Adaugat la: 20 Iulie 2012 Ora: 15:14

Pelerinaj în inima Ortodoxiei româneşti: Moldova şi mănăstirile pictate din Bucovina

(4 – 11 iulie 2012)

 

Pelerinaj în inima Ortodoxiei româneşti: Moldova şi mănăstirile pictate  din Bucovina

Anul trecut am călătorit în Oltenia, provincie care ne‑a încântat prin peisajele şi mănăstirile sale rupte din Rai. Anul acesta, în 2012, am pătruns în inima vechii ortodoxii româneşti, cu Iaşiul şi bisericile pictate din Bucovina. După câteva necazuri de ordin logistic (întârzierea avionului, surprize cu cazarea…), grupul nostru (6 preoţi şi 24 de mireni), condus de Bogdan, a ajuns la Iaşi, metropola provinciei Moldova. Este un oraş impresionant care poate fi admirat de la înălţime din turnul Golia. Devenit capitala Moldovei prin voia turcilor, în 1564 (mai uşor de controlat decât vechea Suceavă, pierdută între munţi), este situat în centrul Moldovei istorice, care cuprindea şi Basarabia1. Splendida biserică Trei Ierarhi era, din păcate, în restaurare, dar am putut totuşi admira puţin dantela de piatră care îi acoperă zidurile. Catedrala mitropolitană este impunătoare, dar nu este un model de iconografie. De fapt, cel mai preţios lucru pe care îl adăposteşte este trupul Sfintei Parascheva, tânără călugăriţă din Tracia secolului XI, ale cărei moaşte au fost mutate la Belgrad, apoi la Constantinopol, înainte de a ajunge la Iaşi în secolul al XVII‑lea. Cel mai de seamă lucru din viaţa ei este că nu i s‑a întâmplat aproape nimic! S‑a asemănat lui Dumnezeu în taina unei vieţi călugăreşti ascunse, în Ţara Sfântă. Domnul a arătat sfinţenia ei cu mult după naşterea sa la Ceruri, apoi moaştele sfintei au săvârşit o mulţime de minuni. Lungul şir de credincioşi care stau la rând pentru a se închina este semnul unei apropieri care o uneşte pe Sfânta Parascheva cu poporul lui Dumnezeu: este apropiată de oameni. Aici am avut bucuria de a‑l reîntâlni pe Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, care tocmai se întorsese de la lucrările Sfântului Sinod. Ne‑a primit ca un părinte în reşedinţa sa episcopală: în cursul întrevederii spontane şi prieteneşti pe care ne‑a acordat‑o, am putut să‑i apreciem perspicacitatea şi fineţea gândirii, exprimate într‑o franceză desăvârşită şi cu mult umor.

Prietenul nostru Bertrand Vergely, care participa la pelerinaj, a ţinut în sala mare a Mitropoliei o foarte frumoasă conferinţă despre „uimire” dinaintea unui public tânăr şi numeros, urmată de o lungă şi interesantă dezbatere. În sfârşit, am avut ocazia de a o întâlni pe Maica Siluana în micuţa biserică de cartier unde îşi organizează seminariile. Această călugăriţă este un adevărat monument duhovnicesc. Şi‑a folosit propria experienţă a lui Dumnezeu, care nu este una obişnuită, pentru a elabora un proces terapeutic destinat îngrijirii şi vindecării în acelaşi timp a rănilor psihice şi duhovniceşti. În acest „şi” stă toată noutatea şi bogăţia acestei învăţături, care este de fapt o praxis. Sufletul Omului este în acelaşi timp psihic – însufleţind trupul – şi duhovnicesc – în legătură cu Dumnezeu şi în stare să primească energii îndumnezeitoare. O terapie exclusiv psihică este incompletă, pentru că uită că Omul este chipul lui Dumnezeu şi că destinul său este theosis, unirea cu Dumnezeu în şi prin energiile dumnezeieşti necreate. Maica Siluana organizează seminarii în care formează participanţii într‑o ştiinţă de a fi, o praxis, pe care nu numai să şi‑o aplice lor înşişi, ci să o şi transmită. Această terapie aduce împreună pe psiholog şi pe preot. Prin experienţa duhovnicească şi îndrăzneala sa, o femeie ca Maica Siluana reuşeşte să treacă peste toate blocajele (ale lumii şi ale bisericii) şi reînnoieşte Ortodoxia. Ortodocşii occidentali care suntem am fost cuceriţi pe dată: legătura s‑a stabilit.

După această zi şi jumătate petrecută la Iaşi, autocarul ne‑a dus în dealurile şi munţii Bucovinei, înverzite în ciuda marii călduri. În sate se văd foarte multe berze, lucru care ne‑a încântat. După Probota am petrecut două zile la Putna, loc de seamă al monahismului românesc, apoi am cutreierat ţinutul şi am vizitat pe rând o mare parte a faimoaselor biserici pictate: Humor, Arbore, Voroneţ, cea cunoscută în toată lumea, Suceviţa, Moldoviţa, Suceava, Dragomirna, Râşca: am mers de la o încântare la alta. Arhitectura, tipic românească, este frumoasă, frescele exterioare şi interioare sunt minunate, iconografice şi adesea bine păstrate. A fost o mare pedagogie a Bisericii acelor vremuri (mai ales din secolul al XVI‑lea) să acopere zidurile din afară ale bisericilor cu aceste cărţi în imagini din care poporul, care nu avea acces la scris, putea învăţa Biblia, istoria Bisericii şi vieţile sfinţilor. Într‑adevăr, frescele exterioare sunt mult mai uşor de văzut şi de înţeles la lumina zilei. În vremurile acelea în care nu exista electricitate şi în clădiri cu ferestre înguste, frescele interioare erau mult mai puţin vizibile. Aceste fresce sunt foarte cunoscute, mai ales cele de la Voroneţ (în special fresca Înfricoşatei Judecăţi), dar aş vrea să menţionez în mod deosebit pe cele de la mica biserică Arbore: aici se găseşte cea mai frumoasă reprezentare a Sfintei Marina2, ca şi serafimi admirabili, care au servit probabil de model pentru cei de la biserica Mitropoliei de la Limours. 

Cum se întâmplă adesea în Biserică, bogăţiile coexistă cu decadenţa. Pe cât sunt de frumoase şi iconografice frescele (cu câteva rare excepţii), pe atât iconostasele, în general din secolul al XVIII‑lea, sunt un dezastru: sunt masive, ascund în întregime altarele, disproporţionate (concepute prea mari, au adesea două rânduri care ascund o parte din frescele de pe peretele navei), supraîncărcate de aur şi decoruri pur estetice, şi mai ales decadente din punct de vedere iconografic, mergând chiar până la reprezentări filioquiste ale Treimii, care sunt o erezie3. Ar trebui să aibă cineva curajul să le scoată pentru a le pune în muzee şi să le înlocuiască cu iconostase mai joase, mai aerisite şi sobre, care să îngăduie credincioşilor să vadă şi să audă slujirea Sfintelor Taine, aşa cum era până în secolul al XV‑lea. Biserica nu este un muzeu: este viaţa în Dumnezeu.

Peste tot am fost bine primiţi, mai ales în mănăstirile de maici, deosebit de bine întreţinute. Dar o primire ne‑a emoţionat îndeosebi, la Suceava. Arhiepiscopul Pimen al Sucevei este foarte în vârstă, mergând şi vorbind foarte încet. Dar ce prezenţă! Ne‑a primit în catedrala sa pe care am vizitat‑o împreună, iar apoi a stat cu noi la masă într‑o mănăstire din apropiere. Este un om pătruns de cultura franceză, care ne‑a istorisit viaţa sa şi a arhiepiscopiei sale cu multă fineţe şi mult umor. Am fost impresionaţi de profunzimea duhovnicească şi nobleţea sa. A fost o cinste pentru noi să auzim vorbindu‑se astfel despre Franţa.

Pelerinajul nostru s‑a încheiat la Arhiepiscopia Romanului, unde am avut marea bucurie de a‑l regăsi pe prietenul nostru, Preasfinţitul Ioachim, care a fost preot de parohie timp de 10 ani în regiunea pariziană. Aici, am fost întâmpinaţi cu prietenie frăţească sinceră de un episcop cu un umor debordant, care nu a uitat vechea Biserică din Occident, căci în catedrala de la Roman, între altele, pot fi cinstite moaştele Sfântului Martin şi ale Sfântului Gherman de Auxerre.

În sfârşit, chiar înainte de a ne urca în avion, la Bacău, am mers să vizităm o capelă amenajată într‑un liceu: este vorba, de fapt, de o clasă mare transformată într‑o adevărată biserică, cu pereţii acoperiţi în întregime de fresce, ceea ce pentru noi, care trăim într‑un stat ateu, este un lucru uimitor. E extraordinar totuşi să vezi această minune într‑o ţară care avea, acum douăzeci de ani, un regim care persecuta cu violenţă Biserica. Dumnezeu învinge totdeauna… 

Un pelerinaj este în primul rând un demers de rugăciune, făcut cu păstori. Din păcate, nu am putut să‑l avem în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, care a fost nevoit să se întoarcă în Franţa imediat după lucrările Sfântului Sinod. Din fericire, Preasfinţitul Marc a putut să vină cu noi la Putna, dar fără valiză, pe care i‑o rătăcise Lufthansa… Am putut sluji două liturghii împreună cu Preasfinţia sa – duminică, 8 iulie, la Putna, în aer liber, cu stareţul mănăstirii, părintele Melchisedec – un om cu un duh cu adevărat părintesc, cu multă băgare de seamă şi bunăvoinţă – şi cu mulţi ieromonahi şi luni, 9 iulie, în biserica mănăstirii Moldoviţa.

Grupul a fost foarte simpatic şi atmosfera destinsă. Seara românească de pe 9 iulie de la Suceviţa, cu orchestră şi dansuri, a fost o sărbătoare foarte frumoasă. Am avut şi bucuria de a‑l număra printre noi pe Julien, în scaunul său cu rotile, care ni s‑a alăturat împreună cu mama sa la Miclăuşeni şi a cărui prezenţă ne‑a îmbogăţit.

Şi ca să sfârşim pe o notă veselă, vinul este excelent în Moldova, mai ales cel alb! Dumnezeu să binecuvânteze Moldova şi pe poporul ei.

Pr. Noël TANAZACQ, Paris

Note:

1. Furată României de către Stalin în 1940; astăzi Republica Moldova.
2. Sfânta Marina, numită Margareta în Occident, este o foarte faimoasă fecioară mucenică din secolul al III‑lea. A fost una dintre cele trei „voci” cereşti care o călăuzeau pe Ioana d’Arc (împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail şi Sfânta Ecaterina din Alexandria): sărbătorită la 17 iulie în Orient şi la 20 iulie în Occident.
3. Sinodul de la Moscova din 1666‑1667, în acord cu tradiţia Bisericii una şi ortodoxe şi în duhul celui de‑al VII‑lea sinod ecumenic (787), interzice orice reprezentare a Tatălui ceresc, deoarece în sânul Dumnezeieștii Treimi, numai Hristos S‑a întrupat. Pe aceste iconostase se văd adesea pseudo‑reprezentări ale Treimii sub forma unui bătrân cu barbă şi a lui Hristos, cu un porumbel care îi uneşte, expresie grafică a filioquismului. Imperiul austriac, care era braţul armat al Romei, a dominat Transilvania între 1687 şi 1918 şi a fost la originea Bisericii greco-catolice din România. Influenţa romano-catolică a fost astfel foarte puternică în principatele româneşti: acest lucru se vede mai ales în arta religioasă. 

Pelerinaj în inima Ortodoxiei româneşti: Moldova şi mănăstirile pictate din Bucovina

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni