a cugetului, pacea lui Dumnezeu.” STAREŢUL TADEI, Pace si bucurie în Duhul Sfânt
Omul fără Dumnezeu nu poate afla niciunde bucuria deplină ÅŸi pacea sufletului. Åži totuÅŸi vedem in jurul nostru mulÅ£i oameni care par a trăi fericiÅ£i ÅŸi in bună inÅ£elegere cu semenii lor, fără să le pese câtuÅŸi de puÅ£in de Dumnezeu ÅŸi de mântuirea sufletului. A se crede fericit fără Dumnezeu este o amăgire de aceeaÅŸi natură cu cea a unui om robit... Citeste articolul
„Scopul creştinismului nu este de a ajuta oamenii să se împace cu ideea morţii, ci de a le dezvălui adevărul asupra vieţii şi asupra morţii, pentru a fi mântuiţi prin acest adevăr. (...) Dacă scopul creştinismului ar fi de a-i elibera pe oameni de spaima morţii, de a-i împăca, aşadar, cu moartea, nu am avea nicidecum nevoie de creştinism, dat fiind că toate celelalte religii au făcut deja acest lucru (...). Iar secularizarea este pe cale de a zămisli un om care va muri cu veselie şi în mod colectiv, pentru triumful unei cauze, oricare ar fi ea. Creştinismul nu este împăcarea cu moartea. El este revelaţia morţii, şi el revelează moartea pentru că este revelaţia vieţii. Hristos este această viată. Si numai dacă Hristos este viată,moartea este aşa cum o defineşte creştinismul: un vrăjmaş care trebuie nimicit, şi nu un «mister» ce trebuie elucidat" PĂRINTELE ALEXANDRE SCHMEMANN, Pentru viața lumii
Moartea este pretutindeni prezentă, înlăuntrul nostru ÅŸi în afară. Toate făpturile vii, toate fiinÅ£ele omeneÅŸti, toÅ£i pruncii nou-născuÅ£i, părinÅ£ii, fraÅ£ii, surorile, copiii noÅŸtri, toate popoarele, toate naÅ£iunile lumii, toÅ£i locuitorii pământului, apelor ÅŸi văzduhului, toÅ£i fără excepÅ£ie sunt contaminaÅ£i de virusul morÅ£ii:... Citeste articolul
„În călătoria ei în această lume, viaţa noastră nu poate fi ferită de încercarea ispitei, căci progresul nostru duhovnicesc se realizează prin punerea noastră la încercare; nimeni nu se poate cunoaşte pe sine fără a fi pus la încercare, nu poate fi încoronat fără a învinge, nu poate învinge fără luptă, şi nu poate lupta fără a fi întâlnit duşmanul şi ispita (...). Citim în Evanghelie că Domnul nostru Iisus Hristos a fost El Însuşi ispitit în pustie de diavol (...). Întru Hristos tu erai cel ispitit, căci Hristos S-a întrupat în carnea ta, ca să te mântuiască; a luat asupra Lui moartea ta, pentru a-ţi da viaţa; a primit de la tine înjosirea pentru a-ţi da mărirea; deci a luat de la tine ispita pentru a-ţi da biruinţa. Dacă întru El suntem ispitiţi, întru El vom învinge pe cel rău.” (SFÂNTUL AUGUSTIN - Despre Psalmul 60)
Tot ce există în această lume, împrejurul sau înlăuntrul nostru, poate fi un mod de a ne apropia de Dumnezeu sau, dimpotrivă, de a ne a depărta de El: „Ochiul Å£i-a fost dat pentru ca, privind zidirea, să-l preamăreÅŸti pe Ziditor ÅŸi pe Cârmuitor, dar dacă nu te slujeÅŸti bine de ochiul tău, el devine un prilej de desfrânare. Limba Å£i-a fost dată ca să... Citeste articolul
„Atunci când mă voi fi legat de Tine cu toată fiinţa mea, durerea şi truda nu vor mai exista nicicând şi niciunde pentru mine; viaţa mea, în întregime plină de Tine, va fi atunci adevărata viaţă (...); dar, nefiind încă plin de Tine, sunt o povară pentru mine însumi. (...) Vai! Doamne, fie-Ţi milă de mine! Mâhnirea mea cea rea se luptă cu sfânta bucurie, şi nu ştiu care din două va ieşi biruitoare. Vai! Doamne, fie-Ţi milă de mine! Iată rănile mele, nu Ţi le ascund. Tu eşti medicul, eu sunt bolnavul, Tu eşti preamilostiv, eu sunt un netrebnic. Viaţa omului pe pământ nu este oare o ispită? (...) Vai şi amar de bogăţiile lumeşti, căci ne temem de primejdie şi bucuria ne este umbrită! Vai şi amar de poverile lumeşti, de trei ori vai şi amar, căci dorim fericirea, dar încercările sunt grele şi ne sfarmă stăruinţa! Viaţa omului pe pământ nu este oare o încercare neîntreruptă?’’ (SFÂNTUL AUGUSTIN – Mărturisiri)
