Pomenirea sfinÅ£ilor mărturisitori VISARION SARAI ÅŸi SOFRONIE de la CHIOARA, ÅŸi a noului mucenic OPREA de la SÄ‚LIÅžTEA
publicat in Sinaxar pe 30 Noiembrie -1, 13:39
Sfântul1 mărturisitor ÅŸi mucenic al lui Hristos Visarion Sarai s-a născut în 1714 la Majdan în Bosnia, ÅŸi a primit la sfântul botez numele de Nicolae. Din copilărie, era atras de viaÅ£a singuratică ÅŸi de rugăciune, iar la vârsta de optsprezece ani a plecat în pelerinaj la locurile sfinte. S-a călugărit la mănăstirea Sfântul Sava cu numele de Visarion. La întoarcerea din Å¢ara Sfântă, a trecut pe la Muntele Athos, apoi s-a întors în Å£ara sa. A intrat atunci în mănăstirea de la Pakra în Slavonia, unde a slujit ca diacon timp de ÅŸapte ani, înainte de a fi uns preot. Visarion era renumit în popor pentru sfinÅ£enia vieÅ£ii sale ÅŸi a darului pe care îl avea pentru predicarea cuvântului lui Dumnezeu. Sub imboldul iubirii sale pentru locurile în care a trăit ÅŸi a predicat Domnul, s-a dus încă o dată în Å¢ara Sfântă, apoi s-a întors să trăiască printre ai săi pentru a mărturisi pe Hristos Cel răstignit ÅŸi înviat.
În acest timp, poporul ortodox din Balcani, mai ales pe teritoriul monarhiei austro-ungare, suferea de propaganda uniată, prin care romano-catolicii se sileau să aducă, cu sau fără voie, pe ortodocÅŸi la a-ÅŸi lepăda credinÅ£a strămoÅŸească ÅŸi a se supune papei de la Roma. Această presiune s-a făcut simÅ£ită mai ales sub domnia împărătesei Maria-Tereza (1741-1780) în Banat ÅŸi în Transilvania. Înainte de aceasta, calviniÅŸtii făcuseră deja propagandă, însoÅ£ită de violenÅ£ă, dar Sârbii ÅŸi Românii ortodocÅŸi rămăseseră tari în credinÅ£a lor. Patriarhul sârb Arsenie al IV-lea (1726-1748), aflând de viaÅ£a exemplară a sfântului Visarion, ÅŸi văzând vrednicia sa de predicator ÅŸi mărturisitor al adevăratei credinÅ£e, l-a trimis în jurul anului 1742, în Banat ÅŸi în Transilvania, pentru a susÅ£ine populaÅ£iile acestor Å£inuturi, oprimate de violenÅ£a uniată, ÅŸi unde anumiÅ£i ortodocÅŸi sub diferitele presiuni ale autorităÅ£ilor politice ÅŸi ecleziastice, începuseră să accepte „unirea”. Sfântul Visarion considera această lucrare pe care o avea de înfăptuit ca pe o misiune încredinÅ£ată de Dumnezeu, astfel că a apărat cu râvnă credinÅ£a ÅŸi pe credincioÅŸi în aceste Å£inuturi ameninÅ£ate. Mergea din sat în sat, îndemnând poporul să rămână statornic în credinÅ£a strămoÅŸească. CredincioÅŸii vedeau puterea ÅŸi harul dumnezeiesc în aceste predici, astfel încât sfântul Visarion era adesea aÅŸteptat de o mare mulÅ£ime adunată în alai, cu lumânări ÅŸi cădelniÅ£e, în sunet de clopote.
Faima noului apostol a ajuns curând la auzul Habsburgilor care l-au arestat. După ce a fost torturat, a fost mutat în diferite închisori. În ultima dintre ele, la Kufstein, în munÅ£ii Tyrolului, sfântul mărturisitor ÅŸi-a dat sufletul, ostenit de suferinÅ£ele ÅŸi greutăÅ£ile pe care le îndurase pentru Hristos. Cinstit de poporul ortodox încă de când era în viaÅ£ă, sfântul Visarion a fost de îndată cinstit ca mucenic2.
În ceea ce priveÅŸte pe sfântul Sofronie, acesta era de fel din Chioara, în apropiere de Alba Iulia, în Transilvania, ÅŸi se numea Stan atunci când trăia în lume. Devenit călugăr în Valahia sub numele de Sofronie, s-a întors în Å£inutul său natal ÅŸi a întemeiat un mic schit, în jurul anului 1756. NumeroÅŸi ortodocÅŸi nu au întârziat a-l vizita. Sofronie îi susÅ£inea în credinÅ£ă, ÅŸi îi încuraja să nu se supună propagandei uniate. Din acest motiv, romano-catolicii au distrus schitul ÅŸi au silit pe Sofronie să plece.
De nouă ori, sfântul Sofronie a fost arestat ÅŸi supus chinurilor, dar harul dumnezeiesc l-a apărat. A găsit în aceste încercări forÅ£e noi pentru a predica poporului credinÅ£a în tradiÅ£iile sfinÅ£ilor PărinÅ£i, ÅŸi a organizat adunări de clerici ÅŸi mireni, printre care cea mai renumită a fost cea care s-a Å£inut în 1761 la Alba Iulia. În cursul acestei întâlniri, ortodocÅŸii au cerut autorităÅ£ilor austriece să nu-i împiedice a avea propriii lor episcopi, ÅŸi au obÅ£inut câÅŸtig de cauză. Apoi, sfântul Sofronie s-a retras la mănăstirea Curtea-de-ArgeÅŸ, unde a adormit cu pace.
