De Rusalii, la Mănăstirea Sfântul Siluan

Început de vară capricioasă, examene în aer, iz de sărbătoare în căutare. Viaţa noastră e în ritmul sărbătorilor din calendar, aşa că şi acum, doritori de încă o întâlnire cu Domnul, ne-am gândit să facem un mic pelerinaj Nepsis, la mănăstirea Sfântul Siluan. Această mănăstire îşi are începuturile acum 18 ani, fiind construită pe o fermă în ruine, la iniţiativa Părintelui stareţ Syméon Cossec, şi cu binecuvântarea Arhimadritului Sofronie Saharov de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Anglia.

Mănăstirea e situată la Saint Mars de Locquenay, la 30 km de oraşul Le Mans, în Pays de la Loire şi la două ore de Paris, când cunoşti drumul şi nu te duce de nas un GPS.

13 călugări şi călugariţe, care sălăşluiesc în aceeaşi mănăstire, sub binecuvântarea Părintelui Syméon. Mănăstirea este închinată Sfântului Siluan şi mărturiseşte un mod de viaţă monastic urmând linia deschisă de Sfântul Siluan, – rugăciune pentru lumea întreagă şi sufletul deschis pentru oameni ce îl caută pe Dumnezeu.

Cunoşteam acest loc de ceva timp, îl simţeam ca pe un loc unde timpul ia forma veşniciei în Hristos, aşa că doream să facem cunoscut şi altor tineri (români mai ales, care să regăsească aici ceva din mănăstirile din ţară) acest loc şi împreună să ne bucurăm de rugăciune.

Nu era moment mai potrivit poate decât sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, pe care toţi Îl aşteptăm să Se sălăşluiască în viaţa noastră, ca să putem face Voia Tatălui.

Cu câteva aventuri fireşti la un drum necunoscut şi pentruun grup de oameni tineri, am reuşit să ajungem la mănăstire sâmbătă la amiază. După o masă în linişte, în trapeza mănăstirii, împreună cu alţi oaspeţi, cu maicile şi călugării, ne-am integrat rapid în ritmul mănăstirii, ajutând câte puţin la buna rânduială a lucrurilor. După-amiază am avut cu toţii o discuţie cu părintele Syméon în bisericuţa din criptă, prima biserică a mănăstirii, – înainte o veche pivniţă. Acolo, în acel întuneric relativ, am ascultat cu drag cuvânt de la Părintele şi am putut dialoga cu Sfinţia Sa. Ne-a vorbit despre drumul său în monahismul ortodox, despre istoria mănăstirii, despre rugăciune, despre iubire, despre modul de a ne apropia de Dumnezeu.

Părintele Syméon, care era în contact cu Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul a primit binecuvântrea Arhimadritului Sofronie să facă această mănăstire în cuvintele : « E imposibil, dar fă-o!

Cuvintele acestea, izvorâte dintr-o dragoste imensă pentru lume şi pline de smerenia neputinţei noastre, ni se par că ascund misterul întregii noastre vieţi : sunt multe lucruri imposibile în viaţa noastră, şi numai Domnul poate face din imposibil, posibil.

Câţiva dintre noi l-au întrebat pe părintele Syméon despre cum ne putem aduna în rugăciune, în ciuda gândurilor murdare care pot izvorî, şi cu atât mai puternice în Rugăciunea lui Iisus? Părintele ne-a răspuns că cel rău nu vrea să ne apropiem de Domnul şi că încearcă să împiedice rugăciunea noastră, dar noi, fie să nu le dăm atenţie, – căci gândurile vor veni mereu –, fie să ne luăm cu alte activităţi, utile pentru ceilalţi. Ne-a mai zis atunci părintele cât de important este faptul de a ne da seama că Dumnezeu ne iubeşte, toată viaţa noastră se schimbă, căci odată ce am înţeles acest lucru, ca un gest firesc de persoană iubită, vom dori şi noi să ne apropiem de Domnul şi să Îi răspundem la această iubire şi vom face eforturi pentru această iubire imensă care ni se dăruieşte.

Seara am participat la slujba de priveghere la praznicul Pogorârea Sfântului Duh. Biserica cea mare, dedicată Sfântului Siluan, era împodobită cu trandafiri şi verdeaţă la icoane.

Şi ca o « coincidenţă fericită » se pare că numele de Rusalii vine de la romani, Rosalia, sărbătoarea trandafirilor. Câteva ore de rugăciune ne-au apropiat de Domnul şi mai tare, în mijlocul florilor şi a întregii obşti.

Duminică dimineaţa am participat slujba Ceasurilor şi apoi la Sfânta Liturghie, împărtăşindu-ne cu Domnul la această mare sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt. După-masă am participat şi vecernia specială a îngenunchierii.

Apoi am cântat şi noi în româneşte Troparul Praznicului şi „cântări” închinate Maicii Domnului, iar fetele au continuat apoi să cânte diferite cântece în româneşte, alături de maicile care ne priveau cu drag.

Acest pelerinaj a fost pentru toţi (cei mai mulţi pentru prima dată în acest loc) un mare prilej de bucurie. Redăm aici impresiile unuia dintre pelerini : « Pelerinajul acesta a fost pentru mine o nouă experienţă deosebită, m-a făcut să descopăr un loc în care binecuvântarea lui Dumnezeu îţi încălzeşte inima şi te îndeamnă să arunci povara păcatelor şi să te înalţi în rugăciune şi cântare spre hora plină de veselie a îngerilor. Un loc plin de simplitate şi bun gust, rupt de timpul şi spaţiul civilizaţiei noastre urbane, aflat totuşi la câteva zeci de kilometri de acesta. Hainele cernite ale călugărilor şi măicuţelor nu ascund nici pe departe suferinţă şi întristare, ci bucurie, speranţă şi încredinţarea că Dumnezeu îi poartă spre Înălţimile cerului. Bucuria dinlăuntrul inimii ţâşneşte, dă pe dinafară, natura însăşi e impregnată. M-a impresionat simplitatea şi modestia locului şi a oamenilor, simplitate care ascunde în ea o bogăţie nepreţuită, aceea a iubirii pentru Dumnezeu. Nu este o altă sursă a fericirii în viaţa aceasta decât iubirea pentru Dumnezeu, şi cei care au gustat din aceasta nu se mai pot sătura. »

După ce am luat binecuvântare de la Părintele Syméon, am plecat duminică după-amiază spre Paris, şi ne-am oprit pentru un mic moment turistic în oraşul Le Mans, unde am vizitat catedrala şi centrul vechi al oraşului. Ne-am oprit şi am mâncat împreună, după care ne-am continuat drumul spre Paris, pe care l-am regăsit târziu în noapte, acelaşi, ca un prieten vechi, fidel...

 

Camelia-Mihaela Dascălu