Se spune deseori, ÅŸi pe bună dreptate, că viaÅ£a e o luptă: „Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostăÅŸească...?” (Iov 7, 1). Dar care este scopul acestei lupte, ce vrem să dobândim, împărăÅ£ia acestei lumi sau ÎmpărăÅ£ia Cerurilor? OstaÅŸii care suntem sub ce flamură luptă, cea a lui Dumnezeu sau cea a lui Mamona? Căci nu putem... Citeste articolul
„Cel care Este, astăzi s-a născut! Cel care Este a devenit ceea ce nu era. El era Dumnezeu, si a devenit om, fără a înceta de a fi Dumnezeu. (...) Cu adevărat Dumnezeu, fiind zămislit de un Dumnezeu, cu adevărat om, fiind născut dintr-o fecioară. (...) Tatăl a zămislit fără să piardă nimic din substanţa lui, fecioara a născut fără să piardă nimic din neprihănirea ei feciorelnică. (...) Zămislirea dumnezeiască nu poate fi explicată, naşterea trupească nu trebuie cercetată. Ştiu că o fecioară a dat naştere Cuvântului în această zi, şi am credinţa că Dumnezeu L-a zămislit înainte de veacuri. (...) Fiinţa care există se arată şi apare, cel care nu există trece de la nefiinţă la existenţă.” Sf. Ioan Gură de Aur - „OMILIE DESPRE ÎNTRUPAREA CUVÂNTULUI”
Acest fenomen biologic pe care-l numim „naÅŸtere" nu este, la drept vorbind, începutul vieÅ£ii, ci primul pas către moarte: „Omul începe să moară atunci când începe să trăiască” (Sf. Nicodim Aghioritul). Din punct de vedere biologic, forÅ£ele morÅ£ii sunt infinit mai puternice decât forÅ£ele vieÅ£ii, dat fiind că toate făpturile... Citeste articolul
(1 TESALONICIENI 5, 17) „Cel care Îl iubeşte pe Domnul îşi aminteşte de El în orice vreme, iar amintirea de Dumnezeu dă naştere rugăciunii. Dacă nu-ti aminteşti de Domnul, nu te vei putea ruga. Fără rugăciune, sufletul nu se va menţine în iubirea lui Dumnezeu, căci numai prin rugăciune se pogoară harul Duhului Sfânt. Prin rugăciune omul se păzeşte de păcat, căci duhul omului aflat în stare de rugăciune se contopeşte cu Dumnezeu. El stă cu smerenie în faţa Domnului pe Care sufletul lui Îl cunoaşte. (...) Dumnezeu dăruieşte rugăciunea celui ce se roagă, dar rugăciunea pe care o facem numai din obişnuinţă, fără a avea inima frântă din pricina păcatelor noastre, nu este primită de Domnul. ( ... ) Bisericile ne sunt date pentru rugăciune (...), dar tu nu poţi lua biserica cu tine şi nici nu ai întotdeauna cărţi, în vreme ce rugăciunea lăuntrică este întotdeauna cu tine. (... ) Pentru cel care se roagă înlăuntrul sufletului, lumea întreagă devine un templu,” SFÂNTUL SILUAN, „Scrieri - Despre rugăciune”
Dacă observăm gândurile ÅŸi simÅ£ămintele ce se perindă în mintea ÅŸi în inima noastră de-a lungul zilei, vom putea cunoaÅŸte cu uÅŸurinÅ£ă care este stăpânul pe care am ales să-l slujim: Dumnezeu sau Mamona. Această alegere inevitabilă ÅŸi permanentă între două forÅ£e de atracÅ£ie opuse care se exercită asupra sufletului ÅŸi cugetului... Citeste articolul
„Esenţa omului nu se află în materia din care a fost făcut, ci în Arhetipul după care a fost modelat şi către care năzuieşte. (...) Ceea ce înseamnă că adevărul ontologic al omului nu se află în el însuşi (...).Hristos este de la bun început scopul pentru care a fost făcut omul, a cărui regulă şi menire finală constă în faptul «de a fi capabil să-l primească pe Dumnezeu» (N. Cabasilas) (...)Făcut după chipul lui Dumnezeu, omul este o făptură concretă din punct de vedere teologic. Pentru a exista cu adevărat, el trebuie clipă de clipă să fie şi să trăiască centrat pe Dumnezeu. Dacă-L reneagă pe Dumnezeu, el se reneagă pe sine însuşi. Atunci când trăieşte centrat pe Dumnezeu, el îşi justifică existenţa la infinit, creşte şi se prelungeşte în veşnicie". PANAYOTIS NELLAS, „Viaţa îndumnezeită”, Ed. Cerf, 1989
Adevărul creÅŸtin conform căruia fiinÅ£a reală a omului nu este trupul de carne, ci fiinÅ£a lui spirituală, făcută după chipul ÅŸi asemănarea lui Dumnezeu, este diametral opus aÅŸa-numitelor adevăruri ÅŸtiinÅ£ifice, care nu cunosc ÅŸi nu vor să admită decât substanÅ£a materială a lucrurilor ÅŸi fiinÅ£elor. Astfel se explică faptul că ÅŸtiinÅ£a modernă... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team