publicat in Sinaxarul închisorilor pe 14 Octombrie 2017, 13:55
Dumnezeu, spune Scriptura, a rânduit pentru fiecare neam un înger al lui - păzitor, un fel de guvernator al împărăției, așezat prin cetățile de reședință de pe pământ.
Se pare că a rânduit, de asemeni, și câte un responsabil pentru fiecare veac, cel mai adesea dintre oameni. Pentru veacul nostru, cel puțin în această țară, a fost desemnat Părintele Stăniloae, întrucât s-a aflat cel mai potrivit pentru această slujbă. Cu statura sa impunătoare, cu o sănătate de neclintit, cu o putere de muncă inepuizabilă, tenace până la îndârjire, consecvent până la jertfire, și-a purtat veacul pe umeri ca un Atlas, de data aceasta real și nu mitologic. Fără să fie trist, puțini l-au surprins râzând; aprig la fire ca orice ardelean, și-a convertit furtuna dinlăuntru într-o lucrare de proporții uriașe, încărcată de blândețe, înțelepciune, echilibru, profunzime, vastitate, densitate și multe alte însușiri preaminunate. I-a fost dat Ortodoxiei românești ca, în acest secol cumplit, discursul teologic absolut să fie prezentat în graiul nostru.
De peste cincizeci de ani congresele naționale, internaționale și mondiale sunt dominate de Părintele Dimitrie Stăniloae, încât teologia românească este identificată spontan cu numele lui, pe care-l rostesc cu venerație teologii și cărturarii de pretutindeni.
S-a impus, cu răbdare și tenacitate, și credincioșilor și necredincioșilor, și celor învățați și celor rău învățați. Va constitui un punct nevralgic de exegeză faptul că tocmai veacul cel mai inuman și abominabil a dat în teologia românească rodul cel mai ales și impunător. Desigur, unul din răspunsuri ar fi acela că doar în furtună cresc brazii cei mai falnici.
Scurtă biografie – Părintele Profesor Dumitru Stăniloae
1903. S-a născut la 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, județul Brașov; Dumitru, ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie și Reveca; mama era nepoată de preot.
1917. La 10 februarie, pleacă la Brașov să urmeze cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Åžaguna”.
1918. I se oferă o bursă pentru clasa a IV-a de către Fundația „Emanuil Gojdu”.
1922. Primește o bursă în cadrul Universității din Cernăuți.
1923–1924. După un an părăsește Universitatea pentru a se înscrie și urma cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității din București.
1924. În Postul Mare se întâlnește cu mitropolitul Nicolae Bălan, care-i oferă o bursă la Centrul Mitropolitan din Sibiu.
1927. Termină anul IV la Cernăuți și susține licența în Teologie sub conducerea prof. Vasile Loichiță, cu lucrarea Botezul copiilor; primește o bursă pentru studii de specializare la Atena.
1928. Toamna, susține la Cernăuți teza de doctorat cu titlul Viața și opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului și legăturile lui cu Å¢ările Românești, sub îndrumarea prof. V Loichiță. Centrul Mitropolitan din Sibiu îi oferă o bursă pentru Bizantinologie și Dogmatică. Pleacă la Munchen, pentru semestrul de iarnă, urmând seminarul de Istorie și filologie bizantină al profesorului August Heisenberg, tatăl celebrului fizician.
1929. În ianuarie pleacă la Berlin, pentru semestrul de vară, având profesori pe Hans Lietzmann și Reinhold Seeberg, apoi la Paris și la Belgrad, pentru studii de Bizantinologie și Dogmatică și documentare asupra operei originale a Sfântului Grigorie Palama; la întoarcerea în țară este încadrat profesor suplinitor la catedra de Teologie fundamentală a Academiei Teologice „Andreiene”; aici, în decursul celor 17 ani de activitate didactică, a predat Teologie Dogmatică (1929 - 1946), Apologetică (1929-1932 și 1936-1937), Pastorală (1932-1936) și Limba Greacă (1929-1934). La Cernăuți i se publică teza de doctorat.
1930. Pleacă la Constantinopol pentru a cerceta și copia opera teologică a Sfântului Grigorie Palama; la 5 octombrie se căsătorește cu Maria (născută Mihu).
1931. În luna mai i se nasc primii doi copii gemeni, Dumitru (care moare în septembrie 1931) și Maria; la 16 octombrie, este hirotonit diacon. Apare la Sibiu Catolicismul de după războiu.
1932. La 25 septembrie este hirotonit preot.
1933. La 8 octombrie se naște Lidia, avându-l ca naș de botez pe istoricul transilvănean Ioan Lupaș.
1934. La 1 ianuarie este numit redactor responsabil al ziarului Telegraful Român, funcție îndeplinită, vreme de 12 ani, până în 13 mai 1945. Îl cunoaște și leagă o strânsă prietenie cu Nichifor Crainic.
1936. În iunie este numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcție îndeplinită până în 1946.
1938. Apare la Sibiu lucrarea fundamentală Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama.
1939. Publică la Sibiu Ortodoxie și românism.
1942. Apare la Sibiu Poziția domnului Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie, conținând și articole publicate inițial în Telegraful Român.
1943. Apare la Sibiu Iisus Hristos sau Restaurarea omului.
1945. La sfârșitul lunii aprilie, moare fiica Maria (Mioara).
1946. Sub presiunea autorităților comuniste, reprezentate de Petru Groza, mitropolitul Nicolae Bălan este silit, împotriva propriei voințe, să-i ceară demisia din funcția de rector al Academiei; rămâne profesor în continuare până în 1947. Apare la Sibiu, primul volum din traducerea FILOCALIEI sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși. Este transferat prin „chemare” la Facultatea de Teologie a Universității din București, urmându-l la catedra de Teologie ascetică și mistică pe Nichifor Crainic.
1947. Locuiește cu soția și fiica Lidia în casa parohială a bisericii „Sfântul Gheorghe Vechi”. Apare la Sibiu volumul 2 al Filocaliei.
1948. Apar la Sibiu volumele 3 și 4 ale Filocaliei.
1949. Catedra de Teologie ascetică și mistică fiind desființată, rămâne profesor de Teologie dogmatică și simbolică pentru doctoranzi.
1958. Începe un nou și mare val de arestări în România, ca o condiție a retragerii trupelor sovietice. Sunt arestați membri ai grupului Rugul aprins. Este urmărit de Securitate. La 4 septembrie este arestat, se face percheziție la domiciliul din București. În 5 septembrie, ora 4.00 dimineața, este dus la închisoarea din strada Uranus, pentru o lună, apoi în strada Plevnei, pentru încă o lună. În 4 noiembrie, începe procesul înscenat, caracteristic regimului comunist. Apare la București Teologia dogmatică și simbolică: manual pentru Institutele Teologice, în colaborare cu Nicolae Chițescu, Isidor Todoran, Ioan Petreuță – Părintele Stăniloae nu a fost consemnat ca autor, întrucât, înainte de publicarea lucrării, a fost arestat.
1959. Este dus la Aiud, având printre alți colegi de celulă pe preotul Lazarov, paroh în Dobrogea sau pe avocatul și publicistul Petre Pandrea, care-l evocă în scrierile sale. Vreme de câteva luni este ținut în regim de izolare totală. Lidia, fiica părintelui, căsătorită între timp, naște pe unicul nepot Dumitru Horia; fiind asistentă la catedra de Fizică a Universității din București – prof. Hulubei – este obligată să părăsească Universitatea.
1961. Toamna, este adus la București pentru noi cercetări penale.
1962. În martie, este readus la penitenciarul din Aiud.
1963. În ianuarie este eliberat din închisoare și lucrează ca funcționar la Biblioteca Sfântului Sinod. În octombrie este reintegrat la catedră.
1965. Este solicitat să scrie articole și studii, de către cei care-l cenzuraseră înainte (Departamentul Cultelor se pregătea să prezinte Occidentului imaginea unei libertăți religioase).
1968. Este invitat la Freiburg și Heidelberg, de către profesorii Paul Miron și respectiv Heyer, pentru conferințe; primește acordul Departamentului Cultelor, ce urma politica schimbării imaginii României.
1969. Conferențiază la Oxford unde leagă prietenie cu profesorul de Teologie și scriitorul anglican Donald Allchin.
1971. Merge la Vatican ca membru al delegației Bisericii Ortodoxe Române.
1973. Apare la București Uniatismul în Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român. Devine pensionar cu titlu de profesor onorar, rămânând profesor consultant pentru cursul de doctorat.
1976. Apare la București Filocalia, volumul 5, iar la Atena volumul ГιαΈναΟρθοδοξοΟικουμενισμÏŒ, Ευχαριστία, Πίστη, Εκκληςία (Despre un ecumenism ortodox. Euharistie, credință, Biserică), cu o prefață semnată de Panayotis Nellas. Este declarat Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Tesalonic.
1977. Apar la București volumele 6 și 7 ale Filocaliei.
1978. Apare la București Teologia dogmatică ortodoxă pentru Institutele teologice, volumele 1-3.
1979. Apare la București Filocalia, volumul 8.
1980. Apare la București Filocalia, volumul 9; la Geneva, Dieu est Amour, traducere de D. Nesser; la New York, Theology and the Church, traducere de R. Berringer, cu o prefață de John Meyendorff; la Atena, Προσευχή, Eλευθεία, Aγίοτητα (Rugăciune, libertate, sfințenie). I se acordă premiul „Dr. Leopold Lucas” al Universității din Tübingen.
1981. Este numit Doctor Honoris Causa al Institutului ortodox „Saint Serge” din Paris. Este premiat la Londra cu distincția onorifică „Crucea Sfântului Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice și creștinești. Apare la Paris Prière de Jésus et expérience de Saint Esprit, cu o prefață scrisă de Olivier Clément; la București Teologia morală ortodoxă, vol. 3: Spiritualitatea ortodoxă (Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe) și Filocalia, volumul 10.
1982. I se acordă titlul Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie a Universității din Belgrad; în noiembrie conferențiază la New York, Boston, Detroit, Chicago, Washington. Apare la București traducerea din Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri, vol. 1.
1985. Apare la Benzinger Verlag, Gütersloher Verlagshaus, Orthodoxe Dogmatik, vol. I, în traducerea profesorului H. Pitters, cu o introducere scrisă de Jürgen Moltmann; la Paris apare Le génie de l’Orthodoxie, traducere de Dan Ilie Ciobotea (azi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române), cu o prefață scrisă de Olivier Clément.
1986. Apare la Craiova Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă.
1987. Apare la Craiova Chipul nemuritor al Iui Dumnezeu și la București traducerea Scrieri, partea I, de Sfântul Atanasie cel Mare.
1988. Apare la București traducerea Scrieri, partea a II-a, de Sfântul Atanasie cel Mare.
1990. Devine membru corespondent al Academiei Române. Apare în aceeași editură ca și primul volum Orthodoxe Dogmatik, vol. 2, traducere de H. Pitters, cu o prefață scrisă de Jurgen Moltmann; la Roman apare Filocalia, volumul 11, iar la Craiova volumul Studii de Teologie dogmatică ortodoxă care cuprinde Hristologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Omul și Dumnezeu și traducerea Imnele iubirii dumnezeiești ale Sfântului Simeon Noul Teolog.
1991. Devine membru titular al Academiei Române. Este numit Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie a Universității din Atena. Apare la Sibiu Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos; la București apare traducerea Scrieri, vol. 1, de Sfântul Chiril al Alexandriei și Filocalia, volumul 12.
1992. Este numit Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București. Apare la Craiova volumul Reflecții despre spiritualitatea poporului român.
1993. Apar la București lucrările Iisus Hristos, lumina lumii și îndumnezeitorul omului și Sfânta Treime sau La început a fost iubirea. La 4 octombrie din același an, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut la cele veșnice.