Pelerinajul NEPSIS 2012

„Ce este iubirea? Cine poate spune, decât cel ce iubeÅŸte, decât cel ce dăruieÅŸte Iubire, decât cel ce o face prinos de altar ÅŸi icoană de inimă?”¹

„Marea taină a iubirii – spunea Părintele Stăniloae – este unirea pe care ea o realizează între cei ce se iubesc, fără desfiinÅ£area lor ca subiecte libere. Legătura stabilită de iubire nu constă numai în faptul că cei ce se iubesc cugetă cu plăcere unul la altul, aÅŸadar în orientarea intenÅ£iei fiecăruia spre celălalt, ci în faptul că fiecare îl primeÅŸte pe celălalt în sine”². Acest lucru este valabil atât în raportul de iubire dintre Dumnezeu ÅŸi om, cât ÅŸi în raportul dintre oameni.

Prima parte a pelerinajului Nepsis din vara aceasta s‑a desfăÅŸurat la NemÅ£iÅŸor, în vecinătatea mănăstirii NeamÅ£, unde am participat la Adunarea Tinerilor OrtodocÅŸi din Moldova. ExperienÅ£ă inedită, pentru mine cel puÅ£in, această tabără ne‑a propus ca temă de discuÅ£ie: „Cui ÅŸi cum dăruim dragostea noastră”, cu subtitlul „Iubirea – ÅŸansă, binecuvântare, limite”. Fiecare dintre participanÅ£i a încercat să formuleze cu cuvintele sale o opinie cu privire la tema taberei. Iată câteva crâmpeie din multitudinea de astfel de opinii: „Iubirea este jertfelnică; Dacă nu este încredere, nu este iubire; Nu uita să pui în fiecare zi lemne pe focul iubirii; Cu iubire treci mai uÅŸor peste toate greutăÅ£ile; Dorul este începutul iubirii, dar durerea nu este sfârÅŸitul ei; Nu vei trăi cu adevărat până când nu vei iubi; Doi bătrâni Å£inându‑se de mână sunt icoana iubirii; Dumnezeu este iubire, nimic din ce este în afara Lui nu este iubire adevărată”. 

Nu puteai să nu rămâi uimit de puterea de înÅ£elegere a unor copii de 12 sau 14 ani care au reuÅŸit, prin cuvintele lor ÅŸi cu timiditatea specifică vârstei lor, să‑şi exprime propria opinie cu privire la iubire ÅŸi să o vadă ca fiind strâns legată de iubirea de Dumnezeu. Ce dovadă mai mare ÅŸi mai evidentă poate fi aceasta decât faptul că fiecare dintre cei aproximativ 500 de participanÅ£i, cu mic, cu mare, au reuÅŸit să alcătuiască tot atâtea definiÅ£ii ale iubirii, unele dintre ele asemănătoare între ele ÅŸi totuÅŸi unice ÅŸi nerepetabile în formularea lor, că fiecare dintre noi suntem chipuri ale unicei ÅŸi aceleaÅŸi iubiri – Dumnezeu, El fiind modelul, icoana desăvârÅŸită a Iubirii. Iubirea lui Dumnezeu invită, se propune, se jertfeÅŸte ÅŸi se dăruieÅŸte ca hrană veÅŸnică sufletului care doreÅŸte să o primească. Iată liturghia „cântarea Iubirii dumnezeieÅŸti”, aÅŸa cum a numit‑o atât de frumos Părintele Ghelasie ÅŸi de care am avut parte în fiecare zi, pe întreaga perioadă a taberei: 

„VeniÅ£i toÅ£i, din Trupul Meu mâncaÅ£i, 
Nu fugiÅ£i, eu nu vă cer vina,
Eu vă dăruiesc ÅŸi mai mult, Iubirea”³.

„Iubirea – spunea Părintele Stăniloae – este comuniune cu Dumnezeu ÅŸi cu cel de lângă tine. Fără această comuniune, lumea nu este decât tristeÅ£e, ruÅŸine, dezolare. Numai dacă va voi să trăiască în această iubire, lumea va cunoaÅŸte viaÅ£a veÅŸnică.” ⁴

„Ca toÅ£i să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine ÅŸi Eu întru Tine, aÅŸa ÅŸi aceÅŸtia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21)⁵. Dacă prima parte a pelerinajului Nepsis s‑a centrat pe discuÅ£ii privitoare la chipuri ale iubirii, cea de‑a doua parte a continuat într‑un mod firesc cu vizitarea unora dintre cele mai renumite biserici ÅŸi mănăstiri din Bucovina ÅŸi Moldova, renumite prin frumuseÅ£ea ÅŸi trăinicia picturilor interioare ÅŸi exterioare: mănăstirile RâÅŸca, Probota, VoroneÅ£, Humor, Arbore, Dragomirna, MoldoviÅ£a, SuceviÅ£a. Căci unde altundeva am putea găsi mijloacele cele mai propice actualizării chipului lui Dumnezeu din noi decât în Biserică, locul „coborârii lui Dumnezeu în lume ÅŸi al întâlnirii făpturii cu El”⁶? Unde altundeva mai bine am putea să învăÅ£ăm să iubim cu adevărat? Bogate cromatic, aceste biserici înfăÅ£iÅŸează prin picturile lor o sinteză a adevărurilor de credinÅ£ă (de exemplu, frescele celor ÅŸapte sinoade ecumenice de la mănăstirea Probota). Le‑aÅŸ numi adevărate CărÅ£i ale „Facerii” omului ÅŸi „Refacerii” acestuia în Iisus Hristos, adică de la Adam ÅŸi Eva până la Judecata de Apoi. 

Faptul că în mai toate bisericile pe care le‑am vizitat se făceau lucrări de restaurare m‑a făcut să gândesc că, de fapt, fiecare dintre noi suntem asemenea unor icoane ce au nevoie să fie „restaurate”, ÅŸi aceasta numai în ÅŸi prin Biserică. Asemenea unor adevăraÅ£i pelerini, prin disponibilitatea ÅŸi dorinÅ£a fiecăruia dintre noi de a merge pe „Cale”⁷, nădăjduiesc că toate aceste vizite nu au făcut decât să reîmprospăteze, să accentueze culorile propriilor noastre icoane, făcându‑le mai vii în Hristos.

Iuliana Trancă, Paris

Note:

1. Extras din „Micul Acatistier”, alcătuit de P. Ghelasie Gheorghe, Pravila Carpatină, Platytera, ColecÅ£ia Sinapsa, 2010.

2. Extras din articolul părintelui Dumitru Stăniloae „Iubirea îl face pe om Dumnezeu”, apărut în „Revista Ortodoxă”, nr. 25, februarie 2010, Ed. Eparhia Giurgiului.

3. P. Ghelasie Gheorghe, „Trăirea Mistică a Liturghiei”, vol. 5, Ed. Platytera, 2010.

4. P. Dumitru Stăniloae, „ReflecÅ£ii despre spiritualitatea poporului român”, Ed. Elion, BucureÅŸti, 2004.

5. Rugăciunea lui Iisus Hristos la Cina cea de Taină.

6. Extras din „Micul Acatistier”, alcătuit de P. Ghelasie Gheorghe, Pravila Carpatină, Platytera, ColecÅ£ia Sinapsa, 2010.