Cuviosul Andrei Rubliov si Sfântul Alexie de Ugina

4 iulie, pomenirea cuviosului ANDREI ROUBLIOV

 

Sfântul Andrei, cel mai de seamă dintre sfinÅ£ii iconografi, s-a născut în jurul anului 1360. Dorind viaÅ£a monahicească încă din copilărie, a mers la Lavra Sfintei Treimi, care era ocârmuită în acea vreme de sfântul Nicon (prăznuit în 17 nov.). Acesta din urmă l-a trimis la mănăstirea Serpoukov, sub ascultarea ucenicului său Atanasie, care l-a tuns în monahism. În urma hirotonirii întru preot, cum Atanasie era plecat la Constantinopol, Andrei s-a întors la Lavra Sfintei Treimi pentru a vieÅ£ui acolo în apropierea sfântului Serghie. Acolo a fost iniÅ£iat în arta iconografică, în parte de către împreună-nevoitorul ÅŸi fratele său întru Hristos, Daniel cel Negru care, originar din Bulgaria, i-a transmis noÅ£iunile de bază ale tradiÅ£iei moÅŸtenite din BizanÅ£. Cei doi au mers adesea la Moscova, la mănăstirea Andronic, întemeiată tot de sfântul Serghie ÅŸi unde Daniel îÅŸi începuse viaÅ£a monahicească, ÅŸi s-au împrietenit cu marele maestru al artei iconografice al Åžcolii de la Moscova, Teofan Grecul. Au lucrat împreună la pictarea bisericii cu hramul NaÅŸterea Maicii Domnului, apoi la cea a catedralei Arhanghelului Gavriil din Kremlin. În anul 1399, cel de-al doilea fiu al sfântului Dimitrie Donskoï, Gheorghe Dimitrievici, care locuia la Zvenigorod, a rânduit construirea unei catedrale ÅŸi a unei mănăstiri în acest oraÅŸ, ÅŸi i-a invitat pe cei mai buni artiÅŸti ai vremii pentru a o picta. Sfântului Andrei i-au fost încredinÅ£ate frescele catedralei. În anul 1405, Teofan l-a chemat înapoi de la Moscova la Kremlin pentru a picta iconostasul catedralei Bunei-Vestiri. Trei ani după aceea, împreună cu Daniel cel Negru, au lucrat la împodobirea catedralei Adormirii Maicii Domnului de la Vladimir. În jurul anului 1420 s-au întors la Lavră, unde au primit din partea igumenului ascultarea de a picta biserica principală a mănăstirii Sfintei Treimi. Sfântul Daniel a realizat frescele iar sfântul Andrei iconostasul, care cuprinde minunatele icoane ale Arhanghelului Mihail ÅŸi ale sfântului Pavel, ÅŸi mai ales binecunoscuta icoană a Sfintei Treimi, care se pare ca i-a fost inspirată de sfântul Serghie însuÅŸi.

Cei doi monahi iconografi dădeau dovadă de atâta râvnă pentru post ÅŸi rugăciune, încât erau plini de harul dumnezeiesc. PătrunÅŸi întru totul de dragostea dumnezeiască, îÅŸi întorceau mereu mintea ÅŸi gândul spre lumina dumnezeiască care strălucea în străfundul inimilor lor, singura lor grijă fiind de a transpune în culoare, pe pereÅ£i ÅŸi pe lemn, oglindirea acestei contemplări interioare. Când nu se îndeletniceau cu pictura, duminica, stăteau aÅŸezaÅ£i în faÅ£a cinstitelor icoane făcute de sfinÅ£ii lor predecesori, copleÅŸiÅ£i de bucurie ÅŸi lumină dumnezeiască[1]. De aceea Domnul i-a proslăvit în ceasul lor din urmă: Andrei a adormit cel dintâi (în jurul anului 1427), iar cum mai apoi ÅŸi Daniel s-a îmbolnăvit, l-a văzut în clipa părăsirii celor pământeÅŸti pe fratele său întru slavă, chemându-l cu bucurie la fericirea cea veÅŸnică ÅŸi fără de sfârÅŸit. Au fost înmormântaÅ£i împreună la mănăstirea Andronic, la a cărei pictură lucraseră împreună[2].

Toate icoanele pictate de sfântul Andrei sunt pline de har, iar unele dintre ele s-au dovedit a fi făcătoare de minuni; cea mai cunoscută ramâne fără îndoială cea a Sfintei Treimi, pe care Sinodul din 1551[3]a proclamat-o drept model pentru orice icoană ortodoxă. Această icoană este mult mai mult decât o evocare a apariÅ£iei celor trei Îngeri lui Avraam; în ea sfântul reprezintă, cu o măiestrie neasemuită ÅŸi o putere teologică inegalabilă, dragostea inefabilă care uneÅŸte Persoanele divine. MiÅŸcarea circulară sugerată de înclinarea capetelor Îngerilor ÅŸi de copacul din spatele scenei, precum ÅŸi perspectiva inversată, al cărei punct de plecare este privirea spectatorului, fac din credinciosul care stă cu evlavie în faÅ£a acestei « icoană a icoanelor » un participant la acestă „horă dumnezeiască”. Este poftit să ia loc la această masă, ca al patrulea oaspete, ÅŸi să guste din cupa arătată cu delicateÅ£e de către Înger, în care se disinge un animal jertfit, simbol al OspăÅ£ului euharistic.

 

22 august, pomenirea sfântului ALEXIE (Medvedkov) de UGINA, protoiereu^[4].

