„Mai vrem încă o zi!”- tabăra MOREOM, Neamţ 2009

publicat in Taberele MOREOM pe 1 Septembrie 2009, 17:58

Către sfârşitul taberei, Înaltpreasfinţitul Iosif îi spune unuia din animatori: „Am văzut ce ţi-au scris copiii. E grozav.”... Cu zece zile înainte, imediat după festivitatea de deschidere, fiecare participant - copil sau animator, a tras la sorţi un bileţel pe care era scris numele altui participant căruia urma să-i fie înger păzitor.

Una din misiunile îngerilor a fost să-i însoţească pe cei pe care îi protejau prin mesaje puse pe furiş în „cutiile poştale” - nişte plicuri lipite pe un perete denumit „poşta taberei”, încât nimeni să nu-şi poată da seama de identitatea „îngerului” său. Mesajele acestea „grozave” scrise de către un copil care îl „proteja” pe unul din animatori erau ceva de genul „Îţi scriu, nu am altceva să fac; să te privesc, să-ţi cânt, aşa poate te fac să zâmbeşti” sau „Îmi va fi dor de tine. Multă sănătate de la îngeraş” şi nu exprimau altceva decât prietenia şi respectul care se înfiripaseră între copii şi animatori, bucuria şi voia bună care au domnit nestingherite în tabăra de anul acesta.

Desfăşurată între 17 şi 28 iulie, a patra ediţie a Taberei de Tradiţie şi Spiritualitate Ortodoxă organizată de Mitropolia noastră, a reunit anul acesta, la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din vecinătatea Mănăstirii Neamţ, 64 de copiii de origine română din Franţa, Irlanda, Italia, Portugalia şi România, însoţiţi de o echipă de animatori îndrumată de părintele Mircea Filip. Copiii, cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani, începeau fiecare zi cu o scurtă înviorare, urmată de rugăciunea de dimineaţă şi de micul dejun, după care participau la unul din atelierele de pictură icoană, teatru sau lucru manual. După prânz venea rândul atelierelor de muzică şi dans şi, bineînţeles, a jocurilor, care continuau apoi după cină şi rugăciunea de seară, până la ora de culcare.

Programul le-a dat tuturor ocazia să se împrietenească dincolo de diferenţele de vârstă sau de ţara din care veneau, să se joace, să se cunoască, să înveţe multe lucruri inedite, să se roage împreună. În atmosfera creată s-au încadrat perfect şi Sfintele Liturghii şi drumeţiile în munţii Neamţului, la schitul Icoana şi la rezervaţia de zimbri, şi excursiile la mănăstirile Agapia, Neamţ, Secu, Sihăstria, urcuşul pe jos până la schitul Sihla şi la peştera Sfintei Teodora, vizita Cetăţii Neamţului, bătaia cu apă într-o după-amiază caniculară, vânătoarea de comori, meciurile de fotbal dintre echipa taberei si echipa seminariştilor, asistatul la mulsul oilor înaintea focului de tabără de la stâna din apropiere. Prin intermediul tuturor acestora, copiii au experimentat ce înseamnă a trăi în comunitate, au învăţat că voia bună şi respectul merg mână în mână, şi-au pus în valoare talentele şi marele bagaj de cunoştinţe pe care l-au adus cu ei, au descoperit tradiţiile şi obiceiurile specifice zonei Moldovei.

Prezenţa sfinţilor în icoanele din paraclisul si biserica Seminarului, cadrul natural, condiţiile asigurate de personalul Seminarului, programul taberei, concentraţia mare de zâmbete, sancţiunile nostime de tipul genuflexiunilor, abilitatea animatorilor de a „da în mintea copiilor”, i-au ajutat pe aceştia din urmă să se deschidă şi să stabilească o adevărată comunicare prin care au învăţat tot atât de multe ca şi prin intermediul atelierelor. Nimic de mirare că de sărbătoarea Sfântului Ilie predica este în mare parte ţinută de Matei care la doar cei 10 ani ai săi ne povesteşte viaţa prorocului; că grupul „francezilor” rosteşte în cor „Tatăl Nostru” în franceză, la fel cum o face Ilinca în italiană sau Benedict şi Sebi în portugheză; că odată intrată în biserica Mănăstirii Agapia şi după doar câteva zile la atelierul de pictură, Alexandra exclamă: „parcă e un muzeu”, recunoscând imediat diferenţa dintre icoană şi picturile religioase ale lui N. Grigorescu; că Anda mulţumeşte pentru că i s-a dat ocazia de a citi un psalm la rugăciunea de seară; că după câteva zile copiii îşi înving sfiala şi „ţin strana” la fiecare rugăciune, încurajaţi de ceea ce au învăţat la atelierul de muzică; că maica Siluana e ascultată cu atenţie şi uimire în timp ce explică frescele din biserică dar mai ales atunci când le vorbeşte atât de deschis copiilor încât îi pune pe gânduri pe cei mai mari dintre ei; că Înaltpreasfinţitul Teofan este asaltat de întrebări, de la cele mai nostime gen „de ce au călugării barba atât de lungă?” până la unele cât se poate de serioase, gen „de ce se întâmplă minuni?”; că, după pregătirea necesară, se împărtăşesc cu toţii de sărbătoarea Sfântului Pantelimon; că, văzându-i cât de frumoşi sunt în fiecare seară adunaţi în paraclis, nu putem decât să-i mulţumim Domnului şi să-L rugăm „să scoată lucrători la secerişul Său” (Matei 9,38).

Ambianţa creată de-a lungul celor douăsprezece zile a fost sintetizată într-un mod foarte ingenios în adaptarea după „Micul prinţ” prezentată de către copiii din atelierul de teatru, spectacol la care au asistat Înaltpreasfinţitul Iosif, maica Siluana Vlad, precum şi o parte dintre profesorii Seminarului. O zi mai târziu, lor li s-a alăturat Înaltpreasfinţitul Teofan şi împreună au admirat lucrările participanţilor la celelalte două ateliere, pictură şi lucru manual.

Iar după toate acestea, la sfârşitul taberei, pe holuri şi în cantină au izbucnit strigătele copiilor: „Mai vrem încă o zi!”... Bucuria pe care copiii au exprimat-o prin aceste cuvinte, precum şi prezenţa şi binecuvântările ierarhilor ne dau speranţa ca în anii viitori să vedem o mai mare implicare a parohiilor din Mitropolie, astfel încât să nu mai putem număra pe degetele de la doar două mâini parohiile care au fost reprezentate în această tabără (fie prin copii, fie prin animatori). Căci devine din ce în ce mai clar că „o simplă apartenenţă socială la Biserică este insuficientă pentru a rezista seducţiilor şi minciunilor lumii” (1) şi, cum spunea Înaltpreasfinţitul Iosif, în viitor în Biserică vor rămâne doar cei în care va arde cu adevărat flacăra credinţei... Iar menirea acestei tabere nu este alta decât de a întreţine sau a face să scânteieze această flacără...

Bogdan Grecu

Notă

1. Archim. Jacob, „Saint Martin”, Apostolia (ediţia franceză), nr. 9, decembrie 2008.