Adaugat la: 9 Decembrie 2012 Ora: 15:14

Boală, suferință, vindecare, viață

Anul 2012 a fost dedicat, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor. Nu puţine au fost activităţile (conferinţe, întâlniri, festivaluri), desfăşurate pe parcursul întregului an şi în cadrul cărora s‑a vorbit despre boală, suferinţă, vindecare. Temele acestea sunt provocatoare pentru tinerii din Biserică, adesea confruntaţi cu întrebări de genul „Dacă Dumnezeu există şi e bun, atunci cum de e atât de multă durere pe lumea aceasta?”, întrebări pe care şi le pun ei înşişi sau pe care li le pun prieteni sau cunoscuţi care încă nu pot crede în Dumnezeu. Şi, dacă suntem sinceri, ar fi bine să recunoaştem că răspunsurile noastre la asemenea întrebări sunt adeseori doar palide discursuri care încearcă să explice, cumva raţional, suferinţa. În pelerinajul pe care Nepsis l‑a organizat la Mănăstirea de la Cantauque nu am căutat neapărat posibile răspunsuri, ci am deschis Evanghelia încercând să vedem ce ne spune Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu despre aceste lucruri. Ne‑au însoţit în această descoperire atât părintele Jacob, stareţul mănăstirii, cât şi părintele Moïse, al cărui cuvânt de început vi‑l oferim aici. 

Boală, suferință, vindecare, viață

Tema întâlnirilor noastre este despre boală şi vindecare, despre viaţă şi moarte. Vom aborda această temă citind împreună mai multe fragmente despre vindecări minunate făcute de către Iisus Hristos şi menţionate în Sfintele Evanghelii. Aş vrea însă înainte de a deschide bibliile, să poziţionez acest subiect în istoria Mântuirii. Voi face acest lucru într‑un mod cât mai simplu. 

Creaţia

Cei care mă cunosc cât de cât ştiu că la întâlnirile noastre biblice îmi place să încep cu… începutul. „La început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul…”. În fiecare din primele şase zile ale creaţiei, textul Facerii ne spune: „şi a văzut Dumnezeu că este bine”. La sfârşitul celei de‑a şasea zi, înainte de Sabat, Dumnezeu îşi împlineşte lucrarea creându‑l pe om după chipul şi asemănarea Sa. Facerea ne spune atunci, ca un fel de recapitulare: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte”. De şase ori bun şi o dată foarte bun. Adică de şapte ori, o perfecţiune, o deplinătate. 

Acestea ar trebui să ne fie de ajuns ca să putem afirma că Dumnezeu a făcut totul pentru ca omul să trăiască pe deplin şi perfect fericit. 

Omul este făcut pentru bucurie, fericire, viaţă. 

Boala, suferinţa, durerea, angoasa, frica, moartea sunt total absente din creaţia dintâi. Ele nu există.

Neascultarea 

Cunoaştem cu toţii textul din capitolul 3 al Cărţii Facerii, cel al căderii. Eva, înşelată de şarpe, mănâncă din fructul oprit şi‑i dă şi lui Adam. Cu toate acestea, porunca lui Dumnezeu fusese foarte clară: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci” şi pedeapsa pe care ar fi riscat‑o printr‑o eventuală neascultare: „căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!”. 

Care sunt urmările acestei neascultări?

Adam şi Eva se descoperă goi. Se ascund. Le este teamă. Se eschivează în faţa lui Dumnezeu. Nu se căiesc. La întrebarea: „Ai mâncat din pomul din care ţi‑am spus să nu mănânci?” Adam răspunde – nu citez cuvânt cu cuvânt din textul biblic – „Nu eu, ci femeia”, iar Eva „nu eu, ci şarpele”. 

Adam şi Eva vor cunoaşte durerea şi suferinţa. Evei: „Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii”. Lui Adam: „blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale… din sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta”.

Adam va cunoaşte şi moartea: „…până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”.

Adam şi Eva sunt îmbrăcaţi de către Dumnezeu în haine de piele şi sunt alungaţi din Paradis. 

Urmarea nu este decât o răspândire a violenţei: Cain îl omoară pe fratele său Abel. Lameh vrea să fie răzbunat de şaptezeci şi şapte de ori… Acest rău se răspândeşte atât de repede şi de adânc în inima omului încât lui Dumnezeu îi pare rău că l‑a făcut pe om şi se întristează. Merge până‑ntr‑acolo încât decide să‑l şteargă de pe faţa pământului prin potop. 

Acest şir de blesteme, violenţe, suferinţe, dureri… nu este dorit de către Dumnezeu. Să ne fie acest lucru foarte clar tuturor. Nu este – şi insist asupra acestui lucru – nicio pedeapsă a lui Dumnezeu. Este o consecinţă a neascultării noastre a tuturor. Repet, porunca lui Dumnezeu: „să nu mănânci…” este foarte clară, la fel cum e şi consecinţa neascultării. Toate relele de care suferă omul sunt aduse în această lume de către şi prin cădere. Dumnezeu nu le‑a dorit. Dumnezeu nu a vrut niciodată răul, Dumnezeu nu a vrut niciodată suferinţa omului. Acestea sunt opusul dorinţei Lui dintâi care era – şi care a fost – să creeze o lume „bună foarte” în care omul să trăiască pe deplin fericit. 

Boala

E momentul să ne întoarcem la tema întâlnirii noastre: boala. Îmi veţi spune că încă nu se vorbeşte despre boli în aceste prime capitole ale Facerii. Ei bine, ba da. Și chiar despre boli grave. Omul se descoperă gol, îşi pierde inocenţa, intimitatea cu Dumnezeu. Se ascunde, îi este ruşine. Este acoperit de un sentiment grav de culpabilitate. Ştie că este păcătos. Ştie că nu L‑a ascultat pe Dumnezeu. Îi este teamă de Dumnezeu. Deja mândria îl împiedică să se pocăiască, să‑I ceară iertare lui Dumnezeu. Dimpotrivă, începe să acuze. Cunoaşte durerea şi suferinţa. Este îmbrăcat în haine de piele, adică în trup de carne, pecete a condiţiei noastre umane. Este scos din Paradis. Îl aşteaptă moartea…

Lucrarea de răscumpărare a lui Hristos

Am vorbit deja prea mult. Nu vreau să spun şi mai multe. Pe de altă parte, prefer mai degrabă să descoperim împreună, citind câteva fragmente din Sfintele Evanghelii despre vindecări, cum se înfăptuieşte această lucrare mântuitoare a lui Hristos. Aş vrea să facem acest lucru din perspectivă. Adică fără să uităm ce am încercat să vă spun despre creaţia dintâi şi despre cădere. Să nu vedem în Hristos doar un simplu tămăduitor venit să ne vindece de bolile noastre fizice, căci asta ar fi aproape o insultă, o blasfemie. 

Hristos este doctor, da, dar un doctor care miluieşte, care iartă, care ridică, care mântuieşte, care ne vindecă intergral, trup şi suflet…

Să îndrăznim să punem întrebările de fond:

Vrem să ne vindecăm cu adevărat?

Dacă da, de ce vrem să ne vindecăm? Cu ce scop?

Şi de ce boală vrem să ne vindecăm? 

Ieromonahul Moise, Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu şi a Sfântului Martin, Cantauque

Boală, suferință, vindecare, viață

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni