Fericitul Pahomie

În secolul IV, Fericitul Pahomie (+348) - întemeietorul vieții de obște a monahilor - a dărâmat un locaș de rugăciune pentru că era prea frumos.

 

„Fericitul Pahomie zidi în mănăstirea sa un paraclis și-i făcu portice și stâlpi de-a lungul brâului zidurilor, îl înfrumuseță foarte și fu mulțumit de lucrul lui pentru că l-a clădit frumos. Adunându-se însă întru sine își zise că, doar în urma lucrării diavolești ajunsese el să admire frumusețea lăcașului de rugăciune. Luând deci o frânghie și legând coloanele făcu o rugăciune întru sine; apoi poruncind fraților să tragă de frânghie, apleca într-o parte toate coloanele așa încât bolta se prăbuși peste ele. Åži zise fraților: Vă este de trebuință, fraților, să nu vă siliți a înfrumuseța lucrul mâinilor voastre ci, mai de grabă sârguiți-vă să se afle în fapta fiecăruia dintre voi ceva din harul lui Hristos și din darul Său, pentru ca nu cumva mintea căutând să dobândească laudă pentru lucrul săvârșit, să ajungă pradă demonului”.

(Viața Fericitului Pahomie, Editura Anastasia 1995, traducere, introducere și note: Nicolae, Mitropolitul Banatului)

 

Poziția lui Pahomie față de frumusețea arhitecturii ecleziale nu s-a generalizat. Atitudinea sa însă nu a fost uitată. Iată un exemplu: Zugravii Mănăstirii Sucevița îi acordă o atenție aparte, înfățișând gestul excentric al sfântului pe zidul tematic principal al bisericii. Conștienți de măreția lucrării lor, pictorii Suceviței nu au uitat lecția lui Pahomie - nu căuta laude pentru lucrul săvârșit!

Evident, noi ca Pahomie nu putem fi. Dar dacă el a dărâmat un locaș de rugăciune pentru că era înfrumusețat foarte, noi am putea să ne întrebăm: Ce-i de făcut cu locașurile de rugăciune care sunt urâțite foarte?!

Cine ar avea curajul să înlăture din biserică o pictură inadecvată și chiar străină învățăturii ortodoxe?

Cine ar avea curajul să golească bisericile de toate obiectele vrednice de un muzeu al kitsch-ului religios?

Deocamdată, există doar un singur răspuns: Pahomie!

 

Pr. Ioan Gînscă