publicat in Din viaţa parohiilor pe 18 Noiembrie 2021, 20:55
Hramul parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva” de la Biserica „Saint Sulpice” din Paris a fost sărbătorit anul acesta pe parcursul mai multor zile, dată fiind limitarea în număr a celor care puteau participa la dumnezeiasca Liturghie, ca urmare a restric-țiilor sanitare din Franța. Cu alte cuvinte, privegherea sfintei a fost săvârşită miercuri seara, 13 octombrie, iar Liturghia de a doua zi, 14 octombrie (ora 7h00), de ziua sfintei, a fost precedată de acatist. Însă ziua de hram propriu‑zisă, cu slujire arhierească și agapă, organizate conform exigențelor sanitare în vigoare, a avut loc sâmbătă, 16 octombrie, o dată cu venirea în mijlocul nostru a Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, precum și a mai multor preoți din regiunea pariziană.
Au fost momente de frumusețe exprimată liturgic, de bucurie și de regăsire. Într‑o perioadă ca cea pe care o traversăm, prilejuirea unor astfel de momente umple inimile și aduce nădejde și dragoste. Resimțim nevoia de a fi unii cu alţii în Hristos, ca stare de normalitate a Bisericii și ca răspuns inspirat pentru starea actuală de lucruri, care ne preocupă atât de tare. Orice prilej, cu atât mai mult unul așa de mare, de „a petrece frații împreună” este ziditor și impulsionează trăirea de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, prin faptul că ne reîmprospătăm simțirea în Hristos. „Umpluți” la hram, purtăm această umplere cu noi și în viața curentă. Aşadar, nu numai în povești sărbătorile durează mai multe zile, ci și în adaptarea noastră liturgică la realitatea pandemică de acum. Dar nu ne simțim, din acest motiv, decuplaţi de la realitate, „ca în povești”, ci încă şi mai profund în miezul realității, ca unii puși în legătură cu esențialul, cu Însuși Hristos.
Pentru noi, de hramul acesta, lucrul cel mai important a fost să oferim cât mai multor oameni momente de sărbătoare, de căutare a binecuvântării sfintei ocrotitoare, clipe inspirate întru Domnul Cel aflat iubitor „în mijlocul nostru”. Iar hramul are o astfel de vocație, să ne poarte către starea de a simți că ceea ce se întâmplă trebuie trăit.
Desigur, așteptăm cu nerăbdare întoarcerea la normalitate, la o normalitate zero pandemică. Până atunci facem ce putem. Condițiile mai dificile nu ne împiedică cu nimic să căutam și să resimțim binecuvântarea Sfintei Parascheva. Spre folos...