Pelerinajul pe care l‑am făcut împreună a coincis oarecum cu începutul anului, dar şi cu începutul unei noi etape importante din vieţile noastre; a fost un pelerinaj bine organizat, deosebit de bogat, înglobând aici totul: oamenii întâlniţi, întâmplările şi locurile ce au fost frumos corelate cu citirile din Biblie, făcând astfel posibilă înţelegerea corectă şi o succesiune logică de evenimente în mintea mea. 

Aş dori să ofer o expunere amănunţită despre ceea ce am simţit în călătoria din Ţara Sfântă, însă dilema este că nu găsesc varianta cea mai bună de exprimare astfel încât să vă pot transmite clar nesfârşita bucurie împletită cu emoţia trăită în ascunsul meu la fiecare pas făcut; Dumnezeu mi‑a arătat încă o dată că este cu adevărat mult Iubitor şi mult Milostiv şi caută mereu pricini să umple pe creştini de bogăţia harurilor Lui.

Mi‑au plăcut foarte mult cuvintele spuse de părintele ce ne‑a dat explicaţii despre semnificaţiile locurilor sfinte din Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai: „prin iubire ajungi acolo sus, alături de Dumnezeu şi numai prin smerenie reuşeşti să te menţii”... Iată două cuvinte mari, iubire şi smerenie, care prind acum un sens aparte pentru mine, capătă o nouă dimensiune... De acum îmi este mult mai uşor să înţeleg cuvintele Părintelui Arsenie Papacioc, care ne spune că nu poţi fi „gazda lui Hristos dacă nu îţi sunt dragi cei care te urăsc şi dacă inima ta nu este un mic cer al iubirii... Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte”.

Pace şi linişte sufletească, credinţă puternică şi multă sănătate tuturor,

Gabriela şi Jean Nencit, Paris

Se spune că un credincios nu are nevoie de minuni sau dovezi materiale pentru a‑şi întări credinţa. Dar apropierea de Dumnezeu nu e simplă. Am avut deseori impresia că L‑am găsit şi, când eram mai sigură, Îl pierdeam, căci nu mă ţineam aproape. Şi mă întorc la El spăşită aşteptând mustrarea Lui părintească, dar El mai mult mă iubeşte şi‑mi trimite binecuvântări. Şi cum mă ţin aproape? Prin rugăciune şi căutarea Lui. Şi dacă Îl caut, unde Îl gasesc? În Cuvântul Lui şi în Lucrarea Lui. 

Mi‑am dorit să merg în acest pelerinaj pentru a vedea o parte din lucrarea Lui. Acolo unde El a fost om. Mi‑am luat bagajul – ce mi se adunase în această viaţă – o Biblie şi o carte de rugăciuni, bucurii, tristeţi, hainele prăfuite, vise şi pe toţi cei pe care‑i cunoscusem, prezenţi sau plecaţi. 

Am fost pelerin. Unul adaptat la context – cu binecuvântarea de drum a duhovnicului, cu super asigurare medicală, tehnologie touch‑screen avidă de imprimare a imaginii şi sunetului, îmbrăcăminte coupe‑vent, protecţie solară, rezerve financiare lichide şi pe plastic, cu orar de masă şi traseu bine organizat, maşină „la scară” şi cu gândul „ascuns” de a face un „videoclip” în deşert (prietenii ştiu de ce). Aşteptam.

Şi ne‑am trezit de dimineaţă, am pornit la picior prin Ierusalim. Bogdan îşi descărca deja ploaia de poveşti. Mă întrebam dacă nu cumva el, de fapt, era de‑al locului şi ne ascunsese asta până acum, atât de bine era orientat în spaţiu.

Am intrat în cetatea veche. Obosită de drum şi de schimbarea de aer, parcă trăiam senzaţia de labirint a personajului lui Eliade din La Ţigănci.

Şi ne oprim. Privesc în sus. Văd o inscripţie în greacă, silabisesc, ascult. Ce e aici? Casa în care s‑a născut Maica Domnului, casa Sfinţilor Ioachim şi Ana. Şi eu mă aflam în faţa casei lor. Îmi dau seama că venisem cu mâna goală, fără niciun cadou. De obicei, când mă duc pentru prima dată în casa unui prieten, mă duc cu ceva. Şi venisem la casa cuiva atât de apropiat mie. Eram dezorientată. Şi am păşit înăuntru şi am privit discret în jurul meu. La dreapta biserica, la stânga hăinuţe de copil puse la uscat, în sus, pe scări, un brad de Crăciun. Bogdan ne spune că o familie are grijă de acest loc şi că jos, sub pământ, coborând pe scări vom găsi casa Sfintei Familii. O locuinţă în piatră, fără ferestre, camera mică şi de înălţimea unui om. Iată traiul ce l‑au cunoscut. Simt pace, aud linişte. Părintele Iulian ne povesteşte. Încep să trăiesc şi eu.

Nu era decât începutul. Ierusalimul, cu toată istoria lui frământată şi controversată, locurile prin care Domnul şi‑a purtat paşii, Betleemul, Nazaretul, Deşertul Iudeii cu sfinţii lui puternici, Marea Moartă, Iordanul, Galileea cu marea sa, Muntele Sinai cu sfinţii săi au coborât apoi prin Evangheliile citite de Părintele Iulian, în decurs de zece zile.

Am simţit că am trăit un întreg an bisericesc, căci toate marile sărbători le‑am marcat acolo unde Dumnezeu le‑a pus pe pământ oamenilor. Naşterea Maicii Domnului, Naşterea Domnului, Aducerea la templu, Buna Vestire, toate în ordine cronologică până la Adormirea Maicii Domnului. Şi am trăit zece zile Liturghia, căci am cântat pe unde ne‑am oprit dulcile sale cântări. Şi am luat cina cu Domnul.

Un astfel de pelerinaj e un dar pe care îl doresc tuturor, fie ei mai mult sau mai puţin cunoscători de Dumnezeu. Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte‑ne pe noi, păcătoşii. Cu drag,

Mihaela Pipirig, Bruxelles 

Faţă către faţă

„Mergi la fraţii Mei şi le spune” (Ioan 20, 18). Iată mesajul şi în acelaşi timp responsabilitatea pe care o poartă cei care ajung şi se închină la sfintele locuri, şi anume: de a spune şi celor de acasă ceea ce ochii noştri au văzut, urechile noastre au auzit şi inima a simţit, spre întărirea lor în credinţă, în dragoste faţă de Dumnezeu, spre o mai mare încredinţare că El poartă de grijă de noi toţi asemenea unui Frate mai mare. M‑am simţit asemenea unui oaspete în locurile în care Domnul a trăit, a murit şi‑a înviat. Nimeni nu merge în vizită doar ca să mănânce, ci ca să se bucure de realitatea unui schimb prietenesc de impresii, de o comunicare mai apropriată, mai caldă cu cel care te‑a invitat. Nu‑i puţin lucru a merge la locurile sfinte. Această primire, această întâmpinare a Domnului în locurile în care El a trăit este de fapt o întâlnire reală a mea, în calitate de făptură creată, cu Cel care m‑a creat, cu Creatorul, este acea vedere faţă către faţă. Este o întâlnire revelatoare, întrucât îţi dai seama că fiecare pas din viaţa ta făcut către Domnul, fiecare gest, fiecare jertfă pe care ai făcut‑o pentu El, pentru a te apropia de El, pentru a‑L cunoaşte mai bine, toate acestea nu au făcut decât să te crească şi să te aducă spre această întâlnire „faţă către faţă”, unde nimic nu este ascuns, unde te găseşti complet descoperit, fără taine sau strategii de disimulare, fără perdele, unde fiecare îl recunoaşte pe celălalt: Iată, te cunosc şi iată, Mă cunoşti, unde ajungi să exclami asemenea lui Iov: „Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te‑a văzut” (Iov 41, 5). Şi cu cât doi prieteni se cunosc mai bine, cu atât şi bucuria lor de a sta împreună la masă este mai deplină. Iată bucuria de care ne‑a învrednicit Dumnezeu! Şi aşa cum de la un prieten nu pleci niciodată cu mâinile goale, Domnul ne‑a dat har peste har, clătinat şi îndesat, ne‑a binecuvântat şi ne‑a întărit prin cuvintele Sale: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mt. 28, 20).

Iuliana Trancă, Paris

Întotdeauna mi‑am dorit să mă simt mai aproape de Dumnezeu, iar în acest pelerinaj am reuşit. Am simţit că am fost şi l‑am „vizitat” pe Dumnezeu, iar prezenţa Lui aşa puternică m‑a făcut pentru câteva momente să îmi doresc să rămân acolo ca să nu pierd niciodată acea legătură strânsă ce s‑a creat între mine şi El, în acele locuri sfinte. Mi‑am dat seama apoi că am „urcat o treaptă” către Dumnezeu şi că pot păstra acel loc indiferent în ce colţ al lumii sunt; depinde doar de mine.

Recomand acest pelerinaj oricărui om care doreşte să „urce o treaptă” către Dumnezeu şi nu numai.

Camelia Ilie, Telford, Anglia

Dacă doriţi să contactaţi Centrul de Pelerinaje al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale sau să primiţi informaţii despre pelerinajele viitoare, puteţi trimite un email la pelerin@mitropolia.eu sau suna la numărul +33 6 05 68 94 50.