publicat in Icoane ortodoxe pe 1 Decembrie 2008, 21:45
„Betleemul a deschis Edenul, veniÅ£i să vedem; aflat-am desfătarea tainică înlăuntrul peÅŸterii; veniÅ£i să privim cele din rai. Acolo s-a arătat rădăcina cea neudată, odrăslind iertare; acolo s-a aflat puÅ£ nesăpat din care David mai înainte a dorit să bea; acolo Fecioara născând Pruncul, a potolit îndată setea lui Adam ÅŸi-a lui David. Pentru aceasta la Betleem să mergem, unde S-a născut Prunc tânăr Dumnezeu Cel mai înainte de veci” (Mineiul lunii decembrie)
În icoană, spre deosebire de tabloul religios, evenimentele mântuirii nu sunt interpretate în mod istoric. Istoria este aici tâlcuită într-un mod aparte. Un zugrav autentic nu creează viziuni romantice sau iluzii privitoare la un anume timp ÅŸi loc. Icoana nu stimulează sau provoacă emoÅ£ia unor amintiri ale unor timpuri, întâmplări sau civilizaÅ£ii de mult trecute (Arhimandritul Vasilios Gondikakis).
Ca să înÅ£elegem mai bine aceste lucruri, să privim imaginea pe care o reproducem pe această pagină. Este vorba despre NaÅŸterea Domnului zugrăvită pe peretele dinspre sud al bisericii Mănăstirii MoldoviÅ£a, în mijlocul numeroaselor chipuri ÅŸi evenimente împresurate ÅŸi parcă tivite cu superbi lujeri înfloriÅ£i ai Arborelui lui Iesei.
Oricât de sumară, sau mai bine zis de puÅ£in descriptivă ar fi reprezentarea acestui Praznic (situaÅ£ie întâlnită ÅŸi în fresca aleasă de noi), nelipsite din motivele vizuale ale nici unei alcătuiri iconice care îl ilustrează sunt peÅŸtera, asinul ÅŸi boul, pe care nici unul dintre evangheliÅŸti nu le menÅ£ionează. Matei relatează în capitolul I visul lui Iosif ÅŸi în capitolul II afirmă la început „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii”, ÅŸi, mai apoi, că magii au intrat „într-o casă” spre a se închina Pruncului (Matei 2, 11). Marcu îÅŸi începe Evanghelia cu propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul ÅŸi cu botezul lui Hristos, iar Luca mărturiseÅŸte că Maria ÅŸi-a culcat Fiul într-o iesle, „căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7). Ioan nu face nici o referire la evenimentul întrupării. AÅŸadar, Sfintele Evanghelii nu prea au oferit elementele necesare unei elaborări picturale.
Care ar fi atunci semnificaÅ£ia teologică a prezenÅ£ei celor două animale pe care iconarul se încăpăÅ£ânează să le zugrăvească în fiecare icoană a NaÅŸterii Domnului? Åži într-o oarecare criză de spaÅ£iu, pricinuită de numeroasa asistenÅ£ă care înconjoară Pruncul, iconarul tot le pictează, chiar dacă în multe cazuri acestea sunt nefireÅŸti de mici.
Unii au spus în felul următor: Într-adevăr, SfinÅ£ii EvangheliÅŸti nu pomenesc în scrierile lor despre ele. Însă Iosif, pentru a putea călători, avea nevoie de un asin; boul indica prezenÅ£a ÅŸi a altor dobitoace, a căror hrană era o iesle plină cu fân. Deci logica este cea care acoperă golul povestirii. Cam aÅŸa s-ar explica, potrivit acestei opinii, prezenÅ£a acestor animale în compoziÅ£ia pe care o analizăm. Lansarea ÅŸi susÅ£inerea unei astfel de tâlcuiri, simple, pare să fie la prima vedere rezonabilă. Numai că ea nu oferă lămuriri în ceea ce priveÅŸte insistenÅ£a iconarilor de pretutindeni pentru ca locul vieÅ£uitoarelor domestice să fie chiar în penumbra tainică a peÅŸterii, în imediata apropiere a Pruncului divino-uman.
TotuÅŸi, înÅ£elesul icoanei credem că trebuie căutat dincolo de nivelul literal al faptelor. Să ne amintim împreună un text al Profetului Isaia, care spune: „Boul îÅŸi cunoaÅŸte stăpânul ÅŸi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaÅŸte; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia 1, 3). Cine au fost, ne putem întreba, cei care L-au cunoscut pe Domnul ÅŸi I-au urmat Lui? Comunitatea creÅŸtinilor proveniÅ£i din iudei ÅŸi comunitatea creÅŸtinilor proveniÅ£i din păgâni, vom răspunde. Să privim acum cu atenție această icoană sau oricare alta în care este înfăÅ£iÅŸată NaÅŸterea Domnului, ÅŸi să observăm că peste tot, cele mai apropiate de „Cel neapropiat” sunt zugrăvite cele două vietăÅ£i domestice, ce parcă ar fi aplecate, cu evlavie, asupra unui izvor ca să-ÅŸi astâmpere în liniÅŸte setea.
Încet, încet începem să înÅ£elegem viziunea zugravului anonim care se lasă de-acum mai uÅŸor descifrată. Strategia punerii în pagină ÅŸi totodată insistenÅ£a iconarului par în acest moment să se justifice, iar corespondenÅ£a simbolică dintre cele două animale ÅŸi cele două comunităÅ£i sau popoare creÅŸtine, pe cât de neaÅŸteptată ne pare, pe atât credem că este de convingătoare. Stăruind asupra acestor înÅ£elesuri, ieslea întrupării ni se arată acum ca altar al lumii, din care „Pâinea vieÅ£ii celei veÅŸnice” se oferă ca hrană popoarelor pământului.
Prin urmare, Părintele Vasilios avea dreptate atunci când ne spunea că în icoană, spre deosebire de un tablou, istoria este interpretată într-un mod aparte. Asemeni imnografului, zugravul de icoane contemplă evenimentele din istoria mântuirii cu inteligenÅ£a ÅŸi cuminÅ£enia unei priviri călăuzite de Sfântul Duh ÅŸi le prezintă într-o lumină ce transcende ÅŸi transfigurează simpla naraÅ£iune descriptivă.
Pr. Ioan Gînscă