Zaheu sau ÃŽntâlnirea personală cu Hristos

În tradiÅ£ia liturgică slavă, Evanghelia lui Zaheu închide întotdeauna timpul de după Rusalii. Este o tradiÅ£ie frumoasă, pentru că, după ce am străbătut lungul drum duhovnicesc al acestui timp liturgic care este al lucrării personale a creÅŸtinului împreună cu Duhul Sfânt, ajungem, am putea spune, prin această extraordinară iconomie a lui Hristos care sparge toate canoanele, la o apoteoză duhovnicească, pe care am putea‑o intitula triumful Duhului asupra Literei. Această Evanghelie este o mângâiere pentru toÅ£i oamenii, înainte de a începe urcuÅŸul duhovnicesc care ne va duce către PaÅŸte.

Domnul a început deja de ceva timp „urcarea Sa către Ierusalim”, trecând prin Perea (malul stâng al Iordanului), ÅŸi la intrarea în Ierihon vindecă pe orbul Bartimeu, care îndată cu glas mare „dă slavă lui Dumnezeu” în persoana ÅŸi lucrarea lui rabbi Ieshouah din Nazareth. Apoi Domnul intră în Ierihon¹. Evenimentul care va urma nu este relatat decât de Sf. Luca.

Faima lui rabbi este nemaipomenită. Este însoÅ£it de cei Doisprezece ÅŸi, probabil, de numeroÅŸi alÅ£i ucenici, precum ÅŸi de o mulÅ£ime iluminată de bucurie la învăÅ£ătura Sa ÅŸi la minunile pe care le săvârÅŸeÅŸte. Este un adevărat alai, care vesteÅŸte intrarea Sa mesianică în Ierusalim.

Å¢inându‑se deoparte de această mulÅ£ime bucuroasă se află un om bogat din oraÅŸ, foarte mirat de acest personaj pe care mulÅ£imea îl aclamă ca pe un proroc. Acest om, care se cheamă Zaheu², nu e un oarecare: este mai‑marele vameÅŸilor din oraÅŸ. VameÅŸii erau evrei care colaborau cu ocupaÅ£ia romană pentru colectarea impozitelor indirecte: ei avansau statului roman suma pentru un anumit loc ÅŸi o anumită perioadă, iar în schimb statul le îngăduia să perceapă direct impozitele, încredinÅ£ându‑le o funcÅ£ie publică, de unde în franceză numele de „publicains”. Prin faptul că adunau monedele cu efigia împăratului, care era adorat ca un dumnezeu, ÅŸi deci bani idoleÅŸti – necuraÅ£i –, ei deveneau „necuraÅ£i” din punct de vedere al ritualului iudaic, după Legea lui Israel, ÅŸi nimeni nu putea avea contact cu ei (nici să le vorbească, nici să‑i atingă, nici să mănânce cu ei, nici să intre în casele lor). Deoarece se străduiau să strângă mult mai mult decât dăduseră la stat, erau urâÅ£i de popor. La aceasta se adăuga luxul neruÅŸinat al vieÅ£ii lor, puternic elenizată, ÅŸi mai ales al înfăÅ£iÅŸării lor (veÅŸminte, podoabe, parfumuri…). Erau, de aceea, dispreÅ£uiÅ£i de toÅ£i evreii evlavioÅŸi³.

Or acest om, care putea trăi liniÅŸtit în cercul său de oameni bogaÅ£i, izolat de ceilalÅ£i evrei, îÅŸi pune întrebări despre rabbi Ieshouah: cine este acest om? Iată punctul cheie al întâmplării. BogăÅ£ia ÅŸi reuÅŸita sa socială nu‑i ajung. „Caută să vadă cine este Iisus.” Nu ce este Iisus, ce reprezintă El ÅŸi nici ce se spune despre El, ci cine este El. Åži vrea să‑L vadă. Este singura dorinÅ£ă care îl stăpâneÅŸte pe Om de la izgonirea sa din Grădina Raiului: să vadă pe Dumnezeu. Nu există adevărată întâlnire fără a vedea persoana faÅ£ă către faÅ£ă. Pentru Om, nu există decât un singur Celălalt: Dumnezeu, care este prototipul său. Dumnezeu este singura obsesie a Omului căzut⁴. Însă iată că mulÅ£imea este numeroasă, iar el este „mic de statură”. Cum să facă? Nu se descurajează, nu zice „lasă…”. E mic, e adevărat, dar este isteÅ£ ÅŸi iute de picior. Atunci se gândeÅŸte cum să facă, apoi aleargă ÅŸi o ia înainte, adică depăÅŸeÅŸte mulÅ£imea care merge încet. GăseÅŸte un copac cu ramuri joase, un sicomor⁵, ÅŸi se urcă în el. Este o tactică excelentă: în acest fel nu poate să nu‑L vadă.

Åži într‑adevăr Domnul trece chiar pe lângă sicomor, iar Zaheu Îl vede în carne ÅŸi oase. Povestea s‑ar putea opri aici. 

Dar bunătatea de nespus a lui Dumnezeu iese în întâmpinarea celui mai mic gest pe care fiinÅ£a noastră îl face către El. Ce împreună‑lucrare minunată! Domnul ridică de îndată ochii ÅŸi îl vede. „Åži minunat lucru este în ochii noÅŸtri⁶”: fiecare fiinÅ£ă omenească poate să‑şi spună, ca Zaheu: „Dumnezeu m‑a văzut” sau, pur ÅŸi simplu: „poate că mă va vedea”. Privirea lui Dumnezeu asupra noastră schimbă totul: suntem transformaÅ£i. Nu numai că rabbi Ieshouah îl vede, dar îi ÅŸi vorbeÅŸte, chemându‑l pe nume, numindu‑l ca persoană, deÅŸi nu avea cum să‑l cunoască: „Zaheu, grăbeÅŸte‑te de coboară...”. Pune‑te la nivelul lui Dumnezeu, Care este smerit, fă drumul pocăinÅ£ei, lasă deoparte mărirea exterioară pentru a deveni mare pe dinlăuntru, „…căci astăzi trebuie să intru în casa ta”. Ce lovitură! Cel mai faimos rabbi din Israel cere să fie primit în casa unui vameÅŸ! Ce răsturnare de valori! Zaheu nu pregetă: „se grăbeÅŸte să coboare” ÅŸi primeÅŸte pe Dumnezeu în casa sa „cu bucurie”. Este întâlnirea vieÅ£ii sale: nu trece pe lângă ea. Dar de îndată mulÅ£imea ÅŸopteÅŸte, evreii evlavioÅŸi sunt scandalizaÅ£i: totuÅŸi se credea despre Iisus că este un adevărat proroc, ÅŸi iată că nu Å£ine nici măcar Legea… Se aud adesea astfel de vorbe în Biserică, după 2000 de ani: clerul preferă de multe ori regulile în locul VieÅ£ii.

Zaheu îÅŸi dă bine seama de tulburarea pe care o provoacă Domnul. Atunci face o minunată mărturisire publică, adresându‑se lui Hristos, Stăpânul casei sale: „Iată, Doamne, dau săracilor jumătate din bunurile mele….”. Fac ca Tine, mă lepăd de bogăÅ£iile mele, pentru a face bine celorlalÅ£i, urmez bunătăÅ£ii Tale. Åži adaugă: „iar dacă am înÅŸelat pe cineva, îi întorc împătrit”. Este foarte posibil să mă fi purtat rău, să fi fost necinstit, să fi înÅŸelat bieÅ£i oameni, le cer iertare ÅŸi‑mi îndrept greÅŸeala. Aceasta înseamnă: dacă am furat 100 €, dau înapoi 400. Statele noastre moderne ÅŸi societăÅ£ile noastre rareori sunt atât de precise! Zaheu s‑a schimbat. Privirea lui Dumnezeu l‑a schimbat. Venirea lui Dumnezeu în casa sa, adică în el însuÅŸi, l‑a transformat: este un om înnoit, mântuit. Hristos rosteÅŸte atunci acest sublim logion : „astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia…”, adică inimii acestui om, „…căci ÅŸi acesta este fiu al lui Avraam”. Este adevărat că a căzut, ca voi toÅ£i, dar chipul Meu a rămas întru el: ÅŸi am venit să‑l aduc la lumină. Nimeni nu este pierdut pentru totdeauna. Acesta este înÅ£elesul celui de‑al doilea logion, care are caracter universal: „Căci Fiul Omului a venit să caute ÅŸi să mântuiască ceea ce era pierdut”. Aceasta ne aduce la ceea ce le spunea Hristos cărturarilor ÅŸi fariseilor care Îi reproÅŸau bunăvoinÅ£a ÅŸi ÅŸopteau între ei pentru că se dusese la un ospăÅ£ mare în casa vameÅŸului Levi (viitorul Sf. Matei) la chemarea acestuia: „Nu cei sănătoÅŸi au trebuinÅ£ă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem nu pe cei drepÅ£i, ci pe cei păcătoÅŸi la pocăinÅ£ă”⁷. Slavă Å¢ie, Doamne Iisuse Hristoase, slavă Å¢ie!

Părintele Noël TANAZACQ, Paris

Note: