publicat in Din viaţa parohiilor pe 1 Octombrie 2010, 14:01
Începând cu ziua de duminică, 4 iulie a.c., în cadrul parohiei „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid) – Spania au început cursurile Şcolii catehetice parohiale pentru adulţi „Cuvântul care zideşte”. Cursurile se susţin în fiecare duminică, după-amiază, începând cu orele 18.00 şi sunt precedate de slujba Paraclisului Maicii Domnului.
Prin aceste cursuri se urmăreşte mai ales însuşirea, de către participanţi, a cunoştinţelor elementare privind învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă, educarea şi corectarea comportamentului moral prin cunoaşterea catehismului şi deprinderea practicării rugăciunii, a rânduielilor şi tradiţiilor specifice Bisericii Ortodoxe. Deocamdată sunt înscrise 50 de persoane, însă lista rămâne deschisă pentru toţi doritorii.