Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Comunicat de Presă
Marți, 19 noiembrie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române al Spaniei și Portugaliei, în fața doamnei notar Maria Eugenia Reviriego Picon, a fost semnat contractul de cumpărare a imobilului de pe strada los Arijales, nr. 8, cod 28981, oraș Parla din comunitatea de Madrid. Imobilul a devenit proprietate a parohiei Sf. Anastasia Romana din Parla. La semnarea contractului, din partea parohiei a fost prezent preotul paroh Vasile Eugen Barz, însoțit de domnul Ignacio García-Baamonde, directorul financiar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Această achiziție, de o deosebită importanță, s-a realizat în cadrul Proiectului „Cumpărarea actualului spațiu de slujire pentru Biserica Ortodoxă Română din Parla”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Valoarea finanțării aprobate de Departamentul pentru Românii de Pretutineni pentru acest proiect este de 1.400.000,00 Lei. Imobilul pe care l-am achiziționat este luat în chirie din 2012, an în care s-a modernizat 100 % acest local de 294,05 mp, conform datelor cadastrale. Tot din 2017 avem licența de funcționare ca Spațiu de cult ortodox, ceea ce înseamnă că s-au respectat toate standardele tehnice și de calitate pentru ca acest lucru să se realizeze. Având un spațiu generos, se pot face aici evenimente diverse de promovare a identității românești. Avantajele spațiului propriu sunt enorme. Astfel, prin cumpărarea spațiului se îndeplinesc obiectivele propuse ale proiectului deachiziție a spațiului de slujire pentru Biserica Ortodoxă Română din Parla, cât și păstrarea identității lingvistice, culturale, istorice și spirituale românești pentru românii din Parla, Madrid.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team