În ceea ce priveÅŸte pe mucenicul Oprea MiclăuÅŸ, ÅŸtim că s-a născut la SăliÅŸtea, în apropiere de Sibiu. Era Å£ăran, căsătorit ÅŸi tată de familie. Văzând prigoana pe care o sufereau ortodocÅŸii ÅŸi fuga multora dintre ei către Valahia, s-a ridicat pentru apărarea credinÅ£ei ÅŸi a mijlocit pe lângă putere pentru orfanii ortodocÅŸi, care sufereau multe răutăÅ£i. În 1748, s-a dus chiar la Viena pentru a cere libertatea religioasă pentru credincioÅŸii din Arad. Atunci a fost arestat ÅŸi osândit la muncă silnică pe viaÅ£ă în temniÅ£a de la Kufstein, în munții tirolezi. Aici ÅŸi-a sfârÅŸit viaÅ£a ÅŸi luptele, primind de la Hristos cununa muceniciei3.
Pomenirea sfinÅ£ilor preoÅ£i ÅŸi mărturisitori MOISE MÄ‚CINIC din SIBIU ÅŸi IOAN din GALEÅž4.
Sfântul Moise Măcinic fusese hirotonit preot la BucureÅŸti, de către mitropolitul Ungro-Vlahiei, Neofit, în 1746. S-a opus cu vitejie propagandei uniaÅ£ilor, ÅŸi pentru aceasta a fost arestat ÅŸi întemniÅ£at la Sibiu timp de ÅŸaptesprezece luni. Eliberat cu condiÅ£ia de a nu mai sluji ca preot, a trăit un timp ca un simplu sătean, dar s-a opus încercărilor preotului uniat din acel loc de a atrage pe concetăÅ£enii săi la falsa unire. În 1752, credincioÅŸii l-au trimis în misiune la Viena, împreună cu sfântul Opraa MiclăuÅŸ (cf. notiÅ£a precedentă), pentru a prezenta împărătesei Maria-Tereza o cerere de dreptate ÅŸi apărare a Bisericii Ortodoxe din partea de sud a Transilvaniei. Dar drept orice răspuns, împărăteasa a poruncit să fie aruncat în temniÅ£ă, fără judecată, în fortăreaÅ£a de la Kufstein. În anii următori, reprezentanÅ£i ai clerului ÅŸi ai poporului din Transilvania au cerut în repetate rânduri eliberarea sfinÅ£ilor mărturisitori, dar fără nici un rezultat. La 24 iulie 1784, soÅ£ia lui Moise, Stana, a trimis o jalbă împăratului Iosif al II-lea, cerând eliberarea soÅ£ului ei, deÅ£inut de treizeci ÅŸi doi de ani. DirecÅ£ia închisorilor austriece a răspuns că nu cunoÅŸtea existenÅ£a unui deÅ£inut cu acest nume, ceea ce lasă să se presupună că cei doi sfinÅ£i ÅŸi-au sfârÅŸit zilele în temniÅ£ele de la Kufstein, păstrând întreagă credinÅ£a lor ortodoxă ÅŸi ducând la cer cununa de slavă a mucenicilor.
Sfântul Ioan din GaleÅŸ fusese hirotonit la BucureÅŸti (sau la Râmnic), din cauza lipsei unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat ÅŸi el printre vitejii mărturisitori ai credinÅ£ei ortodoxe împotriva uniatismului. Într-o zi, oamenii stăpânirii au dat buzna în toiul nopÅ£ii în casa sa din satul GaleÅŸ, pentru a-l aresta. Cum Părintele Ioan nu era acolo, au legat-o pe soÅ£ia sa ÅŸi au început să o pună la cazne. Vecinii, atraÅŸi de Å£ipetele ei, au sosit în fugă; unul dintre ei a fost ucis de un foc de pistol. În 1752, Părintele Ioan ÅŸi alÅ£i credincioÅŸi s-au dus în Banat, unde au înmânat sfinÅ£ilor mărturisitori Moise Măcinic ÅŸi Oprea un raport al creÅŸtinilor din partea de apus a Transilvaniei asupra răutăÅ£ilor uniaÅ£ilor, care era menit să susÅ£ină misiunea acestora la curtea de la Viena. La întoarcerea sa, Ioan ÅŸi-a reluat lupta fără preget pentru păstrarea tradiÅ£iilor ortodoxe.
În mai 1756, a fost arestat ÅŸi dus la Sibiu, în lanÅ£uri. Osândit la temniÅ£ă pe viaÅ£ă din porunca împărătesei Maria-Tereza, a fost întemniÅ£at la Deva, iar după un an a fost transferat la Graz, în Austria. În 1776, niÅŸte negustori din BraÅŸov, care se găseau cu treburi la Graz, au cercetat pe părintele Ioan în temniÅ£ă, iar acesta le-a spus cu aceeaÅŸi tărie ca ÅŸi cu douăzeci de ani în urmă: „Mai bine să mor în temniÅ£ă, decât să mă lepăd de credinÅ£a mea biruitoare!” Apoi a fost transferat în fortăreaÅ£a de la Kufstein, unde ÅŸi-a sfârÅŸit zilele în suferinÅ£e de nespus, ca ÅŸi alÅ£i mărturisitori ai credinÅ£ei ortodoxe din Transilvania (după 1780).
Sinaxarul Părintelui Macarie Simonopetritul, Luna Octombrie
Note: