Bunicul, paharul cu apă ÅŸi cana de ceai care a schimbat lumea

Era sfârÅŸit de an ÅŸcolar ÅŸi tocmai îmi susÅ£inusem bacalaureatul, tot oraÅŸul era înverzit, plin de flori, elevi cu zâmbete pe faÅ£ă, căci reuÅŸiseră să treacă ultimele examene, într-un cuvânt era o atmosferă de bucurie ÅŸi fericire, aÅŸ putea spune, pentru noi, cei tineri la acea vreme.

Pe atunci, ca acum ÅŸi dintotdeauna, lumea era cam săracă de pe unde mă trag eu, dar parcă aÅŸa ca în acel an ÅŸi ca în anii dinain­te care mi-i aminteam nu fusese de mult. ToÅ£i erau stresaÅ£i de faptul că nu aveau bani, dar cu toate acestea păstrau zâmbe­tul pe faÅ£ă, aveau un fel aparte de a trece peste greutăÅ£i, parcă nu le băgau în seamă, ÅŸi cu nădejde la Domnul mergeau înain­te. Lumea nu avea mare lucru, dar Îl avea pe Dumnezeu. Când ai multe lucruri, ai ÅŸi multe probleme ÅŸi porÅ£i grija la toate aceste lucruri ÅŸi averi, o groază de timp pierdut; când nu ai nimic ÅŸi eÅŸti sărac, ai o singură problemă – că nu ai nimic –, dar ai ÅŸi o mare binecuvântare, căci singurul lucru pe care cu adevărat îl ai e cel mai im­portant: Domnul!

Trebuie să vă mărturisesc că ÅŸi eu, cam de un an de zile, mergeam regulat la bise­rică, Å£ineam posturile ÅŸi încercam să fiu într-o bună rânduială creÅŸtinească, ca de altfel mulÅ£i alÅ£i tineri care au descoperit biserica după criza comunistă, când toate au căzut, eram liberi, dar ce să faci cu acea libertate? Am spus curajos „La revedere, Uniunea Sovietică”, însă era cam departe până la „Bun venit, Uniunea Europeană” Pe meleagurile de unde vin, suntem obiÅŸnuiÅ£i cu tot felul de Uniuni,care au fost mai mult imperii cotropitoare decât fraÅ£i salvatori, dar am ÅŸtiut tot timpul să ne păs­trăm zâmbetul pe faÅ£ă ÅŸi, cu mila ÅŸi ajuto­rul Domnului, am mers înainte.

Să revenim însă la ale noastre... AÅŸa a rânduit Domnul că am fost selecÅ£ionat pen­tru o bursă de studii în FranÅ£a; nu a fost meritul meu, a fost o lucrare a Domnului, pe care însă am înÅ£eles-o doar după mulÅ£i ani, dar toate îÅŸi au rostul lor ÅŸi în toate sunt ascunse lucruri mari care arată Slava lui Dumnezeu. Cu vestea aceasta neaÅŸteptată de a fi obÅ£inut bursa, am intrat ÅŸi eu în stre­sul pregătirilor ÅŸi al marii călătorii spre FranÅ£a, pentru studii – era totuÅŸi ceva de­osebit, trebuie să recunoaÅŸteÅ£i. Bani nu prea aveam, ca toată lumea, dar aveam un bunic mai umblat prin lume: era medic, ÅŸi încă unul foarte bun, care mereu era invitat pe la tot felul de simpozioane ÅŸi conferinÅ£e. Într-un cuvânt, acolo era toată nădejdea!

Când a aflat bunicul de bursă, care, după cum aveam să aflu ÅŸi eu ulterior, nu era prea mare, iar la acea vreme abia aco­perea cazarea ÅŸi masa, m-a invitat la el la cină, să stăm de vorbă, să punem Å£ara la cale, să mai rânduim lucrurile spre bine. Eram în culmea fericirii, mă gândeam că nu mă lasă bunicul aÅŸa, cu una, cu două, ci mă ajută măcar cu drumul ÅŸi cheltuie­lile de început, care nu erau chiar aÅŸa de mici, după cum s-a adeverit ulterior.

Ziua în care urma să merg la bunicul a sosit, m-am prezentat punctual ÅŸi emo­Å£ionat la cină ÅŸi am lăsat să meargă lucru­rile de la sine, mă gândeam eu în sinea mea: ajută Domnul ÅŸi rânduieÅŸte ce îmi este spre folos ÅŸi mântuire.Chiar dacă, pe mo­ment, nu mi s-a părut deloc că lucrurile au mers aÅŸa cum ar fi trebuit să meargă, astăzi, când sunt monah, înÅ£eleg cu ade­vărat că toate au fost de la Domnul. Seara a decurs minunat, totul a fost perfect, masa, convorbirea, oaspeÅ£ii, rudele apro­piate, totul... Iar spre sfârÅŸit, bunicul m-a invitat în camera sa, unde avea ÅŸi biroul personal, ÅŸi mi-a zis:

– Dragul bunicului, acum eÅŸti băiat mare, eÅŸti băiat deÅŸtept, în faÅ£ă te aÅŸteaptă un viitor, urmează să porneÅŸti cu propri­ile forÅ£e în viaÅ£ă. Să ÅŸtii că vor fi ÅŸi momen­te grele, viaÅ£a nu înseamnă doar succese ÅŸi laude, doar realizări ÅŸi împliniri, doar bucurii ÅŸi petreceri, viaÅ£a e mult mai mult decât atât...

Atunci m-am gândit în sine, „Ce bine că ÅŸi bunicul a înÅ£eles că e greu în viaÅ£ă, că nici mie nu îmi este deloc uÅŸor, poate totuÅŸi găseÅŸte ceva din fondurile de zile negreÅŸi mă ajută ÅŸi pe mine cu drumul până în FranÅ£a” Deja căutam emoÅ£ionat cum să aleg cuvintele de mulÅ£umire ca să sune cât mai bine, când bunicul a continuat:

– ...Åži în clipele grele din viaÅ£ă, ce să faci, dragul bunicului, că nu prea ai ce face! O să fie momente dificile, să ÅŸtii, nu o să ai bani de mâncare, dar trebuie să mergi înainte, eu am trecut prin aÅŸa ceva, ÅŸi uite-mă că sunt aici. Tu, când vor veni acele momente, să iei un pahar cu apă ÅŸi, mulÅ£umind Domnului pentru toate, să bei paharul ÅŸi să mergi cu­rajos înainte, iar dacă tot simÅ£i foamea ÅŸi durerea, mai bea unul; o sa vezi că trece ÅŸi foamea, ÅŸi tristeÅ£ea, ÅŸi nu te lasă Domnul. Toate trec, tu însă nu uita de paharul cu apă! Ä‚sta e secretul în viaÅ£ă!