 

Născut în anul 1861, în regiunea Smolensk, părintele Alexie Medvedkov a învăÅ£at mai întâi la seminarul din aceasta regiune ÅŸi mai apoi la St. Petersburg. La capătul studiilor, nereuÅŸind să ia o hotărâre în privinÅ£a chemării sale preoÅ£eÅŸti, a mers să ceară sfat sfântului Ioan de Cronstadt (prăznuit în 20 déc.) care i-a dat binecuvântarea sa. Această întâlnire l-a marcat întratât încât personalitatea sfântului Ioan a fost modelul său pentru tot restul vieÅ£ii sale ÅŸi pentru misiunea sa pastorală. Hirotonit întru preot în anul 1895, i-a fost încredinÅ£ată o mică parohie de la Vroudy, în regiunea St. Petersburg. Vreme de optzeci de ani, s-a dăruit cu râvnă educaÅ£iei duhovniceÅŸti a turmei sale, ÅŸi mai ales celei a copiilor. Distingându-se prin activitatea sa pastorală, a devenit una dintre primele victime ale comunismului ÅŸi a fost arestat de bolÅŸevici în anul 1918. Mărturisindu-l pe Hristos în timpul martiriului, a fost condamnat la moarte, însă a scăpat de plutonul de execuÅ£ie datorită fiicei sale mai mari care s-a dat ca ostatec pentru a-l salva. A reuÅŸit să emigreze, împreună cu familia sa în Estonia, care tocmai îÅŸi câÅŸtigase independenÅ£a. Ajuns în mare sărăcie, a muncit timp de câteva luni ca miner, iar apoi ca paznic de noapte. A fost apoi rânduit să slujească ca preot la catedrala Botezului Domnului de la Iykhvi, ÅŸi s-a investit din plin în organizarea micii parohii de la Kohtla-Iarve precum ÅŸi în educarea tinerilor.

După trecerea la cele veÅŸnice a soÅ£iei sale, Părintele Alexie s-a stabilit în FranÅ£a, împreună cu cele două fiice ale sale ÅŸi cu nepotul său (1930). Mitropolitul Evloghie (Guéorguievsky) (1868‑1946), care păstorea la vremea aceea parohiile ruse din Europa occidentală, l-a primit la catedrala rusă din Paris, iar apoi i-a încredinÅ£at parohia Sfântul Nicolae de Ugina din Haute-Savoie, aproape de Grenoble, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor duhovniceÅŸti ale muncitorilor ruÅŸi care lucrau în uzina metalurgică. Pe lângă o situaÅ£ie economică precară, parohia s-a dovedit a fi o comunitate dificilă, împărÅ£ită între mai multe tendinÅ£e. Unii enoriaÅŸi nu încetau să-l critice pe Părintele Alexie pentru slujbele sale, considerate ca fiind prea lungi, sau pentru modul prea modest al acestuia de a se îmbrăca. Au făcut plângere împotriva lui la mitropolit, care l-a convocat la Paris, însă prelatul ÅŸi-a dat repede seama că bătrânul preot, smerit ÅŸi plin de bunătate, era victima unor calomnii, astfel că a schimbat consiliul parohial. CopleÅŸit de greutăÅ£ile din parohie ÅŸi din familie, dar mulÅ£umindu-i Domnului pentru toate, fără a cere nimic, Părintele Alexie se dăruia rugăciunii, iar puÅ£inii bani pe care-i avea îi dădea acelora care erau mai nevoiaÅŸi decât el. Slujea zilnic Dumnezeiasca Liturghie, iar apoi rămânea la dispoziÅ£ia enoriaÅŸilor săi, mergând cu drag la aceÅŸtia acasă pentru a sluji. Pe lângă predicile sale, pline de încărcătură patristică, părintele iubea să adune copiii pentru a le vorbi despre minunile lui Dumnezeu.

Patru ani mai târziu, s-a îmbolnăvit de cancer la intestine ÅŸi cum starea sa de sănătate se înrăutăÅ£ea rapid, a fost transferat la spitalul de la Annecy. Fiii săi duhovniceÅŸti veneau să îl vegheze, iar părintele i-a rugat să îi cheme pe enoriaÅŸii care i se împotriviseră pentru a le cere iertare ÅŸi a se împăca cu ei înainte de moarte. A adormit în Domnul la 22 august 1934. Urmând sfatul medicului, care se temea ca trupul părintelui să nu înceapă să putrezească rapid, a fost înmormântat imediat, în prezenÅ£a întegii populaÅ£ii ruse de la Ugina.

Douăzeci de ani după aceea, pe 22 august 1956, cu ocazia unor lucrări în cimitir, trupul său a fost dezgropat, iar muncitorii au fost uluiÅ£i când au găsit nestricat trupul părintelui, precum ÅŸi veÅŸmintele sale liturgice în care era înfăÅŸurat, de parcă se odihnea acolo de doar câteva zile, în vreme ce sicriul era numai praf si pulbere. Strămutarea sfintelor moaÅŸte la cimitirul rus de la Sainte-Geneviève-des-Bois, aproape de Paris, la 4 octombrie 1957, în prezenÅ£a credincioÅŸilor emigraÅ£i din toate jurisdicÅ£iile, a fost un adevarat triumf al Ortodoxiei. MoaÅŸtele au fost mai apoi puse în cripta bisericii, iar de atunci au înfaptuit numeroase minuni pentru credincioÅŸii care veneau să ceară intervenÅ£ia Sfântului Alexie[5].

 

Traducere din limba franceză de Ioana Căpităneanu, după Sinaxarul Părintelelui Macarie de la Simonos-Petras