Aeroportul și polițistul care a salvat hramul

Așa a rânduit Domnul, ca într-un an să merg la una dintre mănăstirile noastre din sud, mănăstire care aduce multă bucurie și mângâ­iere nu doar românilor ortodocși din zonă, ci și multor italieni, care au o evlavie deosebită pentru viața monastică și sunt foarte mândri că anume acolo este o adevărată mănăstire, cu monahi precum odinioară. Ei sunt ferm convinși că Domnul îi ocrotește și îi ajută me­reu pentru rugăciunile călugărilor.

Acea zi petrecută la mănăstire a fost foar­te binevenită, bateriile duhovnicești au fost din nou încărcate la maxim și am prins pute­re pentru următoarea perioadă, care se arăta a fi destul de încărcată.

Drumul spre aeroport a fost unul rapid, fără prea multe peripeții. Ele au început însă odată cu ajungerea la destinație. Ca în toate aeropor­turile moderne, și în acest modest aeroport din sud au fost instalate de puțin timp borne elec­tronice pentru formalitățile de check-in. Trebuie să vă mărturisesc ceva înainte de a continua...

Italienii din sud sunt foarte conservatori și nu privesc cu ochi buni inovațiile, mai ales cele teh­nologice. Italianul din sud e om de suflet, om care se încrede în cuvânt mai mult decât în ori­ce. Onoarea este virtutea numărul unu la acești oameni, care au o sensibilitate aparte față de va­lorile familiei, ale bisericii și, în general, față de toate valorile creștine.

Când m-am apropiat de prima bornă elec­tronică disponibilă pentru a face check-in-ul, îndată ce am introdus datele de identificare mi-am dat seama că rezervarea pe care cre­deam că o am, pentru a ajunge la o altă destinație, în realitate nu exista... Mi-am zis că poate am greșit ceva și am încercat să refac toa­tă procedura, dar fără sorți de izbândă. Am ob­servat că lângă mine apăruse un polițist: era cel care asigura ordinea în aeroport. Fără să-mi dau seama, între noi s-a înfiripat un dialog la care nu m-aș fi așteptat niciodată.

Åži, în același fel încrezător, mi-a luat baga­jul din mână și a pornit către serviciul clienți, unde cu siguranță cunoștea pe cineva.

– Haideți după mine, rezolvăm imediat! Cum să nu reușiți să faceți check-in-ul, doar avionul pleacă în 45 de minute...?! Åži doar le-am spus de atâtea ori că nu sunt bune cal­culatoarele astea! Nu era oare mai bine îna­inte, când aveai o persoană în față, când pu­teai să vorbești cu cineva? Åži doar le-am zis!!! Dacă nu le ziceam, mai înțelegeam, dar eu le-am zis!

Åži, tot vorbind, am ajuns la serviciul clienți... unde, trecând înaintea cozii, polițistul a expli­cat problema mea unei doamne care încerca amabil să înțeleagă ce se petrece:

– Vedeți că iarăși nu vă merg calculatoare­le?! Părintele trebuie să ia avionul în 45 de mi­nute și nu poate face check-in-ul. Off, calcula­toarele astea! Vai de noi! Să ne fie rușine!

În timp ce doamna de la ghișeu încerca să înțeleagă de ce nu apar pe lista pasagerilor, polițistul a început să mă încurajeze:

Vă mărturisesc... în acea clipă mi-am dat seama! De oboseală, am încurcat datele! Am cumpărat biletul pentru ziua precisă, dar luna era greșită... Am zis în inima mea: „Doamne, iartă-mă, că din neatenția mea i-am încurcat pe acești oameni, ba i-am și necăjit...”

Am încercat să mai spun un pic de rugă­ciune în taină și, până să realizez ce se întâm­plă, bunul polițist a pornit o discuție cu doam­na de la ghișeu, ca să salveze situația! Dacă ratam zborul, pierdeam hramul și dădeam pes­te cap tot programul!

Să știți că, în acel moment, m-am făcut roșu ca pepenele! Am vrut să spun că, mai mult ca sigur, eu am greșit rezervarea! Voiam însă să-i rog să găsim o soluție pentru a putea prin­de avionul care în câteva minute urma să ple­ce. Polițistul însă nu s-a lăsat:

– Schimbați acum biletul și corectați greșeala, să nu ne facem de rușine în fața unui călugăr! Vă rog frumos! Hai, nu mai stați pe gânduri, nu vedeți că întârzie părintele? Dacă aveți calculatoare stricate, eu ce să vă fac...

Sărmana doamnă nu a mai putut spune ni­mic... A schimbat biletul, mi-a făcut check-in-ul și mi-a dat cartea de îmbarcare, zâmbind și urându-mi un zbor liniștit (și toate acestea gra­tis!)... Iar polițistul nostru, care nici prin filme nu mai poate fi găsit, mulțumit de fapta bună pe care o făcuse, mi-a zis:

Pentru polițist m-am rugat. M-am rugat și pentru doamna de la ghișeu. M-am rugat și mă rog în continuare pentru toți acei oameni buni din sud, oameni cu inimă caldă, cu suflet mare, oameni care au loc în inimă și pentru Dumnezeu, și pentru biserică, și pentru călugări, și pentru mireni, pentru tot omul cel necăjit și întristat, pentru tot omul sărac și neputincios, pentru tot omul pribeag și rătăcit, pentru tot omul singura­tic și neputincios, pentru tot omul uitat de toți.

De fiecare dată mă bucur când întâlnesc astfel de oameni! Îi privești în ochi și vezi su­flete curate, suflete minunate.

Mare ești, Doamne, și minunate sunt lu­crurile Tale și nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!

Arhimandrit Atanasie Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma