CRUCEA

În a treia duminică din Postul Mare, la fel ca ÅŸi în timpul Săptămânii Mari, Biserica ne pune în faÅ£a ochilor Crucea Domnului Nostru Iisus Hristos.Să ne amintim că, înainte de toate, crucea este o invenÅ£ie oribilă, pe care diavolul i-a inspirat-o omului, pentru ca acesta să-ÅŸi ucidă ÅŸi înjosi fratele. Însă, odată cu Hristos, crucea devine o cale, Calea care mântuie ÅŸi îi redes­chide omului Raiul.

Noi mărturisim, împreună cu Biserica, că Hristos, după cum ne spun Scripturile, a acceptat în mod liber să moară pe Cruce, din ascultare faÅ£ă de Tatăl Său. Da, dar aten­Å£ie! Să nu facem aici o eroare de interpretare, o eroare monstruoasă, înÅ£elegând că Tatăl a vrut ca Fiul Său să fie răstignit. Să îndepărtăm de la noi această gândire blasfemiatoare, absurdă, vulgară chiar, dar atât de răspândită printre creÅŸtini. O gândire care face din Dumnezeu un tiran ucigaÅŸ — chiar dacă nu îndrăznim să recunoaÅŸtem deschis acest lucru —, o gândire care nu poate provoca în inima omului decât resentimentul, ura ÅŸi revolta împotriva lui Dumnezeu. În orice caz, o gândire care nu naÅŸte nici dragoste, nici încredere, nici speranÅ£ă. O gândire pur ÅŸi simplu păgână!

Tatăl nu a vrut niciodată ca Fiul Său iubit să cunoască moartea, de orice fel ar fi fost ea. La fel cum Tatăl nu a vrut niciodată ca vreuna din făpturile Sale — nici măcar o insec­tă — să cunoască suferinÅ£a. În Dumnezeu nu există nicio fărâmă de răutate. Sfântul Apostol Ioan ne spune că Dumnezeu este Iubire. Acest cuvânt ar trebui să ne fie de ajuns, indiferent de dificultăÅ£ile pe care le-am putea întâmpina atunci când ne aplecăm asupra unor subiecte ca ÅŸi răul, iadul, suferinÅ£a celor nevinovaÅ£i, atotputernicia lui Dumnezeu, etc... Ceea ce Tatăl a vrut din totdeauna este ca toÅ£i oamenii să fie mântuiÅ£i ÅŸi să ajungă să cunoască fericirea cea adevărată. Să fie mântuiÅ£i pur ÅŸi simplu prin mila ÅŸi dragostea lui Dumnezeu. Hristos Åži-a însuÅŸit întru totul această voie a Tatălui. Nici nu putea să facă altcumva. Pentru aceasta a venit El în lume: să ne aducă vestea acestei mântuiri, dăruită nouă de Tatăl Cel milostiv. însă această veste bună nu putea decât să lovească în plin în toate concepÅ£iile despre Dumnezeu ÅŸi despre Mântuire pe care le avea lumea, inclusiv lumea religioasă a acelor timpuri (ÅŸi ale timpurilor noastre, de asemenea). Vestea cea bună a Evangheliei nu putea decât să provoace furia puterilor infernale care, prin minciună, Å£in lumea sub stăpânire. „Lumea întreagă zace sub puterea Celui Rău.” (1 Ioan 5, 19) însă Domnul Hristos, trimis fiind de Tatăl Său, n-a dat înapoi de la a da mărturie, în acelaÅŸi timp, de Dumnezeul cel viu ÅŸi adevărat ÅŸi de demnitatea infinită a omului. Nu a renunÅ£at la misiunea Sa, animat fiind de mila ÅŸi compasiunea Tatălui faÅ£ă de toată făptura sufe­rindă ÅŸi înstrăinată, nu a dat înapoi, oricare a fost preÅ£ul. Iar preÅ£ul perseverenÅ£ei Sale a fost moartea Sa, una dintre cele mai crude care există, moartea pe cruce. Hristos era conÅŸtient de acest lucru. Cu zbucium în suflet, cu sudoarea prefăcută în pică­turi de sânge, El a acceptat voia Tatălui, care a fost ca Fiul să-Åži îndeplinească misiunea până la capăt. Iisus nu s-a dat la o parte în faÅ£a acestei încercări, căci comu­niunea Sa cu Tatăl era per­fectă ÅŸi absolută iar dragos­tea Sa pentru noi fără pată. Astfel, obstacolul pus de diavol în cale pentru a nărui lucrarea lui Dumnezeu a fost depăÅŸit. Crucea a deve­nit instrumentul unei biru­inÅ£e totale asupra puterilor demonice ale vrăjmaÅŸului. Calea a fost deschisă pentru toată făptura care zace în robia suferinÅ£ei. Crucea s-a transformat din blestem în binecuvântare.

„Nu ÅŸtiu [...] altceva, decât pe Iisus Hristos, ÅŸi pe Acesta răstignit” scria Sfântul Apostol Pavel (1 Cor 2, 2).

Să ne amintim neîncetat de această dragoste dârză, eroică a lui Iisus, Martor credin­cios ÅŸi să ne împăcăm cu Tatăl pe care nu-L putem bănui de niciun fel de cru­zime faÅ£ă de Fiul Său, căci Fiul nu a făcut altceva decât să mărturisească dragostea nemăsurată a Tatălui pen­tru oameni.

De asemenea, să ne amintim că această cale urmată de Hristos este calea creÅŸtină, pe care este de aÅŸ­teptat să apuce oricine vrea să-I urmeze Domnului. „Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei.” (Ioan 15, 20)

Oricare ar fi preÅ£ul, ucenicul este chemat să rămână credincios adevărului care este dragoste, acea dragoste care poate merge până la lepădarea de sine. Această cale este eroică, fără îndoială, ÅŸi nimeni nu este obligat să o ur­meze (ÅŸi cu atât mai puÅ£in are dreptul să ceară acest lu­cru altuia), decât ca urmare a unei chemări interioare.

Fie ca această vocaÅ£ie să nu ne înspăimânte pe nici unul dintre noi, cei care am fost însemnaÅ£i cu semnul Crucii. Să nu ne lăsăm înspăimân­taÅ£i de preÅ£ul pe care l-am avea de plătit. Mai devreme sau mai târziu, toÅ£i ne vom pierde viaÅ£a ÅŸi vom îndura suferinÅ£a. Rămâne la latitu­dinea fiecăruia să socoteas­că drept pentru a regăsi, prin harul lui Dumnezeu, viaÅ£a cea adevărată, aÅŸa cum ne îndeamnă Domnul. Să ne păstrăm pacea. Să nu încetăm a contempla aceas­tă mare taină, Crucea biru­itoare a lui Hristos. Să o cin­stim cu recunoÅŸtinÅ£ă iar Dumnezeu ne va dărui, la vremea pe care o va consi­dera potrivită, harul de a ne angaja cu încredere pe ca­lea Crucii ÅŸi de a regăsi Raiul pe care nu ar fi trebu­it să-l fi părăsit vreodată.

„PomeneÅŸte-mă Doamne, când vei veni întru împărăÅ£ia Ta” (Luca 23, 42) a rostit tâl­harul cel bun, răstignit oda­tă cu Mântuitorul. Iisus i-a răspuns „Adevăr îÅ£i spun eu Å£ie: astăzi vei fi cu Mine în Rai!” (Luca 23, 43).

Slavă Å£ie, Cruce biruitoa­re a Domnului Nostru Iisus Hristos, semn puternic al biruinÅ£ei noastre! Cale ne­clintită ÅŸi adevărată către Cer, Hristos Cel înviat, iz­vorul încrederii noastre de­pline în iubirea ÅŸi milostivi­rea Tatălui ÅŸi Dumnezeului nostru! Amin.