publicat in Taberele MOREOM pe 14 Septembrie 2017, 12:58
În fiecare an, Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale organizează ofrumoasă tabără în imediata vecinătate a Mănăstirii Tismana. Aceasta reprezintă pentru copiii care vin un prilej bun de a se cunoaște și de a forma noi prietenii, în duh creștinesc și ortodox.
La ediția din acest an, a douăsprezecea, în seria I (10-19 iulie 2017) s-au prezentat cincizeci și cinci de copii veniți din cinci țări: Franța, Belgia, Italia, Marea Britanie și România. Pe parcursul a nouă zile, aceștia au participat la mai multe ateliere: lucru manual (3 ateliere distincte, după vârste, cu animatorii Ecaterina Bercu, Isabelle Gheorghiță, Iustin Popa, Andrei Budaciu și Daniel Hogaș); pictură de icoane (cu maica Nectaria și Mirela Moșneagu); teatru (cu Ioachim Dabija si Ioana Luchian); muzică (Iustin Popa) si dans (Dănuț Arotăriței). Au mai participat ca animatori Alexandra Drăgănicea si George Leonte, iar Ileana Pârjol, Maria si Silvia Morenciu au fost ajutoare de animator. Medicul taberei a fost Andreea Vălean, pediatru urgentist la Paris.
Sportul a fost si el la înălțime, cu multe campionate: fotbal, sah, tras cu arcul, ping-pong si badminton. S-au organizat, bineînțeles, si alte jocuri de grup, precum „Rațele si vânătorii” sau „Vânătoarea de comori" „Îngerul păzitor” a fost un alt joc favorit al copiilor, în care fiecare devenea îngerul păzitor al altui copil sau animator, învățând că e important să avem grijă unii de alții.
Înainte si după toate aceste activități, la începutul si la sfârșitul fiecărei zile, s-au făcut rugăciunile de dimineață si de seară, iar duminică s-a săvârsit Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Iosif, împreună cu preoții din tabără (părintele Iulian Nistea si părintele Ioan Drăgănicea), cu participarea activă a copiilor la cântări.
La jumătatea taberei am făcut drumeții (schitul Cioclovina de Jos) si excursii (mănăstirile Crasna si Lainici), precum si o iesire la parcul de distracții „Plaiul Castanilor”.
Ultima zi de tabără a fost una intensă! La „Seara talentelor”, copiii de la atelierul de teatru au pus în scenă o piesă despre viața Sfântului Ilie si a fost susținut un spectacol de gimnastică acrobatică, iar apoi participanții au produs fiecare un mic show personal sau în grupuri restrânse. La festivitatea de închidere, copiii (și animatorii) au primit diplome de participare și medalii de la Mitropolitul Iosif. Filmul recapitulativ al taberei și focul de tabără au încununat și încheiat ziua.
Ne-am despărțit cu emoții și cu gândul revederii anul viitor. Am văzut bucuria copiilor și ne-am umplut și noi de ea. Am primit mărturiile încurajatoare și entuziaste ale părinților, care ne dau putere să continuăm, cu harul și cu ajutorul lui Dumnezeu.
Ileana Pârjol si echipa Tismana I
MĂRTURII ALE PĂRINŢILOR
„Revenind pe plaiurile adoptive și de- pănând amintirile, ținem să vă mulțumim și să împărtășim cu dv. bucuria și entuziasmul clipelor de tabără ale copiilor noștri. Ca de fiecare dată, când revin din tabere sesizăm împliniri sufletești în copiii noștri, lucru care ne bucură nespus. Retrăim împreună cu ei, din povestirile lor, multe momente de care își aduc cu drag aminte și ni le povestesc cu mult dinamism. Vă mulțumim pentru jertfelnicia dv. și a echipei de monitori care v-au însoțit și Măicuța Domnului să vă ocrotească și să vă răsplătească din plin.”
„Åži noi mulțumim! Avem acasă doi copii care doresc să revină anul viitor!”
„Mulțumim încă o dată pentru atenția și dăruirea cu care v-ați ocupat de copii, dvs. și toată echipa de animatori. Au fost solicitați constructiv și distractiv: s-au simțit formidabil! Rezultatul are în spate multă muncă. Seara talentelor a fost, după cum spun fetele, momentul lor preferat. Le-a plăcut și la parcul de distracții. Åži multe altele, dar spicuiesc principalele... Le-au plăcut cântecele în general (religioase și toate celelalte pe care le fredonează întruna, mai ales Preasfântă Născătoare, Tismana mea dragă, Andrii Popa...).Am fost încântați de atmosfera «bon enfant» și de mulțimea activităților.
Multă organizare și energie. Fiecare copil a «produs» ceva la sfârșit, ceea ce e gratifiant și valorizant pentru ei.”