Aeroportul și polițistul care a salvat hramul

Fiecare început de an bisericesc este marcat de multe evenimente în parohii; la multe dintre aceste evenimente se rânduiește să particip si eu: hramuri, conferințe, cateheze, seri duhovnicești și altele. De multe ori, ca să poți ajunge în toate locurile, e nevoie de ceva rugă­ciune, ca să prinzi legăturile între avion, tren și vreo mașină care te ia de la o destinație și te duce la alta. E mereu un prilej să cunoști oameni noi, chipuri noi, caractere noi și de fiecare dată ră­mâi uimit când descoperi în fiecare persoană o nouă amprentă a lucrării dumnezeiești. De mul­te ori am fost fascinat de tainele lui Dumnezeu, ascunse în unele dintre cele mai profunde su­flete pe care am avut ocazia să le întâlnesc.Așa a rânduit Domnul, ca într-un an să merg la una dintre mănăstirile noastre din sud, mănăstire care aduce multă bucurie și mângâ­iere nu doar românilor ortodocși din zonă, ci și multor italieni, care au o evlavie deosebită pentru viața monastică și sunt foarte mândri că anume acolo este o adevărată mănăstire, cu monahi precum odinioară. Ei sunt ferm convinși că Domnul îi ocrotește și îi ajută me­reu pentru rugăciunile călugărilor.

Acea zi petrecută la mănăstire a fost foar­te binevenită, bateriile duhovnicești au fost din nou încărcate la maxim și am prins pute­re pentru următoarea perioadă, care se arăta a fi destul de încărcată.

Drumul spre aeroport a fost unul rapid, fără prea multe peripeții. Ele au început însă odată cu ajungerea la destinație. Ca în toate aeropor­turile moderne, și în acest modest aeroport din sud au fost instalate de puțin timp borne elec­tronice pentru formalitățile de check-in. Trebuie să vă mărturisesc ceva înainte de a continua...

Italienii din sud sunt foarte conservatori și nu privesc cu ochi buni inovațiile, mai ales cele teh­nologice. Italianul din sud e om de suflet, om care se încrede în cuvânt mai mult decât în ori­ce. Onoarea este virtutea numărul unu la acești oameni, care au o sensibilitate aparte față de va­lorile familiei, ale bisericii și, în general, față de toate valorile creștine.

Când m-am apropiat de prima bornă elec­tronică disponibilă pentru a face check-in-ul, îndată ce am introdus datele de identificare mi-am dat seama că rezervarea pe care cre­deam că o am, pentru a ajunge la o altă destinație, în realitate nu exista... Mi-am zis că poate am greșit ceva și am încercat să refac toa­tă procedura, dar fără sorți de izbândă. Am ob­servat că lângă mine apăruse un polițist: era cel care asigura ordinea în aeroport. Fără să-mi dau seama, între noi s-a înfiripat un dialog la care nu m-aș fi așteptat niciodată.

-Sunteți călugăr cumva? întreabă, parcă ti­mid la început, polițistul.

-Da, îi spun eu, cu un ton mai curajos.

-Sunteți călugăr ortodox, așa-i? Åži sunt aproape sigur că veniți de la mănăstire!, zice polițistul cu mai mult zel și cu o bucurie deo­sebită că, într-adevăr, veneam de la mănăstire, mănăstire emblematică în acea zonă, mănăs­tire cu adevărată viață duhovnicească.

-Da, îi răspund eu, tocmai mă întorc de la mănăstire și trebuie să merg în nord, la un hram într-o parohie unde a binecuvântat epi­scopul să slujesc.

-Păi, hai să vă ajut, cu ce vă pot ajuta?! zice polițistul cu o și mai mare bucurie, încer­când să deslușească numele meu din buletin ca să putem face check-in-ul.

-Încerc să fac check-in-ul..., am început să-i explic.

-...Åži nu merge, eram sigur că nu merge, le-am spus de nenumărate ori să nu aducă aces­te borne, astea nu sunt bune... Eram sigur că nu sunt bune, nimeni nu reușește să se descur­ce cu ele...

Åži, în același fel încrezător, mi-a luat baga­jul din mână și a pornit către serviciul clienți, unde cu siguranță cunoștea pe cineva.

-Haideți după mine, rezolvăm imediat! Cum să nu reușiți să faceți check-in-ul, doar avionul pleacă în 45 de minute...?! Åži doar le-am spus de atâtea ori că nu sunt bune cal­culatoarele astea! Nu era oare mai bine îna­inte, când aveai o persoană în față, când pu­teai să vorbești cu cineva        ? Åži doar le-am

zis!!! Dacă nu le ziceam, mai înțelegeam, dar eu le-am zis!

Åži, tot vorbind, am ajuns la serviciul clienți... unde, trecând înaintea cozii, polițistul a expli­cat problema mea unei doamne care încerca amabil să înțeleagă ce se petrece:

-Vedeți că iarăși nu vă merg calculatoare­le?! Părintele trebuie să ia avionul în 45 de mi­nute și nu poate face check-in-ul. Off, calcula­toarele astea! Vai de noi! Să ne fie rușine!

În timp ce doamna de la ghișeu încerca să înțeleagă de ce nu apar pe lista pasagerilor, polițistul a început să mă încurajeze:

-Mai puteți, părinte? Lăsați că rezolvăm imediat, ne ajută Domnul, nu ne lasă. Să știți că eu le-am spus să nu pună acele borne auto­mate, dar ce, credeți că m-au ascultat? Cât m-am rugat la Dumnezeu să lase lucrurile așa cum erau înainte... că era mai bine, dar nu a fost chip...

-Cred că am găsit problema, a zis doam­na de la ghișeu. Părintele nu are zbor astăzi, ci peste o lună! La aceeași oră, aceeași cursă! De asta nu poate face check-in-ul, nu e programat pentru azi.

Vă mărturisesc... în acea clipă mi-am dat seama! De oboseală, am încurcat datele! Am cumpărat biletul pentru ziua precisă, dar luna era greșită... Am zis în inima mea: „Doamne, iartă-mă, că din neatenția mea i-am încurcat pe acești oameni, ba i-am și necăjit...”

Am încercat să mai spun un pic de rugă­ciune în taină și, până să realizez ce se întâm­plă, bunul polițist a pornit o discuție cu doam­na de la ghișeu, ca să salveze situația! Dacă ratam zborul, pierdeam hramul și dădeam pes­te cap tot programul!

-Oare nu v-am zis eu să nu puneți borne automate? Ați văzut cum mașinăriile voastre au încurcat datele de zbor ale părintelui?

-Calculatoarele nu încurcă datele, dom­nule polițist... greșeala a fost făcută la rezerva­re, a spus doamna timid, nevrând să-l contra­zică prea mult pe cel ce încerca să rezolve o situație de nerezolvat.

-Cum să greșească părintele, doamnă?! Nu vedeți că dânsul vine de la mănăstire și tre­buie să ajungă neapărat la hram, unde l-a tri­mis episcopul? După ce că mașinăriile voastre au încurcat treaba, mai dați vina pe părintele? Da’ se poate așa ceva?!

Să știți că, în acel moment, m-am făcut roșu ca pepenele! Am vrut să spun că, mai mult ca sigur, eu am greșit rezervarea! Voiam însă să-i rog să găsim o soluție pentru a putea prin­de avionul care în câteva minute urma să ple­ce. Polițistul însă nu s-a lăsat:

-  Schimbați acum biletul și corectați greșeala, să nu ne facem de rușine în fața unui călugăr! Vă rog frumos! Hai, nu mai stați pe gânduri, nu vedeți că întârzie părintele? Dacă aveți calculatoare stricate, eu ce să vă fac...

Sărmana doamnă nu a mai putut spune ni­mic... A schimbat biletul, mi-a făcut check-in-ul și mi-a dat cartea de îmbarcare, zâmbind și urându-mi un zbor liniștit (și toate acestea gra­tis!)... Iar polițistul nostru, care nici prin filme nu mai poate fi găsit, mulțumit de fapta bună pe care o făcuse, mi-a zis:

-Părinte, hai, mergeți repede, se închide poarta! Dar mai întâi binecuvântați-mă și să vă rugați pentru mine!

-Amin!

Atât am reușit să spun, copleșit de emoții...

Pentru polițist m-am rugat. M-am rugat și pentru doamna de la ghișeu. M-am rugat și mă rog în continuare pentru toți acei oameni buni din sud, oameni cu inimă caldă, cu suflet mare, oameni care au loc în inimă și pentru Dumnezeu, și pentru biserică, și pentru călugări, și pentru mireni, pentru tot omul cel necăjit și întristat, pentru tot omul sărac și neputincios, pentru tot omul pribeag și rătăcit, pentru tot omul singura­tic și neputincios, pentru tot omul uitat de toți.

De fiecare dată mă bucur când întâlnesc astfel de oameni! Îi privești în ochi și vezi su­flete curate, suflete minunate.

Mare ești, Doamne, și minunate sunt lu­crurile Tale și nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!

Arhimandrit Atanasie Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma