Cu osârdie s-a mântuit cel după chip

„Întru tine Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă (N), duhul tău.”

Acest tropar general al sfintelor cuvioase femei (glas 8) ne vorbește despre „mântuirea celui după chip”, adică ne vorbește propriu-zis despre drumul pe care omul căzut, bolnav și slăbănogit îl are de parcurs spre izbăvirea de omul cel vechi – „stricat” de păcat – și îmbrăcarea în cel nou, înnoit de Hristos după chipul Ziditorului, precum și ducerea lui spre asemănare, așa cum iconograful duce un desen de la linii creionate la icoana deplină.

„Luând crucea ai urmat lui Hristos”, este primul pas, activ și lucrător, care e apoi explicitat: lucrând, nu oricum, ci cu osârdie (idee exprimată poetic în alte locuri prin „rodul însutit”), ascetul a învățat – și acestea sunt de fapt primele roade ale lucrării sufletești, că experiența harului îl învață pe ascet lupta, și, mai ales, lupta în situațiile noi –, a învățat să nu se uite la trup, ci să poarte grijă de suflet.

Propriu-zis, învățătura aceasta e cunoscută tuturor creștinilor după cuvintele Mântuitorului: „Nu purtați grijă pentru viața voastră ce veți mânca și ce veți bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? […] Așadar, nu vă îngrijorați spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? – că pe toate acestea păgânii le caută; că știe Tatăl vostru Cel Ceresc că aveți nevoie de toate acestea; ci căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu (iar “împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” – Luca 17, 21) și dreptatea Lui (gr. diakainosini – adică: suma tuturor virtuților), și toate acestea vi se vor adăuga vouă” (Matei 6, 25, 31-33).

Ceea ce aduce în plus textul troparului este: nu numai să nu poarte de grijă de trup, ci încă mai mult, „să nu se uite la trup” – maximalismul evanghelic: fără să fie omorâtori ai trupului(„Noi nu ne-am învățat să fim omorâtori de trupuri, ci de patimi” - Patericul, Avva Pimen, apoftegma 183), ei sunt totuși omorâtori ai cugetului cărnii spre slăvirea trupului, spre transformarea trupului carnal în trup pnevmatic, purtător de Duh.

Învățătura despre „să nu se uite la trup” este completată de o lucrare „pozitivă”: să poarte „grijă de suflet”, grijă de „lucrul cel nemuritor”. Grija de cele ce rămân după trecerea din această viață, în opoziție cu grija de cele lumești și trecătoare, căci „toate cele ce nu rămân după moarte sunt deșertăciune”, după cum spune o cântare din slujba înmormântării.

Åži lucrând toate acestea, urmează împreună-bucuria și împreună-cântarea cu îngerii, adică starea de mântuire.

Pr. Iulian Nistea