FRAGMENTE NEODIHNITE (MARTIE 2011)

   Asta Å£ine de dragoste: a privi la om ÅŸi a vedea în el o frumuseÅ£e de ne­răpit, iar totodată a te îngrozi de ceea ce viaÅ£a a făcut din el, a săvârÅŸit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferin­Å£ă, durere pentru că omul e nedesăvârÅŸit ÅŸi totodată minunarea pentru că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Åži iată, dacă pri­veÅŸti măcar o dată la om în felul acesta, poÅ£i să îl îndrăgeÅŸti, în pofida a tot ce le sare în ochi altora.

   Cât de des nu se întâmplă ca celui îndrăgostit să i se spună: „ce ai gă­sit la el? ce ai găsit la ea?” - ÅŸi omul dă răspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce minunată este, ce frumos este?...” Åži se dove­deÅŸte că, da, aÅŸa ÅŸi este - omul cu pricina e mi­nunat, pentru că cel care iubeÅŸte vede doar ră­nile. De lucrul acesta, iată, e foarte important să nu uităm. Este extrem de important să ne amintim că dragostea este realistă până la ca­păt, că ea îl cuprinde în întregime pe om ÅŸi că ea vede, ea este văzătoare, însă în loc să osân­dească, în loc să se lepede de om, ea plânge pentru schilodirea lui ÅŸi este gata să îÅŸi dea viaÅ£a pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat să fie îndreptat ÅŸi tămăduit. Asta este ceea ce se numeÅŸte atitudinea „cu întreagă înÅ£elepciu­ne” faÅ£ă de om, acesta este adevăratul princi­piu al dragostei.

   Antonie de Suroj, Taina iubirii

 

   Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăÅŸte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeÅŸte pe fratele său, pe care l-a vă­zut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Åži această poruncă avem de la El: cine iubeÅŸte pe Dumnezeu să iubeas­că ÅŸi pe fratele său.

   I Ioan, IV, 20-21

  

   Acum ÅŸtiu, ÅŸtiu că orice ură, orice aversiune, orice Å£inere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înÅ£elegere, bunăvoinÅ£ă, simpatie, ori­ce purtare cu oamenii care nu e la nivelul gra­Å£iei ÅŸi gingăÅŸiei unui menuet de Mozart... este un păcat ÅŸi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alunga­rea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreÅ£, orice rea dispoziÅ£ie este de la diavol ÅŸi strică totul. Acum ÅŸtiu, am aflat ÅŸi eu...

   Nicolae Steinhardt, Acum ÅŸtiu, am aflat si eu...

 

   Se zicea despre avva Theodor că în­tr-o zi, pe când ÅŸedea la schit, a ve­nit la dânsul un demon vrând să intre la el; însă Theodor l-a legat la intrarea în chilie. Apoi un alt demon a încercat să in­tre, dar ÅŸi pe acesta l-a legat bătrânul. Venind ÅŸi un al treilea demon i-a găsit legaÅ£i pe cei doi ÅŸi i-a întrebat: „de ce staÅ£i aici, afară?”. Åži i-au răspuns lui: „fiindcă înlăuntru ÅŸade cu­viosul ÅŸi nu putem intra”. Insă cel de-al trei­lea demon, fără a fi descurajat, ÅŸi-a făcut avânt să intre în chilia bătrânului. Iar avva Theodor l-a legat ÅŸi pe el de îndată. Deci, temându-se demonii de rugăciunile bătrânului, l-au ru­gat zicând: „slobozeÅŸte-ne pe noi”. Iar bătrâ­nul le-a zis: „duceÅ£i-vă!”. Åži ruÅŸinându-se ei, s-au risipit de acolo.

   Avva Theodor al Fermei, Patericul egiptean

 

   In A douăzeci si cincea oră de Virgil Gheorghiu vedem un Å£ăran român mâncând cu gravitate, atenÅ£ie ÅŸi re­cunoÅŸtinÅ£ă, ca ÅŸi cum s-ar împărtăÅŸi. Când masa este sărbătoare a întâlnirii, aspectul euharistic sporeÅŸte. „DaÅ£i mulÅ£umire pentru toa­te”, spune Pavel („euharistie” = mulÅ£umire).

   Există un anumit mod de a ne spă­la, de a ne îmbrăca, de a ne hră­ni, cu hrană sau cu frumuseÅ£e, un anumit fel de a-l întâmpina pe celălalt, un fel euharistic. Åži cred că mai există un mod euharistic de a ne duce la bun sfârÅŸit treburile zilnice, aÅŸa cum sunt ele, monotone, grele, mereu aceleaÅŸi (în fond, textul rugăciunii Tatăl nostru vorbeÅŸte de pâine, nu de vin, iar pâi­nea conÅ£ine ideea de necesitate); e nevoie de puÅ£ină detaÅŸare ÅŸi pur ÅŸi simplu să nu uităm de Dumnezeu, chiar dacă nu-I putem aduce decât oboseala, epuizarea ÅŸi, la limită, inca­pacitatea noastră de a dărui.

   Olivier Clement, Tâlcuire la rugăciunea Tatăl nostru

  

Doamne, nu ÅŸtiu ce să cer de la Tine.

Tu singur ÅŸtii ce-mi trebuie.

Tu mă iubeÅŸti mai mult decât mă pot iubi eu.

Dă-mi să-mi văd nevoile mele care sunt as­cunse de mine.

Nu îndrăznesc a cere nici cruce, nici mângâ­iere, numai să stau în faÅ£a Ta,

Inima mea îÅ£i este deschisă.

Pun toată nădejdea mea spre Tine.

Tu vezi nevoile mele pe care eu nu le ÅŸtiu, vezi ÅŸi fă cu mine după mila Ta.

ZdrobeÅŸte-mă ÅŸi mă vindecă.

LoveÅŸte-mă ÅŸi mă vindecă.

Mă minunez ÅŸi tac înaintea voii Tale celei sfinte prin judecăÅ£ile Tale cele nepătrunse de mine.

Mă aduc pe mine spre jertfă Å¢ie.

N-am dorinÅ£ă afară de a împlini voia Ta.

ÎnvaÅ£ă-mă să mă rog,

ÎnsuÅ£i Te roagă întru mine.

    Antonie de Suroj, Rugăciune

 

Selectia textelor : Daniel Chira