De ce nu se folosesc intrumentele muzicale în cult? Despre utilizarea înregistrărilor și a isonului electronic în biserică (II)

În articolul de față o să atingem două subiecte care intră în aceeași sferă: utilizarea înregistrărilor audio în locul anumitor rugăciuni sau slujbe și utilizarea de către psalţi a isonului electronic în biserică.

1. Există situații când în biserică se pot pune, spre audiție, prin intermediul sistemului de sonorizare, diferite cântări bisericești, rugăciuni sau slujbe: atunci când biserica este deschisă credincioșilor spre închinare, dar nu se săvârșește nici o slujbă, când preotul spovedește, pentru a avea un fond sonor care să acopere convorbirea dintre duhovnic și credincios, în cazul în care nu există un spațiu potrivit pentru săvârșirea acestei Taine; ori în alte situații particulare, cum ar fi repetarea unor imne de către cântăreții bisericești.  

Însă nepotrivit este ca producțiile audio să înlocuiască, întru totul ori parţial, anumite rugăciuni sau slujbe (acatistele, Vecernia sau Utrenia). Acest lucru, chiar dacă este rar întâlnit, se întâmplă cel mai adesea în situațiile în care parohiile nu au cântăreț. Însă, chiar și așa, preoții trebuie să se asigure că atunci când săvârșesc Sfânta Liturghie vor avea în biserică măcar un credincios (condiție absolut necesară), iar acel credincios să poată fi rugat să citească un acatist, un canon de rugăciune de la Utrenia sfântului din ziua respectivă sau o catismă din Psaltire. Astfel, rugăciunea rămâne în firescul ei și‑l implică pe om în mod diferit, fiind împletită și cu un pic de osteneală, fără de care creștinul nu poate spori duhovnicește. 

La fel de nepotrivit este şi atunci când înregistrările audio sunt ale unor interpreți străini de duhul Bisericii, care exagerează printr‑o interpretare populară a imnelor sau printr‑o interpretare așa‑zis psaltică, ieșită din canoanele muzicii bizantine.¹  

De asemenea, o altă exagerare este ca în bisericile care nu au clopotniță, și implicit clopot(e), să se pună la începutul slujbelor o înregistrare cu sunete de clopot. Acest lucru poate fi rezolvat prin achiziționarea unui clopot de mici dimensiuni, care să fie instalat în apropierea ușii de la intrare, dacă contextul social permite acest lucru, sau chiar în pridvorul bisericii. Dacă se exclud aceste variante, preotul poate anunța începutul slujbei prin folosirea clopoțe-lului de mână, pe care îl folosește la Liturghia Darurilor înaintesfințite, atunci când credincioșii sunt avertizați că trebuie să îngenuncheze. 

2. Un alt lucru care ne preocupă este utilizarea isonului electronic de către unii psalți (cântăreți bisericești), la strană, în acompanierea cântărilor. Motivul introducerii unui astfel de instrument la strană este, de asemenea, lipsa de personal, mai precis lipsa isonarilor de la strană.² Știm că muzica psaltică este dependentă de acest ison, întrucât este monodică (se cântă pe o singură voce) și are nevoie de un fond care să‑i ofere stabilitate și plinătate, însă isonul electronic este artificial și de multe ori grotesc prin fondul sonor exagerat.

Un călugăr bătrân spunea că isonul este asemenea harului, care le întreține pe toate în existență și plinește toate lipsurile psaltului din cântare.³https://apostolia.eu/index.php/sono-dating-scan/jung eunji datinghttps://apostolia.eu/index.php/senior-dating-sites-near-me/best lesbian dating sites. De multe ori aceste cântări sunt asemănate cu manelele. Însă această asemănare este o nedreptate, pentru că atât manelele, ca gen muzical dezvoltat mai ales de membrii comunității rome, cât și interpretările unor așa‑ziși psalți, sunt departe de manelele care se cântau la curțile otomane și mai apoi la curțile domnilor din Țările Române. Acestea aveau o structură muzicală foarte complexă și puteau fi executate doar de interpreți carismatici. Deci, nu tot ce se cântă la strană este muzică bizantină, pentru că nu se urmează întotdeauna rigorile muzicii bizantine, și nici manelele din vremea noastră nu sunt manele…