Nepsis în vizită la AsociaÅ£ia Tinerilor OrtodocÅŸi Români din Germania (ATORG)

Nu e uÅŸor să fii credincios, nu e uÅŸor să ÅŸtii ce înseamnă să fii credincios ÅŸi, cu atât mai mult, nu e uÅŸor să te porÅ£i ca ÅŸi om credincios. DeÅŸi lucrurile sunt foarte simple, poate că tocmai în simplitatea lor constă greutatea.

PreasfinÅ£itul Sofian, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei

CredinÅ£a nu este ce crezi tu despre ceea ce crezi că tu crezi, ci să te pui în mâna lui Dumnezeu ca să vezi cât crede Dumnezeu din ceea ce crezi tu: a-Å£i măsura tot timpul credinÅ£a cu spusa lui Dumnezeu, a-Å£i cotrola fundamentul evanghelic al credinÅ£ei.[...] Între realismul cunoaÅŸterii lui Dumnezeu ÅŸi al apropierii în credinÅ£ă de El ÅŸi părerea noastră că Dumnezeu ar fi în jurul nostru, diferenÅ£a este uneori foarte mare.

Părintele Constantin Necula

La întâlnirea ATORG din 15-17 octombrie 2010, desfăÅŸurată la Falkenstein, în Bavaria, pe lângă cei 80 de tineri veniÅ£i din Germania ÅŸi Austria, au participat ÅŸi câÅ£iva tineri din Nepsis. Au venit pentru a-l asculta pe părintele Constantin Necula, dar ÅŸi pentru a se întâlni cu tinerii ortodocÅŸi români din Germania ÅŸi a da „mărturie prin prietenie” (cum bine spune motto-ul filialei ATORG din München). Această prietenie a început de fapt în Postul Mare din acest an, când un mic grup ATORG a participat la o activitate Nepsis la Paris[i] ÅŸi s-a continuat la Congresul Nepsis din septembrie, la Roma. Acolo, ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif le-a propus tinerilor veniÅ£i din Germania să se gândească la o colaborare mai strânsă, astfel încât tinerii din cele două mitropolii ortodoxe româneÅŸti din vestul Europei să poată beneficia de cât mai multe activităÅ£i organizate pentru ei, să se cunoască ÅŸi să se întărească unii pe alÅ£ii ÅŸi - de ce nu? - să înveÅ£e unii de la alÅ£ii.

Comentariu: „Grupul Nepsis” împreună cu PreasfinÅ£itul Sofian ÅŸi părintele Constantin Necula

Iar prima „lecÅ£ie” am primit-o chiar de la organizatorii întâlnirii de la Falkenstein, care au pus mult suflet în tot ceea ce au făcut ÅŸi i-au primit pe toÅ£i participanÅ£ii cu bucurie ÅŸi naturaleÅ£e. Åži, pentru că „fapta bună, ca să fie bună, trebuie să fie învăluită în smerenie”[ii], din atitudinea gazdelor noastre a lipsit orice fel de triumfalism sau încercare de a „ieÅŸi în evidenÅ£ă”. Personal, am remarcat sincronizarea între cei implicaÅ£i în echipa de organizare, dorinÅ£a lor discretă de a fi de folos în Biserică, firescul în relaÅ£ia cu îndrumătorul lor, PreasfinÅ£itul Sofian. AÅŸ spune că aceasta a fost „strategia” prin care s-a reuÅŸit crearea unui cadru în care toÅ£i participanÅ£ii să se simtă în largul lor. Sfânta Liturghie, conversaÅ£iile cu preoÅ£ii prezenÅ£i, discuÅ£iile pe grupuri, mesele luate împreună, vorbele schimbate la o cană de ceai, plimbarea prin Regensburg au fost tot atâtea prilejuri de întâlniri între persoane.

Comentariu: „Nepticii” la taifas cu părintele Constantin. 

Tema propusă spre discuÅ£ie a invitat la dezbateri despre graniÅ£a dintre credinÅ£ă ÅŸi necredinÅ£ă, despre diferenÅ£a dintre credinÅ£ă ÅŸi superstiÅ£ie, despre relaÅ£iile între „credincioÅŸi” ÅŸi „necredincioÅŸi”. Părintele Constantin a fost „solistul”: „Toată lumea crede că dacă te îndoieÅŸti eÅŸti în afara Bisericii.[ ...] Dom’le, mi-e greu să cred, dar când m-am lămurit sunt de nezdruncinat în credinÅ£a asta! Dar până nu-mi lămuresc raÅ£ional lucrurile la care inima mă aruncă nu pot să zic în gura mare «chiar cred în treaba aceasta.» [...] PocăinÅ£a este legată de îndoială ÅŸi de ieÅŸirea din îndoială. Doar când eÅŸti convins că Dumnezeu care-i înaintea ta e un Dumnezeu viu, abia atunci te comporÅ£i ÅŸtiind sigur că Dumnezeu nu poate fi fentat.[ ...] CredinÅ£a înseamnă război împotriva mediocrităÅ£ii, în primul rând a propriei noastre mediocrităÅ£i.”

„Există o formă de «animalizare» a necredinÅ£ei noastre, a îndoielilor noastre: devenim nervoÅŸi, iritaÅ£i, «n-a ieÅŸit cum vreau eu». Ne rugăm «Facă-se Doamne voia Ta... de-ar fi trei sferturi dintr-a mea.» DeÅŸi uneori exact sfertul pe care nu-l face Dumnezeu ca noi nu ne convine. Suntem tot timpul în această zbatere ÅŸi... este firesc. Pentru că Trupul lui Dumnezeu, [Biserica], e un trup dinamic, nu e un trup adormit, de somnolenÅ£i. PoziÅ£ia noastră în picioare în Sfânta ÅŸi Dumnezeiasca Liturghie arată dinamismul Bisericii noastre, arată că Biserica merge înainte pe baza credinÅ£ei, dar e o credinÅ£ă care se aprinde ÅŸi funcÅ£ionează pe baza îndoielii. Toată lumea, când le spunem că ne îndoim de o treabă sare: «Păcătos, e păcătos că se îndoieÅŸte!» UÅŸor! UÅŸor! PăcătoÅŸenia nu e să te îndoieÅŸti. PăcătoÅŸenia e să nu vezi dincolo de îndoiala ta răspunsul lui Dumnezeu, care este credinÅ£a. Devreme ce credinÅ£a e darul lui Dumnezeu, înseamnă că ea e răspunsul lui Dumnezeu la îndoiala mea proprie. De aceea e greu să cerÅ£i necredincioÅŸii, pentru că ei sunt lipsiÅ£i de un dar al lui Dumnezeu. Pot să-i cert că n-au darul lui Dumnezeu? Nu, dar pot să-i cert pentru că nu sunt dispuÅŸi să-l primească pentru că Hristos tot timpul revarsă dragostea ÅŸi bucuria Sa către toÅ£i.”

Din cuvântul părintelui Constantin Necula

Acestea sunt doar câteva dintre de vorbele de duh pe care le-am auzit la Falkenstein. Ca să înÅ£elegem cu adevărat ce a fost acolo, ar trebui să transcriem întreaga conferinÅ£ă. Åži chiar ÅŸi aÅŸa, tot ar fi greu, căci cuvântul scris nu poate surprinde veselia ÅŸi umorul părintelui, nici expresivitatea gesturilor ÅŸi nici farmecul istorisilor sale. „CreÅŸtinismu-i viaÅ£ă, nu-i gheaÅ£ă!” Aceste cuvinte  ale părintelui Serafim Popescu de la Sâmbăta ne-au fost reaminitite de PreasfinÅ£itul Sofian, care a continuat: „Din păcate însă, pentru cei mai mulÅ£i e un fel de gheaÅ£ă sau un fel de răceală din care-i tare greu să ieÅŸi, dar din care părintele Constantin a încercat să ne scoată un pic.”      

Un pic mai mult, aÅŸ spune eu, având în vedere dialogul la care părintele ne-a provocat: „DorinÅ£a mea sinceră e să vorbim împreună, să vă cunoaÅŸteÅ£i mai bine, să vă puneÅ£i întrebări în comun, pentru că lumea modernă are prea multe răspunsuri «deÅŸtepte» ÅŸi prea puÅ£ine întrebări realiste ÅŸi-atunci aÅŸ vrea să învăÅ£aÅ£i să puneÅ£i întrebările cumsecade, pentru că răspunsurile vin întotdeauna de la Dumnezeu.”

AÅŸa cum participanÅ£ii au fost foarte diferiÅ£i (ca vârstă, studii, profesie), la fel de variate au fost ÅŸi luările lor de poziÅ£ie. Unii doar au aÅŸteptat să primească cuvânt, alÅ£ii au îndrăznit să pună întrebări incomode, iar alÅ£ii au avut ceva de spus despre fiecare subiect pus în discuÅ£ie. Unele intervenÅ£ii - ca cele ce exprimau dorinÅ£a de înÅ£elegere a ceea ce credem ÅŸi de a acÅ£iona în viaÅ£a de zi cu zi conform credinÅ£ei noastre - au adus bucurie. Altele - ca ignorarea citirii Bibliei ÅŸi înverÅŸunarea cu care justificăm acest lucru - ne-au arătat ce departe suntem de a ne da seama că „Biblia nu este dată doar ca să ne informeze ci ÅŸi ca să ne transformeze, adică să ne transforme”[iii]; că citirea ei ne poate ajuta să ne vedem aÅŸa cum suntem ÅŸi să ne angajăm pe lungul drum pe care-l mai avem de parcurs până a-L cunoaÅŸte pe Dumnezeu aÅŸa cum El este.

Toate aceste lucruri au făcut ca întâlnirea ATORG de la Falkenstein să fie mai mult decât o „ieÅŸire turistică” sau un „prilej de socializare”. Majoritatea „nepticilor” au călătorit ore bune pentru a ajunge acolo ÅŸi s-au întors obosiÅ£i la casele lor. Însă, cred eu, nici unuia nu i-a părut rău; au plecat purtând în ei rugămintea părintelui Constantin:  „Niciodată în viaÅ£a voastră să nu spuneÅ£i că sunteÅ£i credincioÅŸi. Vă rog să spuneÅ£i atât: nu sunt decât robul lui Dumnezeu care nădăjduieÅŸte din toată inima lui ÅŸi cu toată dragostea lui pentru Dumnezeu că la sfârÅŸit Dumnezeu îi va spune: «Bine slugă credincioasă, ÅŸezi de-a dreapta mea».”

A consemnat Bogdan Grecu, Belfast