Pomenirea Cuviosului nostru Părinte de Dumnezeu purtătorul Ioan Casian ÅŸi a lui Gherman, tovarăÅŸul său de nevoinÅ£ă, 29 Februarie
publicat in Sinaxar pe 7 Ianuarie 2022, 18:51
Părintele nostru Ioan Casian, hărăzit de Dumnezeu a aduce în Apus lumina monahismului răsăritean, s-a născut prin fericita lucrare a Proniei la marginile celor două lumi, în SciÅ£ia Mică, în Å£inutul Deltei Dunării (actuala Dobrogea în România), în jurul anului 365. Provenind dintr-o familie de neam, a urmat cu succes studiile clasice. Fiind însă mult însetat după desăvârÅŸire, a lăsat încă de tânăr bunurile amăgitoare ale vieÅ£ii lumeÅŸti pentru a merge în Å¢ara Sfântă, dimpreună cu prietenul său Gherman, „fratele (său), nu din naÅŸtere, ci în duh”, ÅŸi s-au făcut călugări într-o mănăstire de la Betleeem. După ce au primit primele învăÅ£ături ale vieÅ£ii de obÅŸte ÅŸi au aflat despre vieÅ£uirea călugărilor din Palestina, Mesopotamia ÅŸi Capadocia, simÅ£ind întru ei dorinÅ£a unei mai mari desăvârÅŸiri s-au hotărât să plece în pustia Egiptului, la pustnicii ale căror lupte le fuseseră lăudate de Sfântul Pinufrie [27 nov.], care fugise în mănăstirea lor pentru a scăpa de faimă. StareÅ£ul mănăstirii le-a dat binecuvântarea, deÅŸi cu unele îndoieli, punându-i să promită că se vor întoarce repede. Admirând ei rânduiala ÅŸi vieÅ£uirea obÅŸtilor de chinovie din Delta Nilului, Ioan ÅŸi Gherman s-au adâncit în pustie. Peste tot pe unde treceau îi căutau cu acrivie pe sfinÅ£ii singuratici, pentru a cinsti în ei slava harului ÅŸi felurimea roadelor sale ÅŸi pentru a-i întreba pe îndelete despre ÅŸtiinÅ£a sufletului.
ÎnÅ£elegând că pentru a primi cereasca lor învăÅ£ătură era nevoie să mai rămână în pustie pentru a împărtăÅŸi viaÅ£a acestor robi ai lui Dumnezeu, ÅŸi fiind încurcaÅ£i din cauza făgăduinÅ£ei ce o făcuseră, cei doi călători îi spuseră stareÅ£ului Iosif gândul lor, iar acesta, după o noapte de veghe, i-a încredinÅ£at că era mai de folos pentru ei să rămână în Egipt, fără a se îngrijora pentru făgăduinÅ£a pe care se pripiseră să o facă. LiniÅŸtiÅ£i de către Bătrân, au rămas deci ÅŸapte ani în Egipt, urmându-ÅŸi cu râvnă cercetarea lor duhovnicească. Din loc în loc, au ajuns până la vestita pustie a Sketei, întemeiată de Sfântul Macarie, „pustia slăvită, vrednică de a fi cinstită între toate”1, unde lupta în nevoinÅ£ă un mare număr de monahi, printre care se ilustrau mai cu seamă sfinÅ£ii Avva Moise, Serapion, Teona, Isaac ÅŸi preotul Pafnutie. Acesta din urmă le-a dat învăÅ£ătură mult ziditoare, spunându-le că nu îi e de ajuns călugărului să se lepede trupeÅŸte de lume, despuindu-se de bunurile sale pentru a se îngriji de sufletul său în nevoinÅ£ă ÅŸi liniÅŸtire, dar că e nevoie să facă ÅŸi cea de-a „doua lepădare”, care este a se despuia de obiceiurile de altădată ÅŸi de patimi, printr-o luptă lungă ÅŸi răbdătoare, presărată cu piedici, dar care duce la curăÅ£irea inimii. Acesta este Å£elul călugărului: să stea fără încetare de vorbă cu Dumnezeu prin rugăciunea cea de toată vremea, pe care mintea, nefiind risipită în grijile lumii, o ridică cu liniÅŸte ÅŸi pace în altarul curăÅ£it al inimii. Iar sfârÅŸitul lucrării sale este viaÅ£a veÅŸnică, unirea cu Dumnezeu, a cărei arvună se poate dobândi încă de aici, de jos, prin sfânta milostenie. Într-adevăr, ajuns la capătul celei de-a „doua lepădări”, cu sufletul tânjind către singurul lucru vrednic de dorit, călugărul trebuie să mai săvârÅŸească ÅŸi cea de-a „treia lepădare”, care cuprinde toată desăvârÅŸirea ÅŸi care este a alunga orice amintire a acestei lumi și pentru a se lăsa dus de Dumnezeu către lăcaÅŸurile veÅŸnice, într-o simÅ£ire de bucurie nespusă ÅŸi un val de lumină dumnezeiască.2
Astfel dobândind ÅŸtiinÅ£ă despre culmile vieÅ£ii monahiceÅŸti ÅŸi privind la întruparea lor vie în aceÅŸti slăviÅ£i pustnici, cei doi prieteni s-au dăruit cu mare asprime vieÅ£ii contemplative în tot timpul acestor ani petrecuÅ£i la Skete. În liniÅŸtea chiliei sale, Sfântul Casian a cercat el însuÅŸi apriga luptă a sufletului iubitor de Dumnezeu împotriva gândurilor pătimaÅŸe ÅŸi a demonilor zavistnici, ÅŸi mai cu seamă împotriva ispitei akediei („plictiseală”), care îi chinuie pe ermiÅ£i pentru a-i face să-ÅŸi părăsească pustnicia. Din această experienÅ£ă personală ÅŸi din învăÅ£ătura marelui Evagrie, pe care l-a întâlnit la Nitria, Casian a extras o ÅŸtiinÅ£ă subÅ£ire a luptei duhovniceÅŸti ÅŸi a celor opt patimi de căpătâi: lăcomia, curvia, zgârcenia, mânia, întristarea, akedia, slava deÅŸartă ÅŸi mândria.
Trecând ÅŸapte ani, Ioan ÅŸi Gherman s-au întors la Betleem, unde au dobândit de la stareÅ£ul lor îngăduinÅ£a de a trăi de atunci mereu în pustie, ÅŸi s-au întors cu grăbire în Egipt. Dar nu au putut găsi liniÅŸtea trebuitoare contemplaÅ£iei, căci înflăcărarea vehementă a episcopului Teofil al Alexandriei împotriva călugărilor învinuiÅ£i de origenism semănase peste tot tulburare ÅŸi spaimă, astfel că un grup de trei sute de călugări a fugit până la urmă de la Nitria. Ioan ÅŸi Gherman au urmat un grup de cincizeci, care a hotărât să caute adăpost la Constantinopol, sub oblăduirea marelui Sfânt Ioan Gură de Aur (în jurul anului 401). De cum i-a văzut, deosebind dintr-o privire fără putinÅ£ă de înÅŸelare calitatea sufletelor lor, sfântul arhiepiscop a izbutit să-l convingă pe Gherman să primească din mâinile sale preoÅ£ia, iar Casian diaconia. Cucerit de strălucirea sfinÅ£eniei Sfântului Ioan Gură de Aur ÅŸi de elocvenÅ£a sa sublimă, Casian s-a pus cu înflăcărare sub călăuzirea sa duhovnicească, primind a jertfi liniÅŸtea pustiei pentru a trage folos din prezenÅ£a unui astfel de învăÅ£ător. Dar la puÅ£ină vreme Sfântul Ioan Gură de Aur, victimă a răzbunării lui Teofil3, fiind surghiunit, Casian ÅŸi Gherman au fost trimiÅŸi în misiune la Roma, în tovărăÅŸia episcopului Paladie4, de cler ÅŸi popor, pentru a transmite papei Inochentie I o scrisoare de apel în favoarea sfântului arhiepiscop caterisit pe nedrept (405).
În cursul ÅŸederii sale la Roma, care a durat în jur de zece ani, Sfântul Ioan Casian a legat o strânsă ÅŸi durabilă prietenie cu arhidiaconul ÅŸi viitorul papă Leon [18 febr.], care, mai apoi, încrezător în cunoÅŸtinÅ£ele sale teologice, i-a cerut să alcătuiască o expunere a dogmelor Întrupării împotriva lui Nestor.5 Întors în Răsărit6, a întâlnit acolo doi episcopi gali surghiuniÅ£i: pe Heros, episcop de Arles, ÅŸi pe Lazăr, episcop de Aix, amândoi ucenici ai Sfântului Martin [11 nov.]. După moartea tovarăÅŸului său, Lazăr l-a convins pe Casian să-l urmeze la Marsilia, unde episcopul Proclu i-a primit cu bucurie ÅŸi i-a îngăduit lui Casian să întemeieze pentru călugări mănăstirea „Sfântul Victor”, pe mormântul unui mucenic din veacul al III-lea, ÅŸi pentru fecioare pe cea a Mântuitorului (416).
DuÅŸman al zgomotului ÅŸi al certei, sfântul ascet, „aflând, în intimitatea contemplaÅ£iei dumnezeieÅŸti taina unei păci netulburate ÅŸi blânde ÅŸi a unei seninătăÅ£i liniÅŸtite”, a rămas în tăcere, fără a căuta să se îndreptăÅ£ească. Åži-a dat cu pace sufletul Domnului în jurul anului 435. Socotit ca sfânt de către contemporanii săi, este cinstit de toÅ£i călugării din Apus ca Părintele lor ÅŸi ca unul dintre cei mai mari dascăli. Scumpele sale moaÅŸte sunt păstrate până în zilele noastre la abaÅ£ia „Sfântul Victor” din Marsilia7.
Sinaxarul Părintelui Macarie Simonopetritul, luna februarie