Transformarea Bisericii din Occident : începutul marilor reforme (secolele X-XI)

Cum se explică această evoluÅ£ie care în două secole a dus la o asemenea îndepărtare? Este oare suficient să invocăm pretenÅ£iile papale la primatul absolut sau inovaÅ£iile teologice de origine germanică precum faimosul filioque (în privinÅ£a căruia de altfel Roma a ezitat îndelung până să-l adopte, aÅŸa cum vom arăta într-un articol următor)? Între Roma ÅŸi Constantinopol mai avuseseră deja loc controverse teologice ÅŸi politice, până la urmă însă comuniunea dintre cele două patriarhii fusese restabilită, cum s-a văzut în cazul rupturii din vremea papei Nicolae I ÅŸi a Sfântului Patriarh Fotie al Constantinopolului (sec. IX). Dar în afara acestor probleme, Biserica occidentală a cunoscut din vremea lui Carol cel Mare ÅŸi până în secolul schismei o profundă transformare a structurilor sale esenÅ£iale (episcopi, preoÅ£i, mănăstiri), însoÅ£ite de o schimbare a înÅ£elegerii faÅ£ă de ceea ce este trupul Bisericii. Aceste schimbări fără precedent nu puteau să nu afecteze comuniunea cu ansamblul Bisericii.

I. Episcopi ÅŸi stareÅ£i puÅŸi în slujba suveranilor carolingieni ÅŸi a familiilor feudale

Ierarhii ÅŸi stareÅ£ii marilor mănăstiri sunt stâlpii organizării Bisericii. Transformarea lor în feudali supuÅŸi împăratului sau regelui îi îndepărtează de la misiunea lor definită de tradiÅ£ia Bisericii. Cum s-a ajuns la acest lucru în vremea carolingienilor? Spre deosebire de imperiul bizantin care moÅŸtenise o solidă administraÅ£ie romană, una din problemele imperiului carolingian consta în slăbiciunea mijloacelor de guvernare. Pentru a consolida construcÅ£ia statului, împăratul i-a supus pe episcopi ÅŸi pe stareÅ£i în serviciul său direct, acordându-le ceea ce am numi prerogative publice: justiÅ£ia civilă, colectarea impozitelor pentru stat ÅŸi chiar atribuÅ£ii militare, ceea ce era cel mai exagerat dintre toate. Aceste prerogative constituiau o sursă importantă de venituri, dar erau în acelaÅŸi timp obligaÅ£ii foarte apăsătoare, aÅŸa încât mulÅ£i episcopi se plângeau că sunt împiedicaÅ£i în lucrarea lor bisericească. Însă puÅ£in câte puÅ£in ei s-au transformat în adevăraÅ£i mari feudali, integraÅ£i în sistemul complex de relaÅ£ii de vasalitate, avându-l în frunte pe suveran. Suveranii carolingieni au început chiar să ceară în schimbul acordării unei episcopii jurământul de vasalitate (aÅŸa cum era obiceiul pentru prinÅ£i ÅŸi cavaleri), practică la care s-a renunÅ£at în secolul XI. Cu timpul, majoritatea episcopilor proveneau din familia suveranului sau din marile familii aristocratice, fără să fi primit o educaÅ£ie religioasă pregătitoare. Ei continuau să ducă o viaÅ£ă asemănătoare cu cea a fraÅ£ilor ÅŸi rudeniilor lor. Aceasta a dus la o mare decădere a moravurilor în rândul clerului. Simonia, în sensul comerÅ£ului cu tainele Bisericii, îndeosebi cu taina hirotoniei, devenise o practică generalizată. Suveranii dobândeau venituri considerabile din vânzarea scaunelor episcopale, iar episcopii la rândul lor recuperau mai departe averea cheltuită.
În acest context se simÅ£ea nevoia unei mari schimbări. Ea a început prin fondarea unei mănăstiri, Cluny, care va deveni centrul unei mari reforme a mănăstirilor în Occident ÅŸi mai apoi a unei reforme generale a Bisericii occidentale ÅŸi a papalităÅ£ii.

II. Cluny , centrul unei ample reforme a mănăstirilor din Occident

De ce această mănăstire a avut atâta importanÅ£ă în Evul Mediu occidental? Încă de la fondarea sa în 909, Cluny a primit privilegiul de a fi liberă de orice autoritate laică sau episcopală, cu excepÅ£ia papei. Aceasta a protejat-o faÅ£ă de orice influenÅ£ă a suveranilor sau a marilor familii feudale. Ea a putut să pună în miÅŸcare o amplă reformă a vieÅ£ii monahale, după vechea regulă a Sfântului Benedict de Nursia. Papa de la Roma a împuternicit pe stareÅ£ii de la Cluny să reformeze orice mănăstire care va cere acest lucru ÅŸi care va primi să intre sub ascultarea lui. Astfel stareÅ£ii de la Cluny, personalităÅ£i foarte puternice ÅŸi deosebit de respectate în epocă, mergeau neobosiÅ£i din mănăstire în mănăstire pentru a răspândi modelul de viaÅ£ă de la Cluny ÅŸi pentru a fonda noi comunităÅ£i. Vechi mănăstiri precum Fleury-sur-Loire (unde erau cinstite moaÅŸtele Sfântului Benedict), Lerins (fondată de Sfântul Ioan Cassian), Saint Denis de la Paris sunt reformate, iar printre noile fundaÅ£ii amintim Vézelay în Burgundia (dedicată sfintei Maria Magdalena) sau Moissac în Aquitania. În cursul secolului XI, Cluny devine „mama” unei mari familii de mănăstiri „fiice”: aproape 2000 de comunităÅ£i sunt reformate ÅŸi puse în subordinea centrului de la Cluny pe o vastă întindere din cuprinsul actual al FranÅ£ei, Germaniei, Spaniei, Italiei, ElveÅ£iei, Marii Britanii. Astfel s-a format o adevărată federaÅ£ie multinaÅ£ională, dotată cu o organizare administrativă foarte ingenioasă pentru epoca respectivă, care-ÅŸi avea splendida „capitală” la Cluny. Marea biserică de la Cluny, capodoperă a arhitecturii romane, era de o grandoare fără egal, rămânând cel mai mare edificiu al creÅŸtinătăÅ£ii până la construirea catedralei Sfântul Petru de la Roma în secolul XVI (însă nu o mai putem vedea, pentru că a fost distrusă la RevoluÅ£ia franceză). Această nouă formă de organizare monastică, neîntâlnită la aceste dimensiuni în Orient, constituie începutul dezvoltării diferitelor ordine mănăstireÅŸti universale care vor marca istoria Bisericii catolice (cistercienii, în jurul mănăstirii Citeaux, care vor reface într-un spirit mai ascetic modelul de la Cluny, apoi sub o nouă formă dominicanii ÅŸi franciscanii, mai târziu, iezuiÅ£ii, etc).

Care a fost folosul acestei reforme fără precedent? Cluny a avut meritul a de contribui la eliberarea Bisericii de sub stăpânirea puterii laice a suveranilor ÅŸi a feudalilor. Prin reforma răspândită cu zelul ÅŸi priceperea stareÅ£ilor săi remarcabili, disciplina monastică a fost restabilită, iar viaÅ£a spirituală a cunoscut o noua dezvoltare în tot Occidentul; această spiritualitate a urmat însă o cale diferită de cea a mănăstirilor din Orient, la fel ca ÅŸi evoluÅ£ia intelectuală, care s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de teologia SfinÅ£ilor PărinÅ£i. Dar privind din punctul de vedere al naÅŸterii unei noi civilizaÅ£ii, care va influenÅ£a în curând întreaga lume, mănăstirile clunisiene au fost centre spirituale ÅŸi intelectuale marcante. Ele au avut de asemenea un rol pacificator în contextul luptelor nesfârÅŸite dintre feudali, contribuind la respectarea de către laici a ceea ce se numea atunci „pacea lui Dumnezeu”. Însă toate acestea au fost umbrite de imensa bogăÅ£ie ÅŸi putere dobândite de Cluny, în pofida regulii sfântului Benedict, ca ÅŸi cum Biserica nu ar fi făcut decât să ia locul stăpânilor laici. Vom vedea în continuare că opera clunisiană a pregătit o mare reformă a Bisericii ÅŸi a papalităÅ£ii, decisivă pentru viitorul Occidentului.

Ioana Georgescu-Tănase