Cuviosul Gherasim cel Nou purtătorul de Dumnezeu (20 octombrie)

publicat in Sinaxar pe 14 Octombrie 2020, 20:36

Sfântul nostru părinte Gherasim provenea din familia Notara, o importantă familie de origine bizantină din Peloponez. EvlavioÅŸi, părinÅ£ii l‑au trimis încă din tinereÅ£e să studieze Sfintele Scripturi, pentru care a arătat de la început multă dăruire. În pragul maturităÅ£ii, sfântul ÅŸi‑a părăsit patria ÅŸi s‑a dus în Insula Zakint, iar de acolo a străbătut întreaga Grecie. Din Tesalia s‑a îndreptat spre Marea Neagră, spre Constantinopol, Propontida ÅŸi Calcedon. Oriunde mergea căuta nevoitori desăvârÅŸiÅ£i care să‑l înveÅ£e arta artelor ÅŸi ÅŸtiinÅ£a ÅŸtiinÅ£elor. În cele din urmă a ajuns la Muntele Athos, unde, ca o albină sârguincioasă, a cules roadele virtuÅ£ilor tuturor nevoitorilor pe care i‑a întâlnit, ca să poată dobândi ÅŸi el dulceaÅ£a curăÅ£iei inimii. După câÅ£iva ani, Gherasim a părăsit Athosul pentru a merge în pelerinaj la Locurile Sfinte. La Ierusalim a fost hirotonit imediat ipodiacon, diacon ÅŸi preot de către Patriarhul Gherman al II‑lea (1537‑1579). După ce a slujit un an la Sfântul Mormânt, a rămas vreme de 12 ani în slujba patriarhului, nepărăsind totuÅŸi nevoinÅ£ele cele monahiceÅŸti. Într‑o zi a plecat în pustia Iordanului ÅŸi a petrecut acolo patruzeci de zile în post ÅŸi rugăciune, după pilda lui Hristos (cf. Mt 4, 1), apoi s‑a întors la patriarh ÅŸi ÅŸi‑a reluat slujirea.

Mai apoi, Sfântul Gherasim a părăsit Ierusalimul pentru a‑şi relua peregrinările. A petrecut o vreme în Muntele Sinai, de unde a plecat spre Alexandria ÅŸi către alte locuri din Egipt. După aceea a mers în Antiohia ÅŸi la Damasc, apoi a ajuns în Creta, dar s‑a întors în cele din urmă în Zakint, unde s‑a aÅŸezat într‑o peÅŸteră, departe de lume, în care a vieÅ£uit cinci ani de zile (1554‑1559), hrănindu‑se doar cu ceva legume, fără nici un pic de pâine ÅŸi sare. DeÅŸi trăia ascuns, a fost aflat de creÅŸtinii evlavioÅŸi, care, fără să stea pe gânduri, au venit în număr mare la el ca să‑i ceară binecuvântarea ÅŸi sfaturile. Dar, luând aminte la ce spun SfinÅ£ii PărinÅ£i, ÅŸi anume că nimic nu este mai păgubitor pentru monah decât cinstirile ÅŸi slava deÅŸartă, sfântul s‑a hotărât să pornească din nou la drum. S‑a aÅŸezat atunci într‑o mică peÅŸteră din Insula Chefalonia, unde a rămas aproape ÅŸase ani. Cum însă lumina nu poate sta ascunsă sub obroc, nici virtuÅ£ile Sfântului Gherasim nu au rămas ascunse, iar credincioÅŸii au venit din nou să‑l cerceteze, nelăsându‑l să se bucure de desfătarea cugetării la cele înalte. În cele din urmă pronia l‑a condus spre un loc ÅŸi mai retras al insulei, numit Omala, unde se afla o biserică în ruine, în care tocmai fusese descoperită o icoană făcătoare de minuni.

Aici sfântul a avut încredinÅ£are de la Dumnezeu că a venit vremea să primească ucenici. Douăzeci ÅŸi cinci de fecioare i‑au cerut să le fie părinte duhovnicesc, ÅŸi astfel sfântul a întemeiat o mănăstire, jertfindu‑şi isihia pentru a le transmite ucenicelor sale roadele harului ÅŸi ale experienÅ£ei duhovniceÅŸti, pe care Dumnezeu i le-a dăruit din belÅŸug. Mănăstirea, numită Noul Ierusalim, părea locuită de îngeri în trup.

Ajuns la o vârstă foarte înaintată, Sfântul Gherasim ÅŸi‑a văzut dinainte sfârÅŸitul ÅŸi le‑a chemat pe toate fiicele sale duhovniceÅŸti pentru a le da ultimele povăÅ£uiri. Apoi, după ce le‑a binecuvântat, ÅŸi‑a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, plin de bucurie ÅŸi de pace, la 15 august 1579.1 Trupul său nestricăcios, ce pare că doarme, răspândeÅŸte o mireasmă cerească ÅŸi săvârÅŸeÅŸte până astăzi mulÅ£ime de minuni. Sfântul Gherasim a devenit ocrotitorul Insulei Chefalonia ÅŸi al tuturor locuitorilor săi, ÅŸi mijlocitorul lor stăruitor în faÅ£a tronului lui Dumnezeu. Este cunoscut mai ales pentru puterea sa tămăduitoare, izbăvindu‑i pe demonizaÅ£i, care vin de pretutindeni să‑i ceară ajutorul. Prin ocrotirea sa, ortodoxia a putut dăinui în Chefalonia de‑a lungul multelor veacuri de stăpânire italiană.

Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul. Viețile sfinților, vol. II, luna octombrie, p. 265‑267

Note:

1. Pentru că această dată coincide cu Adormirea Maicii Domnului, pomenirea sfântului a fost mutată pe 20 octombrie, ziua mutării cinstitelor sale moaÅŸte (1581).