Adaugat la: 1 Decembrie 2010 Ora: 15:14

PE URMELE SFINŢILOR MARTIRI DIN LYON

PE URMELE SFINŢILOR MARTIRI DIN LYON

DE LA ORASUL FRAŢILOR LUMIERE (LUMINĂ) LA FETE DES LUMIERES (SĂRBĂTOAREA LUMINILOR)

   Sunt convins că sunteţi mulţi care cunoașteți Lyon-ul ca şi centru al gas­tronomiei franţuzeşti, ca loc de naştere al lui Antoine de Saint-Exupery sau ca loc al primei proiecţii cinematografice realizată de către fraţii Lumiere. Însă din ce în ce mai mulţi oameni asociază oraşul Lyon cu Sărbătoarea luminilor, sărbătoare în jurul căreia s-a făcut foarte multă publicitate în ultima vreme, motiv pentru care atrage câteva milioane de turişti în fie­care an. Ce este însă în accepţiune largă această Sărbătoare a luminilor? Este un festi­val ce constă în proiecţia de laser pe faţadele monumentelor principale din oraş pe ritm de muzică electronică şi se desfășoară în luna decembrie a fiecărui an între zilele de 8 şi 12. Şi poate vă puneţi deja întrebarea (legitimă de altfel) „ce avem noi, creştinii orto­docşi, de-a face cu o astfel de sărbătoare laică şi cum se face că am organizat un peleri­naj pe tema martirilor din Lyon tocmai în această perioadă?”.

Ei bine, cu toate că Franţa este astăzi o societate puternic laicizată, ea a fost un teren foarte fertil în istoria creşti­nismului încă din primele secole. Iar în această istorie oraşul Lyon a jucat un rol în ace­laşi timp precoce - fiind sediul primului episcopat al Galiei romane, şi foarte însemnat - prin jertfa de sânge adusă de Sfinţii Martiri din secolul al II-lea după Hristos.

 

SĂRBĂTOAREA LUMINILOR, UN OMAGIU ADUS FECIOAREI MARIA

   Sărbătoarea luminilor a fost doar puntea care ne-a permis să facem tre­cerea „în sens invers” de la sărbătoarea „luminilor” la sărbătoarea „lu­minii”, altfel spus dinspre lumina „creată” înspre lumina „necreată”. Să revenim la originea acestei sărbători aşa-zisă a „luminilor” ale cărei ori­gini sunt în realitate profund creştine. Ea s-a instituit încă din secolul al XVII-lea, celebrată în fiecare zi de 8 decembrie în cinstea Prea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, în semn de mulţumire că a scăpat oraşul de ciumă. Intr-adevăr, în urma rugăciunilor ardente ale lionezilor adresate Fecioarei Maria, epidemia de ciu­mă care bântuia sudul Franţei la acea vreme (1643) s-a oprit la numai câteva zeci de ki­lometri de Lyon şi drept urmare, Fecioara Maria a devenit protectoarea oraşului.

In timp, locuitorii au luat obiceiul de a aprinde lumânări la pervazul ferestrelor în fie­care seară de 8 decembrie, în semn de aducere aminte şi mulţumire iar in secolul al XIX-lea edilii oraşului au decis începerea construcţiei unei superbe basilici denumită „Notre Dame de Fourviere” pe amplasamentul cel mai înalt al oraşului (colina cu ace­laşi nume). Alături de basilică, o imensă statuie poleită cu aur a Fecioarei domină în­treg oraşul, de atunci şi până în zilele noastre. Aşadar, pare de la sine înţeles acum de ce Sărbătoarea luminilor a fost aleasă ca şi „fundal” pentru pelerinajul Nepsis.

 

LUGDUNUM - CAPITALA GALIEI ROMANE

   Oraşul Lyon a fost fondat de către romani în secolul al II-lea înainte de Hristos sub numele de Lugdunum. Acest avanpost al Imperiului Roman era atât de important încât se număra printre cele numai trei oraşe im­periale în care era staţionată o armată permanentă. De altfel, doi împă­raţi romani — Claudiu şi Marc Aureliu s-au născut la Lugdunum, care de­vine capitala Galiei romane în primele 2 secole după Hristos. Însă pentru noi, creştinii, importanţa acestei cetăţi romane rezidă în faptul că aici a fost atestat primul nucleu creştin organizat din această parte a imperiului, nucleu format din oameni care au plă­tit scump apartenenţa la comunitatea creştină şi mărturisirea credinţei lor în Domnul Iisus Hristos, dând tribut de sânge şi devenind astfel martiri.

   Înainte însă de a intra în miezul evenimentelor care au condus la jertfă, este esenţi­al să înţelegem care era contextul lor socio-politic. Imperiul Roman se afla in secolul al II-lea d. H. la apogeul său. Din punct de vedere teritorial cuprindea tot bazinul Mării Mediterane (Mare Internum), atacurile barbarilor nu se făcuseră încă simţite decât sporadic şi periferic iar pax romana părea să se fi impus peste tot. Liantul cultural care asi­gura unitatea lui de la un capăt la altul era reprezentat de cultul Cezarului şi al zeilor, cult prin care se manifesta loialitatea faţă de Roma. Acest lucru se întâmpla în mod re­gulat şi la Lugdunum, unde se afla un altar special dedicat Cezarului şi unde se adu­nau la fiecare început de august reprezentanţii celor 60 de oraşe ale Galiei romane. Cu această ocazie se organizau diverse festivităţi sângeroase, între care luptele de gladia­tori şi între animale erau foarte apreciate.

  

BAZELE CREŞTINISMULUI ÎN IMPERIUL ROMAN

   Aşadar, societatea romană era o societate foarte nemiloasă în care via­ţa oamenilor nu avea o valoare însemnată (speranţa de viaţă fiind până în 35 de ani), cu atât mai mult cu cât circa 40% din populaţie era formată din sclavi. Creştinismul începe să pătrundă în acest context în care cultul practicat era steril (consta în principal în rugăciuni de îmblânzire a mâniei zeilor) şi nu satisfăcea nici pe departe nevoia de spiritualitate a oa­menilor. Creştinismul aduce cu sine speranţa şi redă vieţii şi egalităţii între oameni valoarea pe care acestea o meritau. Şi nu pu­tem decât să ne imaginăm ce însemnătate putea să aibă pentru un sclav cuvântul „fra­te” atunci când venea din partea stăpânu­lui său sau al altui aristocrat creştin! A-şi asuma însă în mod public apartenenţa la creştinism comporta un foarte mare risc pentru că tocmai creştinii refuzau să par­ticipe la cultul Cezarului şi al zeilor, ceea ce îi făcea să fie consideraţi un pericol la adresa unităţii imperiului. Mai mult decât atât, li se aduceau felurite acuzaţii printre care cele de incest (confuzie datorată fap­tului că se adresau unul altuia cu „frate”, respectiv „soră”), de antropofagie sau cani­balism („Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu...”), ucideri ritualice etc.

 

ANUL 177 - PRIGOANA ŞI MARTIRIUL CREŞTINILOR DIN LYON

   Cunoaşterea evenimentelor care au condus la martiriul mai multor zeci de creştini în frunte cu întâiul lor epi­scop (Sfântul Pothin) este datorată scrierilor istoricului Eusebiu din Cezareea, autorul primei „Istorii biseri­ceşti” datând de la începutul secolului IV, scriere în care aduce mărturie despre cele petrecute cu aproape două secole în urmă. Istoricul reproduce fragmente importante dintr-o scrisoare despre care spune că o are „în faţa ochilor”, scrisă chiar în timpul per­secuţiilor de către creştinii supravieţuitori ai evenimentelor către „fraţii lor din Asia (Mică) şi Frigia”. Această scrisoare re­latează în detaliu martiriul creştinilor lionezi reuniţi în jurul episcopului lor, mar­tiriu care a avut loc între lunile martie şi august ale anului 177 d.H. Această atesta­re a unei organizări ierarhice specifice unei bisericii locale denotă deja importanţa co­munităţii creştine la acea vreme. Mulţi din­tre creştini erau greci sau orientali, iar Sfântul Pothin era originar din Smirna (Izmir) şi fusese ucenic al Sfântului Policarp, el însuşi discipol al Sfântului Ioan Evanghelistul. Se pare că insurecţia popu­lară împotriva creştinilor ar fi fost declan­şată de neparticiparea acestora la cultul ze­iţei Cybele, festivitate care s-a întâmplat să cadă tocmai în Vinerea Mare (29 mar­tie) din anul 177. Această atesta­re a unei organizări ierarhice specifice unei bisericii locale denotă deja importanţa co­munităţii creştine la acea vreme. Mulţi din­tre creştini erau greci sau orientali, iar Sfântul Pothin era originar din Smirna (Izmir) şi fusese ucenic al Sfântului Policarp, el însuşi discipol al Sfântului Ioan Evanghelistul. Se pare că insurecţia popu­lară împotriva creştinilor ar fi fost declan­şată de neparticiparea acestora la cultul ze­iţei Cybele, festivitate care s-a întâmplat să cadă tocmai în Vinerea Mare (29 mar­tie) din anul 177. Această neparticipare a fost imediat considerată ca fiind blasfematorie şi anti-imperială. Prigoana civililor de către alţi civili era însă interzisă prin lege (conform edictului împăratului Traian), așa că într-o primă etapă creştinilor li se inter­zice doar accesul în locurile publice. Ulterior însă, se porneşte o adevărată vânătoare ile­gală împotriva creştinilor, în ciuda faptu­lui că acelaşi Traian ordonase ca ei să nu fie căutaţi în mod special. Numai că noul împărat, Marc Aureliu, nu mai este la fel de favorabil creştinilor. Prin urmare, che­maţi în faţa legatului imperial, majoritatea creştinilor îşi mărturisesc în mod deschis şi fără tăgadă credinţa. Atunci ei sunt su­puşi caznelor celor mai cumplite, în frunte cu episcopul lor, care fiind foarte în vârstă (peste 90 de ani), moare la numai 2 zile după ce este aruncat în închisoare. Aceste perse­cuţii s-au desfăşurat nu departe de forumul roman, pe colina Fourviere, sediul adminis­traţiei imperiale la acea vreme. Apoi ele se mută în Amfiteatrul celor trei Galii, pe pan­tele celei de-a doua coline, Croix-Rousse, unde mai mulți creştini au fost lăsaţi pra­dă animalelor înfuriate între 1 şi 3 august 177. Printre aceştia se număra Blandine, o sclavă care în ciuda aspectului ei fragil este ultima care îşi dă sufletul, marcând me­moria populară şi exprimând totodată curajul şi forţa netulburate ale martirilor care iz­vorau din profunzimea credinţei lor. De notat că cetăţenii romani (11 la număr) au be­neficiat de un tratament special, ei fiind decapitaţi fără să fie supuşi la chinuri. In total, un număr de 49 de creştini sunt astfel ucişi, dintre care 25 de bărbaţi şi 24 de femei, fi­ind cunoscute inclusiv numele lor. Cadavrele au fost fie lăsate să putrezească în aer li­ber fie date la câini, resturile fiind apoi arse şi cenuşa aruncată în Ron, aproape de am­fiteatru, astfel încât creştinii supravieţuitori nu au putut să îi îngroape.

 

PELERINAJUL NEPSIS

   Un număr de 15 voinici şi voinicele, în principal din Paris şi Lyon, şi-au dat întâlnire pe un ger năprasnic în dimineaţa zilei de sâmbătă, 7 decembrie 2010, cu părintele Antoine Callot, preot paroh al Parohiei Ortodoxe Francofone cu hramul Întâmpinării Domnului din Lyon. Părintele Antoine ne-a fost ghid neobosit pe durata întregii zile de pelerinaj care a debu­tat cu vizitarea amfiteatrului celor trei Galii de la Croix-Rousse, amfiteatru descoperit în urma unor săpături de-abia în 1957 şi confirmat în 1958 prin găsirea dalei purtând inscripţia „.Amphitheatrum Caesaris Augusti. Sacerdos Rom. Et Aug.”.

   Următoarea etapă a fost reprezentată de Antiquaille despre care se crede că găzdu­ieşte temniţa Sfântului Pothin şi care, după ce a fost pe rând reşedinţă particulară, mânăstire şi spital, actualmente este sediul Spaţiului Cultural al Creştinismului la Lyon, ECCLY — Espace Culturel du Christianisme a Lyon. Acest spaţiu, actualmente în curs de amenajare, îşi propune să fie unul al celebrării memoriei creştinilor sub forma unui parcurs istoric al creştinismului. Aici am fost primiţi de către istoricul Emile Visseaux, unul din membrii fondatori ai ECLLY, care a reuşit să îmbine în mod admirabil dovezile istorico-arheologice cu viziunea creştină a evenimentelor aşa cum s-a păstrat ea în tradiţia populară.

   Revenind la temniţa Sfântului Pothin, ea este redescoperită în secolul al XVII-lea sub fundaţiile mânăstirii vizitandine care funcţiona pe acel loc. Însă reintroducerea ei ca loc de cinstire publică se produce ca urmare a apariţiei Sfântului Pothin în vi­sul maicii stareţe, căreia îi spune că îi va apăra şi le va veni în ajutor tuturor celor îl vor venera în acel loc.

   A urmat apoi vizitarea basilicii Sfântul Irineu, al 2-lea episcop al Lyon-ului, mort şi el martir, despre care există păreri cum că el este autorul scrisorii despre care vor­beşte Eusebiu de Cezareea. Basilica adă­posteşte moaştele Sfântului precum şi o groapă în care se crede că a fost aruncată cenuşa martirilor după ce a fost recupera­tă din apele Ronului, cenuşă reputată că ar fi fost făcătoare de minuni.

   Spre seară ne-am adunat la Parohia Ortodoxă Română Sfinţii Arhangheli al că­rei preot paroh este Părintele Cătălin Cordoş şi unde mai întâi am asistat la conferinţa Părintelui Antoine care ne-a permis sa aprofundăm istoria martirilor. Apoi a fost slu­jită vecernia la care au fost invitaţi şi eno­riaşi ai unor parohii romano-catolice, greco-catolice şi protestante.

   Ziua de pelerinaj s-a încheiat cu vizita­rea obiectivelor iluminate în cadrul Sărbătorii luminilor. Aş menționa aici fap­tul că, deşi proiecţiile se fac pe faţadele clă­dirilor, atunci când vine vorba de biserici, ele se pot vizita în interior unde celor ce în­drăznesc să intre li se explică sensul spiri­tual al sărbătorii.

   Duminică, 12 decembrie, am participat cu toţii la Sfânta Liturghie, care a fost ur­mată de o binemeritată agapă.

   Ţin să mulţumesc special Adrianei Popescu de la Lyon pentru excelenta orga­nizare şi dau slavă lui Dumnezeu pentru ca m-a învrednicit sa scriu aceste rânduri. (*)

Marius Tache, Lyon

 

*  Surse principale de inspiraţie: broşurile ECCLY şi notiţele Părintelui Antoine. 

PE URMELE SFINŢILOR MARTIRI DIN LYON

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni